OMV Petrom se implică în dezvoltarea economiei circulare și devine cel mai important partener al Flip.ro pentru recondiționarea telefoanelor mobile

0
1045
  • În prima fază a parteneriatului, peste 500 de terminale mobile ale OMV Petrom au fost preluate, vor fi recondiționate și repuse în vânzare de către Flip.ro
  • ro va prelua peste 2.500 de terminale mobile pe parcursul derulării contractului, semnat pentru o perioadă de trei ani

 

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, demarează un nou proiect de susținere a economiei circulare prin semnarea unui parteneriat cu Flip.ro. Astfel, peste 500 de terminale mobile destinate casării, au fost achiziționate de compania Flip.ro și vor fi recondiționate și revândute cu o garanție de 12 luni. Contractul dintre cele două companii, semnat pentru o perioada de trei ani, prevede preluarea a peste 2.500 de terminale mobile.

 

Alina Popa, CFO OMV Petrom: „Prin reintroducerea în circulație a terminalelor mobile recondiționate, contribuim la reducerea volumului de deșeuri și a emisiilor de carbon. Dovedim astfel că proiectele de economie circulară pot fi implementate cu succes pe piața din România.” 

 

Nicolae Trofin, Chief Sales Business Partnerships în cadrul Flip.ro: ”Ne bucurăm că o companie atât de importantă, așa cum este OMV Petrom, a ales să se implice în acest proiect important de economie circulară. Prin această colaborare repunem pe piață sute de noi terminale și contribuim astfel la protecția mediului. Suntem convinși că și alte companii vor urma exemplul OMV Petrom și vor alege să recicleze terminalele mobile care altfel ar fi devenit deșeuri”.

 

OMV Petrom sprijină și alte proiecte de economie circulară, cu impact social. Compania s-a implicat activ în repunerea în circulație a computerelor recondiționate, prin intermediul proiectului Let’s click on Romania, dezvoltat printr-un parteneriat între companii private, ONG-ul Ateliere fără Frontieră și 230 de școli din zone defavorizate. În timpul proiectului, 4.000 de computere recondiționate au fost donate către 110 școli publice. Prin acest proiect, a fost evitată emisia a aproape 600 de mii kg CO2.

 

OMV Petrom și-a propus să atingă neutralitatea emisiilor de carbon pentru operațiunile proprii până în 2050 și să contribuie la procesul de decarbonare a clienților săi. Pentru a genera noi proiecte cu emisii de carbon reduse și zero, compania va investi 3,7 miliarde de euro din planul de investiții de 11 miliarde de euro până în 2030. Acesta este cel mai amplu plan de investiții private din sectorul energetic românesc.

 

Despre OMV Petrom

 

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

 

 

Pentru informații suplimentare:

https://www.omvpetrom.com

 

http://www.facebook.com/PetromRo

http://www.youtube.com/PetromRomania

http://www.linkedin.com/company/petrom/

http://www.instagram.com/omvpetrom/

Web:

 

 

 

Social:

 

 

 

Despre Flip.ro 

 

Flip.ro este un marketplace înființat în 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din Romania care cumpără și vinde telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de 12 de luni, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat va contribui, de asemenea, la protejarea planetei noastre.

Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 130 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 120.000 de clienți au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou, la prețuri avantajoase.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here