OTP Bank România, acțiune de ecologizare a Dunării pentru publicul de la Festivalul Anonimul

0
714

Sub sloganul “Vrem o Delta ca în filme”, OTP Bank România a invitat publicul de la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul la o acțiune de ecologizare a Fluviului Dunărea. Astfel, în cadrul celei de-a XX-a ediții a festivalului, OTP Bank a provocat cinefilii la o zi de a face bine mediului înconjurător, prin promovarea unui comportament responsabil față de colectarea deșeurilor și cunoașterea biodiversității din zonă, dar și la a explora frumusețea idilică a peisajului. Experiența a fost organizată pe 17 august, în parteneriat cu echipa festivalului și cu sprijinul Asociației Ape Fără Plastic.

Rezultatele acțiunii “Vrem o Delta ca în filme” s-au remarcat printr-o cantitate mare de plastic colectat, peste 400 de kilograme, reprezentând 28 de saci, într-un timp scurt, de doar 3 ore. Întreaga cantitate de deșeuri urmează a fi reciclată.

Pe lângă obiectivul de ecologizare, acțiunea are și o componentă educativă și de conștientizare, fiind o ocazie excelentă de a aduce în atenția publicului de la festival, importantă protejării Deltei Dunării de efectele poluării cu plastic. Astfel că, acțiunea de voluntariat a fost documentată printr-un video, care a fost proiectat în atenția unui public generos de peste 4000 de cinefili, chiar în seara galei de închidere a festivalului. Video-ul de prezentare poate fi urmărit aici.

Am văzut Delta noastră mult iubită poluată cu PET-uri, ceea ce știm cât de mult pune în pericol biosfera. Este trist să vezi că printre plante şi specii protejate se formează aceste straturi de plastic. Însă, sunt tare bucuroasă că am avut ocazia să documentăm pentru câteva ore această zona idilică, iar împreună cu cei 30 de voluntari am reușit să capturăm peste 400 de kg de PET-uri plutitoare din fluviu, dar și de pe marginea lui. Este un exemplu pe care ne dorim să-l preia cât mulți oameni din comună, dar și cei care vizitează rezervația naturală, pentru că doar așa vom reuși să avem o Deltă mai curată.”, a declarat Mihaela Duică, PR Manager OTP Bank România

“Ceea ce ne interesează pe noi într-un astfel de parteneriat și de la oamenii care ne sunt alături într-un sens real, concret și practic, este să dea o mână de ajutor la ceea ce încercăm și noi să facem pe lângă proiecțiile de filme și pe lângă tot ce înseamnă Festivalul de Film ANONIMUL. Mare parte din ceea ce facem noi la festival se datorează acestei zone, locului în care ne aflăm. Și atunci este absolut normal ca noi să fim primii care să vrem ca această zonă să fie îngrijită, protejată, să avem grijă de ea într-un mod concret. Este foarte frumos să vorbești, unii se pricep mai bine, alții mai puțin bine, dar e mult mai important să facem ceva și pe noi ne-a bucurat foarte tare inițiativa voastră și că v-ați gândit că putem împreună să facem lucruri concrete.” a completat Miruna Berescu, Directorul Festivalului Anonimul.

După aproape 5 ani de Ape Fără Plastic, sute de voluntari prezenți la acțiunile noastre, exemple de bună practică împărtășite peste tot în țară și multe, multe tone de deșeuri scoase din râul Jiu, rămân la convingerea cu care am plecat la drum: cele mai eficiente acțiuni (de tip corectiv ca aceasta din Deltă) sunt cele efectuate pe afluenții Dunării. Altfel, consider binevenită și laud orice acțiune ca cea organizată de partenerii noștri de la OTP Bank”, a spus Președintele Asociației Ape fără Plastic.

Acțiunea s-a desfășurat pe o suprafață de 2 kilometri, în perimetrul comunei Sfântu Gheorghe, iar participarea a fost gratuită.

OTP Bank a inițiat și sprijinit în ultimii doi ani proiecte interne și externe care pun accent pe educația ecologică și a ales, totodată, să acționeze atât prin curățarea de plastic, cât și prin acțiuni de revitalizare a mediului, oferind clienților mii de hârtii plantabile.

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Asociației Ape fără Plastic, care a pus la dispoziție toate echipamentele de intervenție pe Dunăre.

 

Despre OTP Bank

 

OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. După patru ani de creștere constantă și considerabilă pe toate liniile de afaceri, OTP Bank România trece către un proces de consolidare a portofoliului și operațiunilor. Cu o echipă care îmbrățișează schimbarea și își valorifică potențialul, OTP Bank România construiește o cultură a încrederii la fiecare nivel al organizației. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.

 

Contact:

Echipa de Comunicare

[email protected]

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here