OMNIASIG VIG asigură Romaero în limita de răspundere a 650 milioane de dolari

0
1421

București, 28 noiembrie 2018

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group a fost realeasă drept asigurător pentru Romaero S.A., companie specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport civile și militare, urmând să furnizeze servicii de asigurare în limita valorii de 650 milioane dolari pentru perioada 2018 – 2019.

 

OMNIASIG VIG furnizează servicii de asigurare pentru Romaero, în cadrul poliței „Aviation  Premises, Hangarkeeprs and Products Liability Insurance” (Asigurarea de răspundere față de terți – răspunderi aeronautice privind activitățile desfășurate în locațiile asiguratului, a operatorilor de hangare și pentru produsele aeronautice) din primăvara acestui an, limita anterioară de răspundere fiind de 200 milioane dolari.

 

Necesitatea majorării acoperirii Romaero a survenit după semnarea unui contract de colaborare între companie și una dintre cele mai mari linii de aeronave comerciale din Europa. Astfel, din luna noiembrie, polița amintită, specifică producătorilor sau companiilor de mentenanță aeronave, ajunge la valoarea de 650 milioane de euro pentru a acoperi valorile necesare implicate de acordul de servisare a aeronavelor tip Boeing încheiat de Romaero cu producătorul american.

 

Prin urmare, acordul încheiat cu OMNIASIG VIG permite Romaero să ofere clienților protecție la riscuri conform celor mai înalte standarde internaționale și completează pachetul de servicii dezvoltat de Romaero.

Mihai Tecău

Președinte Directorat

OMNIASIG Vienna Insurance Group

“Suntem bucuroși să putem furniza celui mai important actor din industria aeronautică din România întregul spectru de servicii de asigurare de care are nevoie pentru a performa la nivel internațional. Având în vedere complexitatea acestui parteneriat, pentru OMNIASIG VIG este un pas important în dezvoltarea liniei de servicii dedicate industriei aeronautice”

 

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG VIG evalueaă experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, gradul de satisfacție şi calitatea serviciilor oferite.

 

Rezultatul NPS la nivel general a fost în intervalul ianuarie – septembrie 2018 de 85%, nivel similar cu cel înregistrat pe parcursul anului 2017.

 

 

 

 

 

OMNIASIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

 

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor. Având aproximativ 25.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria și în piețele ECE pe care activează. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.

 

Contact:
Mădălina Constantin, PR & Marketing Manager

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

www.omniasig.ro

 

 

* Informaţie de uz public *

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here