OTP Bank oferă finanțare și consiliere financiară agricultorilor și investitorilor din mediul rural prin parteneriatul încheiat cu AFIR pentru absorbția de fonduri europene

0
1108

 

București, 7 octombrie 2021 OTP Bank România și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au semnat parteneriatul pentru facilitarea procesului de absorbție a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol și antreprenorii rurali prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) în perioada de tranziție 2021 – 2022.

 

În cadrul parteneriatului, OTP Bank România pune la dispoziția solicitanților de finanțare nerambursabilă și a beneficiarilor semnatari ai contractelor de finanțare, care urmează a se încheia cu AFIR în Perioada de Tranziție 2021-2022,  produse de finanțare adaptate, identifică soluții pentru absorbția fondurilor, facilitează accesul la finanțare și oferă consultanță financiară pentru fiecare etapă a proiectelor derulate de către clienți.

„Sectorul agribusiness a avut o evoluție ascendentă în ultimii ani, iar noi ne-am implicat în mod activ în susținerea antreprenorilor români prin acces la finanțare și consultanță specializată. Parteneriatul cu AFIR ne permite să continuăm în această direcție și să contribuim la absorbția fondurilor nerambursabile, destinate agriculturii românești, prin produse adaptate și creșterea accesului la finanțare, pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct OTP Bank România, Divizia Afaceri.

În plus, venim în sprijinul clienților prin oferirea de consultanță și îndrumare financiară specializată, încă din etapa de verificare gratuită a eligibilității solicitanților și a viabilității investiției propuse. Procedura este realizată gratuit de către echipa de consultanți ai OTP Consulting Romania, care oferă consiliere în optimizarea investiției pentru multiplicarea șanselor privind obținerea finanțării nerambursabile.

Mai mult, OTP Consulting oferă și un discount clienților OTP Bank România privind serviciile de consultanță pentru elaborarea și depunerea cererii de finanțare și asistență profesională până în momentul finalizării monitorizării proiectului.

Prin acest protocol sunt vizați solicitanții de finanțare nerambursabilă prin PNDR, precum și beneficiarii cu contracte de finanțare încheiate cu AFIR în Perioada de Tranziție 2021-2022. Sunt incluși în aceste categorii fermierii locali, cooperativele agricole, organizații de producători, dar și companii micro, mici, mijlocii și mari din spațiul rural.

OTP Bank propune soluții pentru cofinanțarea cheltuielilor eligibile aferente proiectelor finanțate de AFIR, credite pentru prefinanțarea împrumutului nerambursabil aferent proiectului până la încasarea grantului, credite pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile sau credite punte pentru prefinanțarea împrumutului nerambursabil.

 

 

Despre OTP Bank

 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9, în funcție de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.

 

OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală și de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezență de piața locală. Promovând inovația, creșterea stabilă și servicii financiare integrate, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 40 de mii de angajați deservește zilnic aproape 16,3 milioane de clienți din 11 țări.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here