Noua lege a avortului presupune acceptul unui psiholog, pentru ca intreruperea de sarcina sa aiba loc

0
1060
ecografie-sarcina-copil

ecografie-sarcina-copilUn nou de act normativ, care vizeaza modificarea legii avortului, ar putea schimba regulile dupa care se fac in Romania intreruperile de sarcina la cerere. Daca pana in prezent avortul voluntar era un act consimtit intre pacienta si medicul ginecolog, deputatii PDL Sulfina Barbu si Marius Dugulescu,

initiatorii proiectului, doresc ca in viitor femeile sa apeleze si la serviciile unui psiholog inainte de a face o intrerupere de sarcina. Acesta ar trebui sa le consilieze in privinta riscurilor medicale si psihologice la care se expun in momentul in care apeleaza la aceasta procedura. Apoi, psihologul trebuie sa le dea femeilor care doresc sa faca intrerupere de sarcina un certificat, fara de care acestea nu vor mai putea face avort, mai arata propunerea de act normativ, sustinuta de 51 de deputati si senatori, scrie gandul.info.

Daca aceasta lege, publicata pe site-ul Camerei Deputatilor, va fi adoptata, intreruperea de sarcina nu se va mai putea face doar in urma unei programari la medicul ginecolog, indiferent daca acesta lucreaza in sistemul de stat sau la privat.

Concret, inainte de a face un avort, romancele vor trebui sa obtina un certificat de la un psiholog, dupa ce au facut cel putin o sedinta de consiliere. in cadrul acesteia, femeii i se vor prezenta si fotografii sau filme despre ceea ce presupune intreruperea de sarcina si se va uita la ecografia embrionului pe care il poarta in pantece. Dupa respectiva sedinta, femeia va trebui sa astepte 5 zile, timp in care initiatorii legii sustin ca ea va reflecta la lucrurile discutate in timpul sedintei de consiliere. Abia dupa aceea va putea sa faca intreruperea de sarcina, daca inca isi doreste acest lucru. Potrivit proiectului de lege, decizia de a face sau nu avort va apartine exclusiv femeii.

Parlamentarii au motivat propunerea unei astfel de legi din cauza numarului mare de avorturi inregistrate la noi in tara, in special in randul femeilor tinere si care se afla la prima sarcina. Datele statistice arata ca pe teritoriul Romaniei din 1958 si 2008 s-au inregistrat 22.178.906 de intreruperi de sarcina, potrivit datelor furnizate de Asociatia ProVita, care citeaza Centrul de Calcul, Statistica Sanitara si Documentare din cadrul Ministerului Sanatatii.

Statisticile privind avortul la noi in tara mai arata ca, dupa 1990, rata intreruperilor de sarcina este in scadere. in aceasta perioada s-au efectuat in jur de 7 milioane de intreruperi de sarcina. Cu toate acestea, Romania ocupa un loc fruntas la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini, se arata in materialul publicat de „Gandul”.

Actuala lege a avortului prevede ca intreruperea de sarcina la cerere sa se faca cel tarziu in cea de-a 12 saptamana de sarcina, mai exact pana la sfarsitul primului trimestru. in cazul in care gravida este minora, pacienta va avea nevoie si de consimtamantul parintelui sau al tutorelui pentru a face recurge la acest act medical.

Mai exista cazuri cand se pot face intreruperi de sarcina si atunci cand sarcina este inaintata, in cazul avortului terapeutic. in astfel de situatii medicul decide sa apeleze la aceasta metoda pentru ca sarcina pune in pericol sanatatea viitoarei mame.

Sulfina Barbu, unul dintre initiatorii acestei legi, a declarat pentru „Gandul” ca femeile trebuie sa fie constiente de tot ceea ce presupune efectuarea unei intreruperi de sarcina. „Din pacate, avortul este masura cea mai folosita in Romania impotriva unei sarcini nedorite, in conditiile in care exista masuri contraceptive mult mai sanatoase si mult mai ieftine. De exemplu: o intrerupere de sarcina costa 200 de lei, in timp ce un sterilet 18 lei. Am decis sa initiem un astfel de act normativ in primul rand gandindu-ne la criza demografica si la impactul pe care acest act medical il are asupra sanatatii femeii”, a declarat deputatul pentru „Gandul”.

