Oportunităţi de orientare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din Constanţa şi Bucureşti, prin proiectul „MY CAREER MATTERS!”

0
1582

 

            Fundaţia Health Action Overseas Romania (HAO) a început recent implementarea proiectului „My Career Matters” (MCM), care vizează, pe de o parte, dezvoltarea abilităţilor de gestionare a carierei de către persoanele cu dizabilităţi intelectuale, prin îmbunătăţirea accesului acestora la informaţii utile despre piaţa muncii şi creșterea gradului de participare la programe de învăţare continuă, iar pe de altă parte, îmbunătățirea calității serviciilor de orientare profesională dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale.

Proiectul este cofinanţat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene şi este implementat, în perioada 1 octombrie 2020 – 30 septembrie 2022, de un consorţiu transnaţional, condus de HAO, care include parteneri din alte patru ţări: Consultis – Consultoria Empresarial, Unipessoal Lda. (Portugalia), Status Employment (Marea Britanie), Valakupiai Rehabilitation Centre (Lituania) și M&M Profuture Training S.L. (Spania). Valoarea totală a proiectului este de 201.160 euro.

„Neadaptarea programelor de învăţare pe tot parcursul vieţii la nevoile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, lipsa serviciilor de consiliere personalizate şi a unor materiale informative utile, dar accesibile şi prezentate într-un mod uşor de înţeles sunt obstacolele principale în asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități intelectuale la educație şi, ulterior, la o carieră. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt puternic dependente de alţii, pot face doar alegeri profesionale limitate şi într-o măsură mai mică sau mai mare sunt izolate din punct de vedere social. Datele statistice sunt relevante: potrivit Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, în ţara noastră lucrează doar 2,5% dintre persoanele cu dizabilităţi intelectuale, faţă de circa 20% în Marea Britanie. Din păcate, lucrurile nu stau cu mult diferit în Spania, Portugalia şi Lituania. Acestea sunt motivele pentru care am considerat că un astfel de proiect este mai mult decât necesar în ţările noastre”, subliniază Nicolae Dobrescu, director executiv al HAO şi managerul proiectului „My Career Matters”.

Proiectul se adresează, în principal, persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, având dizabilităţi intelectuale uşoare sau moderate. Acestea vor beneficia de un ghid de informaţii privind piața muncii, care le va ajuta să se orienteze mai bine în alegerea carierei. Materialul va fi conceput într-un format accesibil, uşor de citit și înţeles şi va cuprinde informaţii despre: piața muncii, profesii și ocupații, opțiuni de educație şi formare profesională, legislaţia muncii (salarizare, deduceri, beneficii, concedii, notificări la părăsirea locului de muncă etc). Ghidul va include informaţii despre 25 de profiluri de posturi (sarcini, condiţii de muncă, abilităţi necesare, salariu/oră, locuri de muncă asociate), studii de caz, exerciții conexe şi activități opționale, linkuri către resurse ușor disponibile.

De asemenea, persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor beneficia de un pachet de instruire privind informarea în carieră, cuprinzând trei cursuri special concepute pentru a le dezvolta capacitățile și pentru a le ajuta să depăşească barierele informaționale şi/sau psihologice cu care se confruntă. Participând la aceste sesiuni de instruire, persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor dobândi informaţii utile privind: piaţa muncii, profesii, ocupații și locuri de muncă, cerințe minime pentru profesii și competențe specifice fișei postului, posibilităţi de formare profesională, oportunități de angajare.

 

 

De asemenea, vor învăţa: să-şi recunoască punctele forte, să exploreze opțiuni de carieră adecvate, să întocmească un CV şi o scrisoare de intenţie. O atenţie deosebită se va acorda de către specialişti furnizării unor informaţii utile privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi potrivit legislaţiei în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte acomodarea rezonabilă la locul de muncă, şomajul şi protecţia socială. De asemenea, vor fi punctate, într-o manieră uşor de înţeles: munca la negru, munca în străinătate; exploatarea la locul de muncă.

În acelaşi timp, proiectul se adresează și formatorilor care lucrează cu persoane cu dizabilități intelectuale, specialiștilor VET și recrutorilor de pe piața muncii. Aceştia vor beneficia de un set de instrumente informaționale legate de piața muncii „Xplore LMI” care să-i sprijine în activitățile practice și să conducă la îmbunătățirea calității serviciilor de orientare profesională pe tot parcursul vieții adresate și adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități intelectuale. Astfel, specialiştii implicaţi în derularea proiectului „My Career Matters” vor elabora un set de instrumente inovatoare (activități, jocuri) cu suport metodologic aferent, adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități intelectuale, privind explorarea și gestionarea informațiilor referitoare la piața muncii în diferite contexte (școală, tranziția de la şcoală la muncă, căutarea unui loc de muncă, angajare) şi vor realiza un Ghid pentru practicienii din sectorul formării profesionale şi al ocupării forței de muncă cu privire la modul de organizare, structurare și furnizare a informaţiilor privind piaţa muncii către persoanele cu dizabilități intelectuale.

De serviciile oferite prin proiectul „My Career Matters” vor beneficia în mod direct 375 de persoane cu dizabilități intelectuale şi 600 specialiști din diferite sectoare ale educaţiei adulţilor, din zona publică şi privată.

 

Despre HAO

De peste 25 de ani, echipa Fundaţia Health Action Overseas România (HAO) susţine tinerii cu dizabilităţi din instituţii ale statului să se integreze în societate. Îi sprijină să-şi dezvolte abilităţile de care au nevoie pentru a duce o viaţă pe deplin independentă, să-şi facă prieteni, să găsească un loc de muncă. De asemenea, lucrează în comunitate cu tinerii cu dizabilităţi, cu părinţii şi aparţinătorii acestora, dar şi cu firme, dezvoltând programe de angajare asistată. (https://www.hao.org.ro/ro/)

 

Despre Erasmus+

Este programul Uniunii Europene care are scopul de a sprijiniri educația, formarea, tineretul și sportul. Pentru oameni, el oferă posibilitatea de a-și dezvolta competențele pe toate cele trei componente (cunoștințe, abilități, atitudini) precum și de a face schimb de experiență cu persoane cu interese similare din alte țări. Pentru organizații, acesta oferă un suport financiar cu scopul de a-și dezvolta capacitatea managerială de a răspunde mai bine nevoilor beneficiarilor pe care îi deservesc și comunităților pe care le sprijină prin proiecte internaționale. (https://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus)

 

Biroul de Presă al HAO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here