NN și MedLife își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru sănătate și dezvoltă noi soluții pentru clienții corporate

0
893

 

NN, liderul pieței de asigurări de viață din România, și MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, încheie un parteneriat strategic și amplifică, astfel, demersurile prin care susțin românii să aibă grijă de sănătatea lor. Parteneriatul pe termen lung dintre NN și MedLife va pune bazele unor noi sinergii între serviciile medicale private și asigurările de sănătate în beneficiul creșterii calității vieții pacienților din România.

 

NN și MedLife și-au propus să dezvolte noi soluții de asigurări și de abonamente medicale, prin care vor oferi pachete integrate pentru sănătate companiilor și angajaților lor. Acestea vor cuprinde opțiuni complete de îngrijire medicală, facilitând accesul atât la servicii de prevenție, prin analize, tratament şi consult în regim ambulatoriu sau de urgență, dar și acoperire pentru spitalizare și intervenții chirurgicale, în cazul unor situații neprevăzute.

 

Prin acest parteneriat, companiile care dețin abonamente medicale MedLife vor putea beneficia de soluții de asigurare dedicate, cu acoperiri extinse pliate pe nevoile angajaților, și vor putea oferi astfel echipei o soluție completă pentru protejarea sănătății, ca parte a pachetului de beneficii extra salariale.

 

„La NN suntem mereu preocupați să oferim clienților soluții relevante pentru sănătatea lor. O asigurare bună de sănătate ajută oamenii să se concentreze pe ceea ce contează cel mai mult atunci când apare o problemă medicală și să beneficieze de tratamentul de care au nevoie în spitalul sau clinica unde iși doresc, fără să se gândească la bani. Parteneriatul cu MedLife este un pas extrem de important, prin care continuăm să fim alături de clienți așa cum au nevoie și să le oferim acces la servicii de spitalizare și tratament de calitate într-o rețea extinsă de centre medicale, cu costuri acoperite direct de NN”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN.

 

MedLife operează cea mai extinsă reţea de unități medicale private din România, cu peste 500 de locații proprii, care înseamnă 230 clinici, 15 spitale generale şi specializate, peste 200 de puncte de recoltare, peste 20  de farmacii, centre stomatologice și laboratoare, la nivelul întregii țări.

 

„Prin parteneriatul strategic cu NN Asigurări de Viață, continuăm misiunea de a face împreună România bine, urmând să venim în întâmpinarea unui număr și mai mare de români, care au nevoie de asistență medicală sau intervenții chirurgicale, acoperite prin asigurare. Totodată, facem un pas important și în ceea ce privește dezvoltarea segmentului corporate, acolo unde în prezent avem cea mai mare bază de angajați cărora le facilităm servicii de prevenție și profilaxie, respectiv un portofoliu de 768.000 de abonați din 8.000 de firme. În cadrul acestei colaborări, vom dezvolta noi soluții pentru sănătate, complementare abonamentelor medicale, prin care vom ajuta companiile să aibă și mai multă grijă de sănătatea angajaților lor, atât prin prevenție și monitorizare, cât și în cazul unor situații mai grave, neprevăzute”, declară Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

 

NN și MedLife vor anunța noile soluții pentru sănătate odată cu lansarea oficială, planificată în toamna acestui an.

 

 

 

 

Pentru mai multe detalii:

 

NN – Anca Bărbulescu                                                     MedLife – Florentina Grosu

Consultant Extern Comunicare                                    Brand Communications Manager

M: 0723.200.528                                                                           M: 0751.388.608

[email protected]                                                 [email protected]

   

Despre NN România

NN (www.nn.ro) este prima companie internațională de asigurări de viață care a intrat pe piața din România, în 1997, iar de 14 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, NN s-a extins pe piața asigurărilor de sănătate și, mai nou, pe piața asigurărilor generale, odată cu adăugarea asigurărilor pentru locuințe în portofoliu. NN susține peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei.

 

NN România este parte din NN Group, companie de servicii financiare cu o istorie de mai bine de 175 de ani la nivel internațional și o prezență puternică în 11 țări, având în total peste 14.000 de angajați și peste 18 milioane de clienți. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam din 2014 și are o situație financiară solidă, asigurându-se că este mereu aproape de clienți cu responsabilitate și angajamente susținute.

 

 

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

 

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

 

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celor mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, devenind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

 

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

 

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here