Deputatul PDL a mai precizat ca acest act normativ va ajuta si la informarea femeilor din mediul rural despre cum pot preveni o sarcina nedorita si despre riscurile la care acestea se expun atunci cand decid sa faca avort. „intreruperile de sarcina reprezinta un factor agravant si probabil este una din cauzele pentru care in Romania incidenta deceselor de cancer de col uterin si de cancer mamar este atat de mare. Nimeni nu este pentru intrezicerea avorturilor. Nici vorba. Dar, cred ca infiintarea cabinetelor de consiliere pe intreg teritoriul tarii poate sa ajute la constientizarea riscurilor la care femeile se expun atunci cand iau o astfel de decizie”, a afirmat Barbu.

Consilierea „in criza de sarcina” va fi facuta de un psiholog sau de un cadru medical. Acest tip de consiliere presupune cel putin o sedinta, in functie de dorinta gravidei, data de la care incepe sa curga perioada de gandire.

in cadrul intalnirilor cu psihologul, femeia va fi informata despre impactul emotional pe care intreruperea de sarcina il are asupra psihicului, dar si despre riscurile medicale pe care avortul le presupune, pe termen scurt si lung, printre care se numara leziuni ale colului uterin, perforarea uterului, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, infectii, hemoragii, risc crescut de viitoare sarcini extrauterine si chiar infertilitate.

Un alt punct al sedintei de consiliere mai presupune ca pacientelor sa li se explice cu ajutorul unor fotografii sau imagini video procedura medicala de avort. Ele vor primi informatii despre dezvoltarea embrionului din momentul conceperii copilului si pana la nastere, cu ajutorul unui scurt material video si „li se va sublinia faptul ca inca din momentul conceperii embrionul este o fiinta umana in sensul deplin al cuvantului, a carei viata va inceta in urma procedurii medicale”, mai arata actul normativ.

De asemenea, femeia va mai primi rezultatele ecografiei sub forma de fotografie sau imagini video, iar consilierii vor cerceta care sunt cauzele care au determinat-o pe aceasta sa apeleze la un avort.

inainte de a lua decizia de a intrerupe sarcina, psihologii ii vor mai oferi femeii si alternative la avort, precum posibilitatea de incredintare a copilului spre adoptie, darea micutului in asistenta maternala sau in plasament, crese cu program saptamanal.

Marius Spanu, deputat PDL si unul dintre sustinatorii acestei legi, a declarat pentru „Gandul” ca acest act legislativ le va fi de mare ajutor femeilor. „Multe din femeile care recurg la avort nu au minimul de suport. Psihologic nu este un lucru foarte usor. Exista riscul aparitiei regretelor, asa cum exista si riscul sa nu mai poata sa ramana insarcinate. Toate aceste riscuri exista si ele trebuie prezentate femeilor. Consider ca aceasta lege va ajuta la stoparea avalansei de intreruperi de sarcina la cerere”, a spus deputatul.

Deputatul Spanu a mai vorbit si despre masurile pe care noua lege le-ar putea include, in cazul in care medicul va accepta sa faca un avort fara ca pacienta sa aiba certificatul de consiliere. „Legea este abia la inceput. Trebuie intrunite mai multe comisii si trebuie sa parcurga mai multi pasi inainte de a intra in vigoare. Unii dintre colegii mei au propus ca medicilor care vor accepta sa faca un avort fara ca pacienta sa aiba certificatul sa li se diminueze salariul, sa fie mustrati disciplinar sau chiar sa li se interzica pe o perioada de timp determinata sa mai profeseze. Deocamdata nu s-a stabilit nimic concret”, ne-a mentionat Marius Spanu.

Dincolo de cei 51 de deputati si senatori care sustin aceasta lege, actul normativ este sprijinit si de zece organizatii nonguvernamentale, printre care se numara si Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania, Fundatia Pro Vita Medica din Timisoara, Asociata Crestina Arsenie Boca, Centrul Noua Speranta din Deva si Alianta Familiilor din Romania.

Presedintele Asociatiei Crestine Arsenie Boca, Cristian Filip, a declarat pentru „Gandul” ca tara noastra are nevoie de o astfel de lege. „Romania este pe primul loc in ceea ce priveste numarul de avorturi la nivel european. si daca suntem atenti la ceea ce inseamna avortul, aflam ca avortul este un act de crima. Astfel, Romania este pe locul I la crime in Europa. Nu este nicio diferenta dintre un copil de trei ani si unul de o luna, doua sau trei aflat in stadiul embrionar. El respira acolo in burtica mamei. Aici este toata problema. Din pacate, nu ne dam seama de faptul ca un copil are
dreptul la viata inainte de a se naste. Sustinem o astfel de initiativa legislativa deoarece consideram ca mamele nu sunt in cunostinta de cauza atunci cand apeleaza la intreruperea de sarcina. Noi ne dorim ca prin aceste masuri femeile sa constientizeze riscurile la care se expun”, a spus Cristian Filip.

