Participanti din 70 de tari, la Festivalul International de Teatru de la Sibiu

0
748

Actori si companii de teatru din 70 de tari vor participa la cea de-a XVIII-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, care va avea loc in perioada 27 mai-5 iunie si in cadrul caruia vor fi prezentate publicului peste 300 de evenimente culturale.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de organizatorii Festivalului International de Teatru de la Sibiu, editia din 2011 va avea loc in perioada 27 mai – 5 iunie si va fi deschisa prin doua reprezentatii de exceptie: „Idiotul”, dupa Feodor Dostoievski, al companiei Meno Fortas Nekrosius Theatre Company, si „Transition” al companiei Aktion Theater Pan.Optikum.

„Eimuntas Nekrošius este, cu siguranta, cel mai important regizor lituanian al tuturor timpurilor. Castigator al premiului UBU pentru teatru, regizorul se distinge printr-o teatralitate ce pune accent pe folosirea poetica a imaginii si a sunetului si prin exploatarea arhetipala a lumii”, se arata in comunicat.
Potrivit sursei citate, spectacolul „Idiotul” este cea mai noua productie semnata de Nekrošius, care urmeaza sa fie prezentata pe scena Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, in prima zi a festivalului, incepand cu ora 17.00. Regizorul lituanian a fost premiat, anul trecut, pentru acest spectacol in cadrul Galei „Golden Stage Cross” cu titlul de cel mai bun regizor.

Spectacolul are o durata de cinci ore cu trei pauze de 15 minute fiecare.

„Pan Optikum este o companie specializata in productii de teatru si muzica in aer liber. Compania are in palmares numeroase lucrari, printre care si un eveniment produs pentru programul cultural al Campionatului Mondial FIFA din 2006. Compania germana va deschide editia din acest an a festivalului cu un grandios spectacol de lumina, acrobatii, instalatii si muzica bazat pe un text al scriitorului libanez Wajdi Mouawad. «Transition» este un spectacol in aer liber care pune in discutie ideea de identitate intr-o comunitate”, se mai arata in comunicat.

Spectacolul va fi prezentat, tot in prima zi de festival, de la ora 23.00, in Piata Mare a orasului Sibiu, evenimentul fiind urmat de un foc de artificii.

„Programul celei de-a XVIII-a editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu continua traditia unei oferte culturale la cel mai inalt nivel. Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogata si variata si aduce publicului productii reprezentative ale marilor companii din strainatate si din Romania, spectacole de strada in orasul vechi si in cetatile si bisericile fortificate medievale din imprejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de papusi, circ, spectacole de lumini, muzica, pantomima, conferinte, dezbateri, expozitii de fotografie si pictura, lansari de carte, instalatii si ateliere, care au loc atat in spatii conventionale, cat, mai ales, in spatii neconventionale, transformand Sibiul intr-o veritabila capitala culturala a lumii”, a declarat Constantin Chiriac, directorul festivalului, citat in comunicatul de presa.

Potrivit sursei citate, Festivalul International de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival anual de artele spectacolului din Romania si al treilea ca amploare si importanta din Europa.

Editia din 2011 propune publicului un program care aduce la Sibiu participanti din 70 de tari si prezinta peste 300 de evenimente care se desfasoara in peste 60 de spatii, asteptand zilnic 60.000 de spectatori.

Fiecare editie a festivalului este centrata pe teme de actualitate, programul din acest an fiind construit in jurul temei „Comunitati”.

Festivalul International de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu, de Primaria municipiului si de Consiliul Local al municipiului Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, al Institutului Cultural Roman, al Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, as Consiliului Judetean Sibiu si al UNITER.

Evenimentul este derulat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei si al reprezentantului Comisiei Europene pentru Educatie, Formare, Cultura si Tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here