Echipa de inot a Liceului pentru Deficienti de Vedere Cluj-Napoca, institutie de invatamant special care functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj, va participa in perioada 1-10 aprilie 2011, la Campionatele Mondiale IBSA – International Blind Sports Association, in Antalya, Turcia .
in acest fel, Romania va fi reprezentata pentru prima data la campionatele mondiale pentru persoanele cu deficiente vizuale. La aceasta competitie vor participa inotatori din peste 22 de tari si state ale lumii precum : Belarus, Brazilia, Bulgaria, Columbia, Cipru, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Iran, Irlanda, Israel, Corea, Noua Zeelanda, Rusia, Slovacia, Suedia, Thailanda, Ucraina, Venezuela, Turcia, Romania si USA.
Echipa „Hope” va participa cu urmatorii membri : Ciorap Samuel, Ciorap Naomi, Prundaru Petrisor, Velecico Valentin, elevi din clasele VIII – X. Tinerii sunt inscrisi si legitimati la Clubul Sportiv Lamont, Cluj – Napoca. Antrenorul elevilor din echipa de inot „Hope” este Emese Maniu, profesor de kinetoterapie la Liceul pentru Deficienti de Vedere.
De remarcat este faptul ca, urmare a muncii depuse in relatia cu elevii cu deficiente de vedere si a rezultatelor deosebite obtinute, antrenorul Emese Maniu a fost recompensata in data de 26 martie 2011, la Bastionul Croitorilor, prin acordarea de catre Fundatia pentru Comunitate a premiului Mentor pentru excelenta in educatie.
Reamintim in acest context faptul ca, doar in ultimii doi ani, membrii echipei de inot a Liceului pentru Deficienti de Vedere Cluj-Napoca au obtinut, la concursurile internationale de profil la care au participat in Ungaria, Germania, Slovacia, Cehia si tara Galilor, nu mai putin de 54 de medalii de aur, 24 de argint si 8 de bronz.
Biroul de presa
31.03.2011