PAID România: creștere de 8,90% a PBS în 2016 și planuri de consolidare în continuare în 2017

0
1621

2016 a adus pentru PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale o creștere a numărului de polițe de asigurare obligatorie a locuinței. La finalul anului erau active peste 1,7 milioane de polițe (1.703.047) față de aproape 1,6 milioane (1.590.954) câte erau la finalul lui decembrie 2015. Această evoluție s-a reflectat și în volumul de prime brute subscrise de companie, acesta fiind, la finalul anului trecut, de 146.859.912 lei, cu 8,90% mai mare decât în 2015. În consecință, volumul de active al companiei a crescut în 2016, ajungând la 242.207.162 lei.

PAID România și-a menținut, însă, strategia de a consolida societatea, acţionarii păstrând decizia de a reinvesti întregul profit în companie, pentru optimizarea diverselor componente ale activității sale. Astfel, PAID este de la un an la altul mai bine pregătită pentru a face față unor eventuale catastrofe naturale.

Anul 2016 a fost pentru PAID un an bun, mai ales în ceea ce privește consolidarea poziției sale în piață. Acționarii PAID acordă o deosebită importanță faptului că această companie are un rol strategic pentru România, țară cu expunere largă la catastrofe naturale. Cu sprijinul și implicarea lor constantă, am făcut pași semnificativi în direcții precum: consolidarea financiară a societății, optimizarea serviciilor IT, demararea planului de acțiune în caz de dezastru extins și nu numai”, declară François Coste, Președinte PAID România.

Situația daunelor în 2016 și programul de reasigurare

În ceea ce privește daunele achitate anul trecut, acestea au fost în valoare totală de peste 2,52 milioane de lei, în scădere față de 2015, când au fost plătite circa 3 milioane de lei.

O segmentare a riscurilor produse arată că PAID a plătit peste 1,73 milioane de lei ca urmare a inundațiilor (pentru 510 dosare), 702.180 lei pentru alunecări de teren (56 dosare) și 88.816 lei după producerea unor mici cutremure (56 dosare). Cele mai afectate 5 județe ale țării în funcţie de volumul despăgubirilor au fost Hunedoara, Caraș Severin, Vrancea, Buzău, Vâlcea.

Conform distribuției polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor active în acest moment, putem spune că Bucureştiul este cea mai asigurată regiune din ţară, urmată de judeţele Ilfov, Timiş, Braşov şi Sibiu.

Regiune/ Județ

Grad de cuprindere în asigurare

Municipiul București

38,26%

Ilfov

33,33%

Timiș

30,23%

Brașov

26,70%

Sibiu

23,50%

În fiecare an vedem cât de expusă este România la riscuri catastrofale și ne dorim ca românii să înțeleagă sprijinul pe care o poliță de asigurare obligatorie a locuinței îl poate oferi. Acordăm o atenție specială programului de reasigurare al societății, care este optimizat permanent, acesta permițând societății să își respecte obligațiile asumate față de asigurați”, punctează Nicoleta Radu-Neacșu, Director General al PAID România.

Programul de reasigurare al companiei este, în acest moment, de 800 milioane euro, cu peste 50% mai mult decât cerințele normelor EIOPA de Solvabilitate II.

Obiective pentru 2017

Într-o țară cu un grad ridicat de expunere la riscul de cutremur, precum România, unde numai 20% dintre locuințe sunt asigurate, considerăm că aducerea în atenția publicului a importanței acestui tip de asigurare este o prioritate absolută. Pentru realizarea acestui obiectiv, PAID va face tot ce îi permite cadrul legal, solicitând, în același timp, și sprijinul autorităților centrale și locale competente”, precizează Nicoleta Radu-Neacșu.

Creșterea gradului de cuprindere în asigurare a societății reprezintă unul din obiectivele strategice pe termen lung asumate de PAID România. În acest context, în 2017 vor fi întreprinse o serie de acțiuni de comunicare cu publicul larg în vederea creșterii nivelului de conștientizare a nevoii de asigurare pentru fondul locativ din România. Totodată, va fi lansat un buletin informativ adresat autorităților centrale și locale, al cărui obiectiv îl va constitui eficientizarea colaborării cu PAID, în interesul și beneficiul proprietarilor de locuințe din România.

Pentru noi, anul 2017 este unul de continuare a consolidării companiei și de implementare a proiectelor importante inițiate anterior. În contextul unei piețe cu tendințe de contractare, vom depune toate eforturile pentru menținerea și conservarea portofoliului existent și ne vom concentra pe optimizarea unor procese esențiale. Printre priorități se află optimizarea procesului de instrumentare a dosarelor de daune și a sistemului IT”, completează Directorul General al PAID România.

***

Despre PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.

PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare, acționari PAID.

Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României:

– Cutremur

– Inundații

– Alunecări de teren

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here