Nokian Tyres începe lucrările de construcție la noul său centru tehnologic din Spania

0
1643

Nokian Tyres a demarat construcția unui nou centru tehnologic și de testare în Spania. Ceremonia de inaugurare a avut loc astăzi, pe terenul pe care va fi construit noul centru din Santa Cruz de la Zarza. Primele piste de testare vor fi finalizate anul viitor, iar centrul tehnologic se prevede că va deveni pe deplin operațional în 2020.

Urmăriți videoclipul de prezentare al noului centru tehnologic

Nokian Tyres operează în prezent două centre de testare în Finlanda – Ivalo și Nokia. Adăugarea la facilitățile de testare ale producătorului finlandez de anvelope a celui de-al treilea centru tehnologic și de testare, amplasat în climatul cald al Spaniei, permite testarea anvelopelor de vară, all-season și de iarnă, pe parcursul întregului an. Obiectivul companiei este acela de a îmbunătăți dezvoltarea produselor sale, realizând anvelope mai sigure, mai funcționale și mai ecologice. Accentul principal se va pune pe anvelopele de vară și cele all-season cu indice de viteză mare, deoarece există o cerere deosebit de ridicată pentru aceste tipuri de anvelope pe piețele Nokian Tyres în dezvoltare, din Europa Centrală și America de Nord.

Am planificat timp îndelungat noul nostru centru, lucrând în colaborare cu autoritățile locale și cu toți ceilalți parteneri. Acum este momentul să facem pasul următor și să începem construcția acestui centru tehnologic al viitorului, care să ofere oportunități versatile pentru accelerarea dezvoltării și extinderea gamei noastre de produse,” afirmă Hille Korhonen, președinte & CEO, Nokian Tyres.

Tehnologie de ultimă oră pentru testarea anvelopelor

În vasta zonă de testare care se întinde pe trei sute de hectare, vor fi amplasate peste zece piste de teste, care vor fi utilizate pentru a studia durabilitatea și performanța anvelopelor, cu ajutorul tehnologiei de testare moderne. Un circuit oval de șapte kilometri va înconjura întreaga unitate, acesta fiind destinat testării anvelopelor la viteze de până la 300 km/h. În plus, circuitele vor permit efectuarea unei serii de teste necesare pentru omologarea anvelopelor, cum ar fi cele de aderență pe carosabil umed și cele de zgomot la rulare.

Circuitele de testare moderne și versatile din noul centru tehnologic vor fi adaptate activității exigente de dezvoltare care se desfășoară pentru realizarea fiecărui produs Nokian Tyres. Condițiile meteorologice specifice climatului cald din Spania, ne oferă un cadru optim pentru testarea anvelopelor noastre pe tot parcursul anului. Testele complexe și înțelegerea aprofundată a necesităților clienților se transpun în faptul că anvelopele noastre premium înglobează tehnologie de ultimă oră și funcționează în mod fiabil în orice condiții,” declară Pontus Stenberg, vicepreședintele diviziei de produse și tehnologii, Nokian Tyres.

 

 

 

Proiectul de cercetare care urmărește înlocuirea cauciucului natural

În plus față de desfășurarea activităților de testare, centrul tehnologic își propune să accelereze inovația și dezvoltarea durabilă a produselor. Încă din anul 2017, Nokian Tyres s-a implicat în demararea unui proiect de cercetare care studiază utilizarea plantei de guayule pentru fabricarea anvelopelor într-o manieră mai ecologică. Planta de guayule poate supraviețui în condiții de secetă și ariditate și este văzută ca un potențial înlocuitor al cauciucului natural. Pentru agricultorii locali, aceasta ar putea reprezenta o alternativă la culturile mai puțin profitabile de cereale.

Un impact pozitiv asupra regiunii

Centrul tehnologic va avea un impact pozitiv asupra caracterului durabil și asupra ocupării forței de muncă din regiune. Proiectul va angaja în jur de 200 de persoane în faza de construcție, fiind create 40 de noi locuri de muncă, odată finalizat. În plus, va avea un efect indirect semnificativ asupra ocupării forței de muncă în industriile de transport, servicii și logistică.

Nokian Tyres dezvoltă activ relațiile cu comunitățile locale, sprijinind evenimente locale, cluburi sportive și o serie de proiecte caritabile. Mediul înconjurător este, de asemenea, luat în considerare în moduri multiple. Compania Nokian Tyres urmează să participe, spre exemplu, la proiectul local de plantare de copaci și la acțiuni care sprijină construirea de cuiburi pentru păsări.

Emiliano García-Page, președintele comunității Castilia-La Mancha, și Patricia Franco, Ministrul dezvoltării economice și al ocupării forței de muncă, și-au arătat recunoștința față de investițiile și cooperarea pe termen lung care vor oferi noi oportunități pentru regiune.

Investițiile Nokian Tyres în Castilia-La Mancha reprezintă un proiect important și pentru noi, creând noi locuri de muncă și oportunități de creștere pentru regiune. Credem că va avea un impact pozitiv asupra afacerilor locale, de aici, din inima Spaniei,” declară președintele comunității Castilia-La Mancha, dl. Emiliano García-Page.

 

 

 

Despre Nokian Tyres

Nokian Tyres este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Compania promovează și facilitează șofatul în siguranță, în condiții exigente. Anvelopele sale inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane și mașini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, și cu condiții de șofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranță durabilă și de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Parte a grupului Nokian Tyres, lanțul de distribuție de anvelope Vianor cuprinde aprox. 1.500 de magazine în 26 de țări. În 2017, cifra de afaceri netă a Nokian Tyres a fost de aproximativ 1,6 miliarde euro, iar numărul angajaților a fost de 4.600.  Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki Ltd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here