Olympus România și Asociația Nature Talks lansează proiectul de educație de mediu „Meserii de viitor – natura caută al tău ajutor”

0
709

 

București, 4 aprilie 2022 – Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România și Asociația Nature Talks lansează proiectul de educație de mediu  „Meserii de viitor – natura caută al tău ajutor”, prin intermediul căruia 1.500 de elevi din București vor învăța prin joacă importanța abordării unui comportament responsabil și efectele reciclării asupra mediului.

 

Proiectul se desfășoară, pentru început, în 12 școli din București, sub forma unor ateliere de mediu interactive, în cadrul cărora elevii vor învăța de ce este important să colecteze separat mai multe tipuri de deșeuri, care sunt regulile pe care trebuie să le urmeze atunci când pregătesc ambalajele pentru reciclare, ce impact au deșeurile aruncate la întâmplare asupra mediului și asupra sănătății.

 

Elevii vor afla lucruri noi și interesante cu ajutorul unor machete care ilustrează zone de apă, pădure și spații verzi, tocmai pentru ca atelierul de mediu să fie interactiv și ei să rețină ușor informațiile. În cadrul proiectului, Olympus și Asociația Nature Talks vor introduce trei personaje care îi vor învăța pe elevi cum să protejeze natura:

  • Polițistul Pădurilor – protejează pădurea de poluare și de PET-urile aruncate la întâmplare;
  • Doctorul Apelor – salvează viețuitoarele marine care au înghițit sau care s-au blocat în resturi de plastic;
  • Avocatul Animalelor – vorbește în numele necuvântătoarelor și îi convinge pe oameni să colecteze separat deșeurile.

 

„Protecția mediului și sustenabilitatea ecosistemelor au fost întotdeauna prioritățile Olympus. Filosofia și valorile noastre se bazează pe respect pentru natură, mediu înconjurător și oameni. Astfel că, prin toate acțiunile noastre, încercăm să insuflăm aceste valori mai departe, să ne implicăm activ în comunitate și să susținem direct reciclarea și stilul de viață responsabil. Parteneriatul cu Asociația Nature Talks vine ca o continuare firească a acțiunilor de conștientizare și de educare pe care le-am demarat anul trecut, prin podcastul experimental Despre viitor la un pahar cu lapte, care are în centru grija pentru planetă, perspectiva asupra unui viitor mai bun și încrederea că împreună vom face pași importanți în zona comportamentului responsabil”, a declarat Mădălina Toma, Marketing Director Olympus Foods România.

 

„Ne bucurăm să reluăm atelierele de mediu în școli, de această dată alături de Olympus România. Ni se pare o idee minunată să le prezentăm copiilor mai multe meserii de viitor, iar ei să se inspire din poveștile personajelor noastre și să protejeze mediul. Suntem convinși că elevii vor fi încântați de tot ce am pregătit pentru ei și că vor lua decizii în favoarea mediului. Ne bazăm pe ei și îi incurajăm să devină un exemplu pentru prieteni, părinți și bunici”, a declarat Teodora Iacob, President Nature Talks.

 

De ce este nevoie de un astfel de proiect?

Atunci când deșeurile sunt aruncate la grămadă, ele ajung la groapa de gunoi. O parte intră într-un proces de descompunere, care emite un gaz nociv numit metan, altele sunt incinerate, iar multe ambalaje sunt acoperite cu un strat generos de pământ și se descompun în sute de ani.

 

Până în 2025, nivelul de reciclare a deșeurilor municipale trebuie să fie de 55%. O țintă care acum pare greu de atins, având în vedere că cele mai recente date oficiale (Eurostat) arată că România a reciclat 11,5% din totalul deșeurilor generate în 2019. În București, de exemplu, doar 10% din deșeurile generate ajung la reciclare.

 

Motivele sunt mai multe: lipsa infrastructurii de colectare separată din apropierea locuințelor, neîncrederea că deșeurile colectate se reciclează cu adevărat, lipsa educației de mediu.

 

Școlile în care se desfășoară proiectul:

Școala Gimnaziala nr. 24

Școala Gimnazială nr. 77

Școala Gimnazială nr. 25

Școala Gimnazială nr. 307

Școala Gimnazială Petre Ghelmez

Școala Gimnazială nr. 4

Școala Gimnazială Tudor Arghezi

Liceul Romano-Catolic Sf.Iosif

Liceul Teoretic Ștefan Odobleja

Liceul Teoretic Național

Școala Gimnazială nr.113

Școala Gimnazială nr.99

 

Proiectul este dezvoltat de echipa OXYGEN, care comunică pentru toate gamele de produse Olympus Foods încă de la intrarea lor pe piața din România, fiind un partener de încredere de peste zece ani pentru producătorul de lactate, în strânsă colaborare cu echipa Nature Talks, un ONG de mediu care dezvoltă și implementează proiecte de educație de mediu în România.

 

Echipa Oxygen

Cosmin Baba, Creative Director

Agatha Muller, Head of Art

Laura Câtea, Art Director

Cosmin Voicu, Copywriter

Alina Mocanu, Senior Account Manager

 

Echipa Olympus

Mădălina Toma, Marketing Director

Cristina Crăciun, Product Category Manager

Iuliana Frigea, Marketing Specialist

 

Echipa Nature Talks

Teodora Iacob, Marketing Director Nature Talks

Adrian Cojocaru, Co-Founder Nature Talks

 

 

***

 

Despre Hellenic Dairies

Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste zece ani de prezență la raft pe piața românească, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, iar producția sa este destinată atât pieței locale, cât și exporturilor.

Cu sediul în orașul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operațiuni în 47 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deține cinci fabrici în trei țări (Grecia, România și Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale și sucuri naturale, o fabrică de apă minerală naturală, în Halkidiki, și o fabrică de băuturi răcoritoare, în Trikala.

Pentru mai multe informații, accesați www.olympusdairy.ro și https://www.facebook.com/OlympusFoodsRomania/.

 

Despre Nature Talks

Asociația Nature Talks este un ONG care dezvoltă și implementează proiecte de educație de mediu în România. Nature Talks organizează ateliere de mediu pe teme precum: colectarea separată a deșeurilor, poluarea atmosferică, risipa alimentară sau schimbările climatice. În cadrul întâlnirilor, elevii află ce pot face ca să protejeze mediul înconjurător. Proiecte desfășurate până acum: „Școala de mediu Cantus Mundi”, „Școala mobilă de mediu” „Școala de vară ECO”, „Doza de reciclare”, „Școala de mediu”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here