Medicii ginecologi sunt de parere ca adoptarea unei astfel de legi nu va duce la diminuarea numarului de avorturi si nici la cresterea natalitatii. „inainte de inceperea procedurii de intrerupere de sarcina eu, ca medic, sunt obligat sa informez pacienta despre riscurile la care se expune. Aceasta ia la cunostinta aceste lucruri si mai mult semneaza. Toate intreruperile de sarcina se fac cu semnatura. Tot ce va face aceasta lege este sa complice lucrurile si va fi foarte greu de pus in practica. O femeie care este hotarata ca vrea sa faca un avort o va face, indiferent daca va vedea imagini socante sau daca va sta sa reflecteze asupra gestului ei timp de 5 zile”, a declarat pentru „Gandul” dr. Gabriel Lemnete, medic ginecolog la Spitalul Polizu.

Specialistul a precizat ca femeile care trec printr-o astfel de situatie au nevoie de sustinere si consiliere psihologica dupa efectuarea actului medical. „Majoritatea femeilor care fac avort nu o fac din propria dorinta. Nu este o decizie proprie a ei. Are o presiune provocata de mediul in care traieste. Familia, sotul, mama, tata, matusa, dar si societatea. Societatea care o condamna daca are un copil si nu este maritata. Toata lumea o arata cu degetul. Mai bine parlamentarii ar elimina constrangerile impuse de angajator, care iti spune ca in primul an de cand te-ai angajat la ei nu trebuie sa ramai insarcinata, deoarece, in caz contrar, iti pierzi locul de munca”, ne-a mai spus medicul.

Ginecologul Lemnete spune ca, din punct de vedere tehnic, aceasta lege va fi greu de aplicat. „O femeie isi da seama ca este insarcinata atunci cand este in saptamana a cincea sau a sasea. Se duce la ginecolog, iar apoi la la cabinetul psihologului, unde isi face programare. Asteapta cateva zile, poate chiar o saptamana, iar dupa ce a fost consiliata mai asteapta inca cinci zile. si uite asa riscam sa ajungem cu sarcina intr-un stadiu in care nu se mai poate practica intreruperea de sarcinii la cerere”, conchide medicul.

Psihologii sunt de parere ca o astfel de initiativa le-ar ajuta pe femeile tinere sa nu se grabeasca inainte de a lua o decizie care le-ar putea marca toata viata. „Din punctul meu de vedere, o femeie care decide sa faca o intrerupere de sarcina trebuie sa stea de vorba cu un medic, un psiholog, dar si cu un preot. Sunt trei factori de care trebuie sa tina cont inainte de a lua o astfel de initiativa: medicala, psihologica si spirituala”, a declarat pentru „Gandul” psihologul Melania Ciobotariu.

Specialistul completeaza ca dincolo de riscurile medicale, avortul marcheaza o femeie din punct de vedere psihologic. „Este o adevarata trauma. Femeile au nevoie de consiliere psihologica atat inainte de avort, cat si dupa avort. Din pacate, efectele unui astfel de gest apar pe parcurs”, precizeaza experta.

Intrebata despre impactul pe care imaginile pe care femeia va trebui sa le vada inainte de a face o intrerupere de sarcina odata cu intrarea in viguare a acestei legi, Melania Ciobotariu a spus ca nu vor soca. „Cel mai probabil vor crea o stare de teama asupra actului, dar nu le va speria atat de tare incat sa ramana cu sechele. Cel mai probabil vor avea acelasi impact asupra psihicului cum au avut si imaginile de pe pachetul de tigari. Unii s-au lasat, dar cei mai multi au in continuare acest viciu”, a conchis psihologul.

Potrivit actului normativ, certificatul de consiliere pentru criza de sarcina trebuie sa contina in mod obligatoriu numele si prenumele pacientei, varsta si adresa acesteia, varsta sarcinii, perioada de consiliere urmata – respectiv data primei sedinte de consiliere, cate nasteri a mai avut in trecut, la a cata intrerupere de sarcina este, dar si daca a avut sau nu pierderi de sarcina in trecut. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here