Noutăţile examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017)

0
1396

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe site-ul propriu metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului național de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017), respectiv calendarul acestui examen, aprobate prin ordinele de ministru nr. 5.087/2016 şi 5.223/2016. Pentru a veni în sprijinul celor interesaţi, prezentăm principalele noutăţi în raport cu sesiunile precedente.

Aşa cum s-a anunţat deja, noutatea majoră o reprezintă data de desfăşurare a probei scrise. Din dorinţa de a descongestiona programul cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară, Ministerul Educaţiei a stabilit ca această probă să aibă loc în data de 20 aprilie 2017. Susţinerea propriu-zisă va fi precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecții de specialitate la clasă și, în plus față de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal.

Prin excepţie, cadrele didactice aflate în anul şcolar 2016-2017 la debutul carierei vor parcurge doar etapele eliminatorii (inspecţiile + evaluarea portofoliului), urmând ca proba scrisă să fie susținută în sesiunea 2018, după finalizarea stagiului de practică de un an, prevăzută de normele legale în vigoare.

Pentru a putea susține proba scrisă, pe lângă condițiile privind vechimea efectivă de predare și calificativul Bine sau Foarte bine – condiții care se mențin din sesiunile anterioare – candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.         

Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas 8 (opt), dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă.

O noutate esenţială este şi simplificarea probei scrise de la trei la două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%) iar celălalt subiect pe metodica predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. În acest nou context, lucrările scrise sunt evaluate de o comisie alcătuită din două cadre didactice din învățământul universitar sau preuniversitar, având specialitatea respectivă.

Portofoliul profesional evaluează nivelul de competenţă didactică, cu accent pe adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei/grupei selectate. Portofoliul este alcătuit de fiecare candidat pe parcursul unui semestru, pentru una din clasele/grupele din norma didactică la care îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea precizărilor formulate în programa de pedagogie şi a elementelor de psihologie şcolară în vigoare, corespunzătoare funcţiei didactice ocupate.Portofoliul profesional personal cuprinde curriculum-ul vitae, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie, având între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare. De asemenea, portofoliul profesional conţine un raport de progres şcolar, însoţit de următoarele documente-suport: planificări (anuale, semestriale şi pe unităţi de învăţare), minimum 10 proiecte didactice (pentru tipuri de lecţii diferite), instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri), catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei.

Evaluarea portofoliului profesional personal se realizează de comisia care efectuează inspecția, conform grilei prevăzute în metodologie, în ziua în care este efectuată a doua inspecţie de specialitate. Portofoliul profesional personal este notat cu note între 1 şi 10. Nota acordată nu poate fi contestată.

Un alt element de noutate îl constituie eliminarea obligației de a prezenta copii legalizate ale actelor de studii. Astfel, dosarul de înscriere va fi compus doar din documente certificate „conform cu originalul” de conducerea unității de învățământ unde sunt încadrați candidaţii. Aceştia vor atașa la dosar și adeverința privind calificativul obținut pentru anul școlar precedent anului în care susțin proba scrisă.

Primele rezultate se afișează în data de 25 aprilie 2017. Contestațiile se depun în perioada 25-26 aprilie 2017. Faţă de sesiunea 2016, în sesiunea 2017,  în cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1 punct sau egală cu 1 punct, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here