O VESTE BUNA! BANII VOR VENI MAI USOR!

0
1359

provident__60941600

Studiu: Provident a început colaborarea cu ANAF. Acces rapid la credite prin colaborarea cu agenţia

Bucureşti, 4 septembrie 2017. Clienţii Provident vor avea acces mai rapid la credite, fără dovadă de venit, doar prin verificarea în baza de date a ANAF. Compania a început colaborarea cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru îmbunătăţirea şi accelerarea proceselor de acordare a creditelor. Această colaborare este parte integrată din politica de creditare responsabilă a companiei şi vine în sprijinul clienţilor pentru a le facilita accesul la produsele şi serviciile noastre.

Colaborarea cu ANAF va reduce considerabil timpul de aşteptare între momentul solicitării creditului şi momentul acordării sumei solicitate. Astfel, clienţii care vor dori să contracteze un credit din portofoliul nostru de produse, vor putea putea alege verificarea în baza de date a ANAF în locul adeverinţei de venit. Consultarea bazei de date a ANAF ne va oferi date pe care le vom folosi în procesul de evaluare a posibilităţii fiecărui client de a plăti ratele săptămânale sau lunare, fără a se dezechilibra financiar.

De la începutul colaborării cu ANAF, am avut deja aproape 1.000 de solicitări pentru verificarea în baza de date a agenţiei. În plus, procesul de aprobare a fost redus de la 24 de ore, până la o medie de câteva ore. Interogarea bazei de date ANAF pentru fiecare client în parte se face doar după ce clientul semnează acordul de interogare. În plus, în procesul de evaluare a bonităţii unui client, clienţii sunt verificaţi şi în baza de date a Biroului de Credit.

,,Pentru noi este important ca fiecare contract de creditare să fie o decizie responsabilă, atât din partea clientului, cât şi din partea noastră. Vrem să ne asigurăm că ţinem pasul cu nevoile clienţilor noştri şi că reuşim să le acordăm credite rapid dar responsabil. Prin această interogare în baza de date a ANAF, venim în ajutorul clienţilor noştri, mai ales în situaţia în care le este dificil să obţină dovada de venit, fie pentru că angajatorul trenează procesul, fie pentru că eliberarea documentului durează prea mult”,  a declarat Directorul General al Provident Financial România, Viktor Boczan.

Proiectul pilot de colaborare cu ANAF a fost demarat în 27 iulie 2017, într-o sigură arie operaţională. Ca urmare a rezultatelor obţinute, testarea a fost extinsă către mai multe arii iar din 30 august, clienţii din aproape jumătate de ţară au acces la acest beneficiu. Judeţele în care clienţii au posibilitatea să solicite interogarea în baza de date a ANAF în locul adeverinţei de venit sunt: Arad, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Maramureş, Argeş, Teleorman, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Ilfov, Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Tulcea.* Colaborarea cu ANAF va fi extinsă în continuare iar până la finalul lunii octombrie toţi clienţii Provident vor avea acces la această opţiune.

*Modelul nostru de business face ca reprezentanţii de vânzări din unele judeţe să fie alocaţi administrativ în alte unităţi de business, care nu fac în acest moment parte din reţeaua unde a fost implementată colaborarea cu ANAF. Astfel, în judeţele evidenţiate (bold) interogarea în baza de date a ANAF este disponibilă doar în unele localităţi.

 

 

 

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de aproape 90 de milioane de euro. Începând cu 2016, compania a devenit cel mai mare angajator britanic din România și unul dintre cei mai mari angajatori din ţara noastră, cu aproape 3.000 de angajați.

Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum aproape 1 milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here