Patronatele vor in Codul muncii o simetrie privind angajarile si concedierile

0
872
munca-santier

munca-santierPatronatele vor in noul proiect al Codului muncii flexibilizarea relatiilor de munca, fiind necesara o simetrie privind angajarile si concedierile, a declarat, luni, presedintele UGIR-1903, Cezar Corici, precizand ca nu este posibil sa nu poti concedia un salariat in situatii foarte grave.

 

„Nu este posibil ca astazi in Romania sa nu poti concedia un salariat nici in situatii foarte grave, ca de exemplu cand este prins furand sau cand lipseste sau isi intrerupe unilateral contractul de munca pe o perioada foarte lunga de timp, fiind apoi obligat sa il primesti inapoi”, a spus Corici.

Acesta a subliniat ca trebuie sa existe o simetrie in privinta angajarilor si concedierilor.

„si sindicatele sunt de acord cu propunerile patronatelor de flexibilizare a relatiilor de munca, dar cele mai multe reguli trebuie lasate la latitudinea sindicatelor si patronatelor din fiecare intreprindere. Rolul contractelor colective trebuie sa creasca la nivelul intreprinderilor, nu trebuie sa fie nenumarate regulile din Codul Muncii, ci reguli din orice stat modern european, iar restul regulilor trebuie stabilite intre sindicate si patronate”, a declarat Corici.

Presedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, luni, ca este regretabil ca sub umbrela Ministerului Muncii se lanseaza un proiect al Codului Muncii care nu este elaborat de reprezentantii MMFPS, dar despre care toata lumea crede ca este al institutiei si care duce la conflicte sociale.

Bogdan Hossu a precizat ca Ministerul Muncii nu sustine proiectul Codului Muncii, spunand ca nu este elaborat de reprezentantii institutiei.

„Toate textele inaintate nu provin ca cerinta a partenerilor sociali, ci sunt ale unor persoane sau institutii care le-au centralizat si pe care Ministerul Muncii le-au preluat ca atare. Ministrul recunoaste ca trebuie facuta o constructie cu patronate si sindicate, singurele abilitate ca impreuna cu Guvernul sa construiasca un cadru legislativ pentru piata muncii. in acest sens vor fi doua sau trei sedinte prin care sa fie identificate problematici in aplicarea masurilor pentru functionarea corecta economica si sociala pe piata muncii si, in momentul urmator, o comisie de lucru sa analizeze problematicile respective, sa identifice daca este necesara modificarea Codului Muncii sau modificarea cadrului legislativ de instrumentare propriu-zis”, a afirmat liderul „Cartel Alfa”.

Hossu a mai spus ca problema concedierilor, despre care patronii spun ca nu pot fi facute decat foarte greu atunci cand un angajat fura sau nu isi indeplineste sarcinile de serviciu, este una de regulament intern al fiecarei institutii, care se poate implementa usor prin contractul colectiv la nivelul unitatii.

„Nu poti reglementa intreg sistemul social pentru incapacitatea punctuala a unui angajator de a-si organiza corespunzator structura interna”, a sustinut Hossu.

Proiectul de modificare a Codului muncii trimis de Ministerul Muncii sindicatelor si patronatelor reprezinta primele propuneri transmise de investitorii din tara, fiind consultati si profesori universitari asupra unor articole, a declarat, luni ministrul Ioan Botis.

Potrivit lui Botis, in perioada urmatoare va fi constituita o echipa de experti din partea sindicatelor, patronatelor si Ministerului Muncii, care sa lucreze la acest proiect de modificare a Codului muncii.

„Am propus o oportunitate legata de modificarea Codului muncii, vineri vom forma o echipa tehnica pentru a lucra la modificari pe aceasta tema. Am convenit asupra unor modificari pe Codul muncii in raport cu directivele europene si cu flexibilizarea pietei muncii”, a spus ministrul Ioan Botis.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Muncii, obtinut de MEDIAFAX, perioada pentru care poate fi incheiat un contract individual de munca pe durata determinata va creste de la cel mult doi ani la trei ani, iar un astfel de contract va putea fi prelungit si dupa expirarea termenului, „pentru perioada realizarii unui proiect, program sau lucrari”.

Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 4 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana, se mai arata in proiect. Actualul Cod al Muncii stabileste o perioada de referinta de trei luni luata in calcul pentru depasirea duratei maxime a timpului de munca.

Documentul mai prevede ca munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile dupa efectuarea acesteia, nu in 30 de zile, cum stabileste legislatia in vigoare.

Perioada de proba in care sunt verificate aptitudinile salariatului va fi extinsa, iar contractul de munca poate inceta fara preaviz pe durata sau la sfarsitul acestei perioade, angajatorul avand dreptul sa incadreze succesiv mai mult de trei persoane pentru acelasi post in intervalul de proba, se mai arata in proiectul obtinut de MEDIAFAX.

Termenul de preaviz impus angajatului care demisioneaza va fi extins de la maximum 15 zile la cel putin 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, si de la 30 la 45 zile pentru salariatii cu functii de conducere.

Proiectul de act normativ prevede ca in cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 10 zile lucratoare de concediu neintrerupt, fata de 15 zile prevazute in legislatia actuala. (Sursa: Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here