Noi oportunități pentru clienții Lufthansa

0
2282

București, 25 aprilie 2018. Poate fi o surpriză pentru mulți, dar cu cât pasagerii liniilor aeriene consumă mai multe mile de loialitate, cu atât este mai bine pentru compania aeriană. Ori de câte ori milele de loialitate expiră, clienții își pierd încrederea în obținerea valorii așteptate prin programele de loializare ce folosesc acest sistem și își pun întrebarea dacă merită să fii membru al unui asemenea program. Atunci când clienții nu profită din plin de schemele de loialitate se pierde un potențial important.

Lufthansa a dorit să identifice o soluție pentru a evita acest impediment prin reducerea volumului de mile de loialitate neutilizate concomitent cu reevaluarea conturilor <<Frequent Flyer Miles & More>>. Ideea a fost aceea de a încuraja folosirea milelor de loialitate și de a permite clienților săi să utilizeze chiar și un număr mic de mile, pornind de la un minim de 7.000. De asemenea, scopul a fost de a genera noi fluxuri de încasări prin motivarea clienților să folosească o parte din aceste mile pentru zboruri, în loc de a-i limita la singura modalitate de utilizare tradițională disponibilă. a declarat Christian Von Thuemen, Account Director, Lufthansa Group and Star Alliance, Amadeus IT Group.

Amadeus a dezvoltat o soluție inovatoare, Amadeus Miles & Cash Slider, care îi ajută pe cei care călătoresc să profite la maximum de aceste mile. Cu această soluție, membrii programului de loialitate Miles & More pot acum să aleagă modul în care doresc să plătească pentru achiziția lor: în mile, bani sau o combinație a celor două modalități. După conectarea la LH.com, cu datele utilizatorului Miles & More, membrii selectează zborul și ajustează numărul de mile pe care ar dori să le cheltuiască. Ei pot face acest lucru folosind o scală gradată sau prin introducerea numărului de mile.

De la lansarea sa în cadrul site-ului Lufthansa, Amadeus Miles & Cash Slider a sporit veniturile și a oferit clienților Lufthansa șansa de a profita la maximum de milele de loialitate acumulate. Rezultatele vorbesc de la sine:

  • venituri medii per bilet cu 20 de euro mai mari la rezervările Miles & Cash față de rezervările obișnuite;
  • 70% dintre rezervările Miles & Cash sunt plătite cu mai mult de 80% din numărul total de mile al clienților;
  • 30% dintre clienți spun că nu ar fi cumpărat biletul fără soluția Miles & Cash.

Acum Lufthansa le permite clienților săi să își utilizeze milele de loialitate pe orice zbor și la orice dată calendaristică dorită, rezolvând în acest fel unul dintre punctele nevralgice ale programelor de loialitate. Amadeus Miles & Cash Slider oferă rezultate excelente din punct de vedere comercial și beneficii reale pentru clienți.

Pentru mai multe detalii, consultați acest videoclip și descărcați o copie a studiului de caz Lufthansa – Amadeus.

Note pentru editori

Despre Amadeus

Amadeus este lider în furnizarea de soluții de tehnologie și de distribuție pentru industria de turism. Grupurile de clienți includ furnizori de turism (de exemplu, companii aeriene, hoteluri, operatori de transport feroviar, linii de feribot, etc.), vânzători din turism (agenții de turism și site-uri specializate) și clienți finali (corporații și companii de management al turismului).

Grupul Amadeus are în jur de 15.000 de angajați la nivel global, în sediile centrale din Madrid (sediul central corporativ), Nisa (dezvoltare) și Erding (operațiuni), precum și în cele 70 de reprezentanțe Amadeus la nivel global.

Amadeus este listată la Bursa de Valori Spaniolă, sub simbolul „AMS.MC” și este o componentă a indicelui IBEX 35.

Pentru a afla mai multe despre Amadeus, vă rugăm să vizitați www.amadeus.com  și www.amadeus.com/blog  pentru mai multe detalii despre industria de turism.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here