Din februarie 2022, centrul logistic PENNY de la Filiași este clădirea industrială cu cel mai mare punctaj la BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assesment Methodology) International New Construction 2016. Rezultatul obținut este unul excepțional Outstanding – 92,89%. Ca urmare a unei investiții de 26 de milioane de euro, depozitul dispune în prezent de numeroase funcționalități care îl fac prietenos cu mediul.
Depozitul are o suprafață de 23.000 m2, o înălțime de 13.7 m și o zonă extinsă pentru recepție și expediere cu o înălțime de 6.5 m și un spațiu cu temperatură controlată de 8.600 m2.
Lucrările de construcție au durat nouă luni și au fost finalizate în octombrie 2021. Depozitul este unul dintre cele mai performante din cadrul REWE Group. Are peste 1.200 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 650kWp, stații de încărcare a mașinilor electrice și un sistem centralizat de monitorizare a consumului termic și electric integrat în sistemul central din Viena. Totodată, acesta deservește aproximativ 50 de magazine, ceea ce înseamnă livrări mai rapide, produse mai proaspete și emisii de CO2 mai reduse.
Construcția a fost gândită de la început ca o clădire sustenabilă, eficientă energetic, cu energie din surse regenerabile, cu un consum foarte redus de apă și cu o atenție deosebită pentru confortul, siguranța și sănătatea persoanelor care folosesc clădirea. Impactul asupra mediului a fost atent monitorizat și redus pe perioada șantierului și ulterior atenuat prin plantări și alte măsuri de susținere a biodiversității. Au fost alese materiale cu amprentă de carbon mai redusă și certificate de mediu (EPD – Environmental Product Declaration), iar șantierul a avut o lungă serie de cerințe pentru a urmări aceleași principii de reducere a consumului de resurse, siguranța și sănătatea muncitorilor, respectiv impactul asupra mediului înconjurător cât mai redus. Pentru realizarea depozitului a fost nevoie de o echipă extinsă, de peste 130 de persoane, la care s-au alăturat și partenerii Wincon și Oopy Arhitectura.
„Sustenabilitatea este o preocupare constantă în tot ceea ce facem la PENNY, este modul în care gândim și ne construim atât clădirile, cât și proiectele și planurile de dezvoltare. Certificările BREEAM reprezintă pentru noi nu doar confirmarea unei strategii reușite de expansiune, cât și dovada atenției ridicate pe care o acordăm sustenabilității în cadrul afacerii noastre. În ultimii ani, am investit din ce în ce mai mult în proiectele dedicate sustenabilității și am testat și implementat soluții prietenoase cu mediul și în magazinele nou deschise,” a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
Scorul de 92.89% este rezultatul punctajelor obținute pentru următoarele categorii:
- Management – 83%
- Sănătate și Wellbeing – 100%
- Energie – 93%
- Transport – 78%
- Apă – 100%
- Materiale – 78%
- Deșeuri – 86%
- Utilizarea terenului și ecologie – 70%
- Poluare – 83%
- Inovație – 70%
„Mă bucur că am găsit un partener cu care să împărtășesc aceleași valori, să luptăm împreună pentru performanță și să construim, în prezent, clădiri care răspund cerințelor viitorului. Depozitul din Filiași și PENNY Otopeni reprezintă doar începutul. Colaborarea începută cu PENNY nu se oprește doar la proiecte excepționale. Toate lecțiile pe care le-am învățat din aceste proiecte am început să le aplicăm de curând pe toate magazinele. Analizăm deja cincisprezece magazine și vom evalua toate magazinele care urmează să se construiască, comparându-le și îmbunătățindu-le în timp, de la un proiect la altul”, a declarat Adrian Pop Manager & Consultant Sustenabilitate ADP.
Până în 2029, PENNY își propune să ajungă la 600 de magazine și 6 depozite în țară. Pentru 2022, PENNY continuă expansiunea accelerată, având în plan deschiderea a 35 de magazine.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 306 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.500 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2022 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.
Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/
Contact presă
Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, PENNY | REWE România, [email protected]