Pacienții români au ajuns la spitalul WPK din Viena cu afecțiuni agravate, ca urmare a pandemiei de Covid-19

0
1184

 

București, 20.01.2021: Accesul îngreunat la servicii medicale esențiale, alături de amânarea vizitelor la medic, au avut un impact negativ asupra sănătății românilor în perioada pandemiei și au amplificat problemele medicale deja existente. În acest context, majoritatea pacienților români tratați anul trecut la Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, au prezentat afecțiuni agravate, care au necesitat investigații și îngrijiri medicale complexe acordate de medicii austrieci.

 

În anul 2020, spitalul WPK a primit peste 950 de pacienți români, comparativ cu 1.100 anul precedent. Deși numărul pacienților a fost în ușoară scădere, cazurile medicale au fost mai complexe decât anul precedent. Cauzele care au agravat starea de sănătate a pacienților au fost atât întreruperile generate de pandemie în sistemul medical din țară, dar și reticența de a accesa asistență medicală în această perioadă.

 

Per ansamblu, cele mai solicitate servicii medicale în cadrul spitalului WPK în 2020 au fost cele de diagnostic și tratament oncologic, chirurgia sarcoamelor, chirurgia toracală, intervențiile de chirurgie cardiovasculară și intervențiile de chirurgie ortopedică.

 

”Unul dintre efectele pandemiei îl reprezintă perturbările la nivelul serviciilor de sănătate pentru pacienții cu afecțiuni netransmisibile și, în consecință, amânarea tratamentelor medicale necesare. Însă pe măsură ce diagnosticul este întârziat și problemele progresează, tratamentul devine mai complex, mai scump, iar în unele cazuri șansele unei recuperări complete sunt reduse. De aceea, mesajul nostru pentru pacienții români este să nu amâne gestionarea sănătății din cauza pandemiei. În timpul crizei de sănătate COVID-19, spitalul WPK a rămas deschis și am implementat toate măsurile necesare pentru ca pacienții să aibă acces în siguranță la serviciile noastre performante de diagnostic și tratament. Totodată, am venit în întâmpinarea nevoilor pacienților care nu au putut părăsi țara prin lansarea platformei noastre inovatoare de telemedicină. În continuare, persoanele care nu se pot deplasa la Viena, pot interacționa ușor și rapid cu medicii austrieci de talie internaţională, prin intermediul acestei platforme de consultații online”, a declarat Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing și Pacienți Internaționali al Wiener Privatklinik.

 

La începutul pandemiei, spitalul a lansat centrul medical virtual WPK Online Healthcare Center, unde persoanele doritoare pot beneficia de consultații video acordate de medicii asociați WPK în peste 20 de specialități medicale și de manageri de caz vorbitori de limbă română, astfel încât întregul proces să fie unul facil. Cele mai accesate servicii medicale online, anul trecut, au fost cele de reumatologie, psihiatrie, chirurgie, ginecologie, medicină internă, ortopedie, ORL, oncologie, second opinion radiologie.

 

Anual, Wiener Privatklinik primește aproximativ 4.000 de pacienți internaționali. Dintre aceștia, circa 40% sunt pacienți români, fiind urmați de cei ruși și ucrainieni. În centrele de competență ale spitalului, pacienții au acces la servicii medicale de înaltă performanță, prin îmbinarea soluțiilor de diagnostic și tratament de ultimă generație, cu expertiza unei echipe interdisciplinare de elită și condițiile de spitalizare de 5 stele.

 

Mai mult de jumătate dintre pacienți se adresează WPK Central European Academy Cancer Center, cel mai mare centru privat de diagnostic și tratament ultra-specializat al cancerului din Europa Centrală și de Est. Centrul oferă tratamente de ultimă oră, supraspecializate în opt clase de afecțiuni oncologice, alături de un pachet complet de servicii care include diagnosticare, tumor board (consultare interdisciplinară pe diagnostic și schema de tratament), pregătire, terapie și monitorizarea pacientului.

 

Cel mai nou tratament disponibil se adresează pacienților cu cancer metastatic de prostată care nu au răspuns la tratamentul clasic. Acesta constă în terapia cu Lutetium, o procedură care se bazează pe radioterapie internă. Concluziile studiilor întreprinse până în prezent demonstrează o reducere cu peste 50% a nivelurilor serice de PSA (antigen specific prostatei) la aproximativ 70% dintre pacienții care au urmat acest tratament revoluționar.

Despre Wiener Privatklinik

Wiener PrivatKlinik (WPK), înființat în anul 1871, cu sediul în Viena, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria. Spitalul acoperă o gamă de peste 30 de specialități medicale, având în structură 14 centre de competență, 145 de paturi, bloc operator cu 4 săli de operație, servicii de imagistică avansată (singurul spital privat din Viena cu PET CT și medicină nucleară), fizioterapie și recuperare medicală la standarde internaționale. Echipa medicală este alcătuită din peste 250 experți reputați austrieci, care aplică o abordare interdisciplinară fiecărui caz. Anual, aproximativ 4.000 de pacienți internaționali accesează servicii de diagnostic și tratament în cadrul Wiener PrivatKlinik, circa 40% dintre aceștia fiind români.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here