PepsiCo triplează cantitatea de plastic reciclat în producția de PET-uri, dorind să ajungă la peste 50% rPET, până în 2030

0
974

București, 5 septembrie 2018  PepsiCo și-a prezentat astăzi obiectivul de a realiza ambalajele sale din plastic reciclat (rPET) în proporție de 50%, până în 2030,  în țările din UE, cu un țel intermediar de 45%, până în 2025. Prin atingerea acestui obiectiv, compania va tripla cantitatea de plastic reciclat pe care o folosește, până la echivalentul a peste 50.000 de tone de rPET.

Anunțul vine în sprijinul campaniei voluntare derulate de Comisia Europeană privind utilizarea plasticului reciclat, care prevede ca, până în 2025, zece milioane de tone de plastic reciclat să fie folosite în realizarea de  produse noi pentru piața europeană.  Obiectivul PepsiCo acoperă toate țările din UE până în 2025, vizând toate brandurile  de băuturi din portofoliul companiei, care utilizează ambalaje din PET (principalul material folosit de companie pentru îmbutelierea băuturilor), inclusiv Pepsi, Pepsi MAX, 7Up, Tropicana și Naked. Acesta se va aplica în cadrul tuturor operațiunilor legate de producerea băuturilor companiei PepsiCo și a fost, de asemenea, acceptat de către partenerii de îmbuteliere în franciză.

Obiectivul stabilit pornește de la viziunea globală a companiei PepsiCo, ”Performanță cu Scop”, care include ca scop realizarea de ambalaje din materiale 100% reciclabile, compostabile sau biodegradabile, și de a reduce impactul lor asupra mediului până în 2025.  Compania estimează că, în prezent, 90% din ambalajele băuturilor sale, folosite la nivel mondial, sunt complet reciclabile.

PepsiCo utilizează deja într-o proporție foarte mare ambalaje din plastic reciclat, conforme  standardelor de calitate din industria alimentară, folosind aproximativ 13% rPET (recycled PET) în operațiunile sale de îmbuteliere din UE, în 2017.

Silviu Popovici, președinte și director executiv al operațiunilor PepsiCo din zona Europei şi Africii Subsahariene, a adăugat: „Noi, la PepsiCo, ne-am asumat răspunderea de a proteja mediul înconjurător și de a găsi modalități sustenabile de fabricare a produselor. În ultimii ani, am participat la numeroase inițiative care au avut misiunea de a promova o cultură care sprijină și încurajează recuperarea și reciclarea ambalajelor, în Uniunea Europeană. Sunt fericit să vă anunț, că vom trece la următorul nivel în utilizarea plasticului reciclat în ambalarea produselor noastre, lucrând să atingem și să depășim acest țel nou în următorii ani.

Ne dorim ca până în 2030 să ne atingem obiectivul: 50% din ambalajele noastre de tip PET să conțină material obținut prin reciclare.

Știm că vor exista provocări în călătoria noastră, nu în ultimul rând pentru că, momentan, capacitatea de furnizare a unor materiale plastice reciclate, accesibile pentru ambalarea produselor alimentare, este destul de slabă.

Lansăm un apel agenților economici din sistemul de reciclare, atât din zona privată, cât și din cea publică, inclusiv Comisiei Europene, să ni se alăture și să facă investițiile necesare pentru extinderea capacității de reciclare. Cu condiția unui progres corespunzător, în ceea ce privește creșterea ratelor de recuperare a ambalajelor și îmbunătățirea tehnologiei de reprocesare, vom căuta să ne depășim obiectivul actual.”

PepsiCo este membru al New Plastics Economy, o inițiativă apărută în urmă cu trei ani, condusă de Fundația Ellen MacArthur, care lucrează cu parteneri implicați în susținerea durabilității ambalajelor și care doresc construirea unui sistem de reciclare complex.

O parte esențială pentru creșterea disponibilității materialelor plastice reciclate, potrivite pentru reutilizarea în realizarea ambalajelor, este asigurarea faptului că sticlele sunt mai degrabă stocate în sistemul de reciclare, decât în mediul înconjurător. În plus față de participarea la sistemele de responsabilitate extinsă a producătorilor (EPR) din întreaga Uniune Europeană, PepsiCo este partener la programele de creștere a ratelor de recuperare și reciclare. Acestea includ campanii de educare și promovare pentru consumatori, cu privire la activitatea de reciclare, inclusiv campanii de etichetare on-pack, cum ar fi „Jede Dose Zählt: Recycling ohne Limit” din Austria și ” Vous triez, nous recyclons”, o campanie de consum din Franța, care promovează importanța sortării deșeurilor și reciclabilitatea sticlelor din plastic.

 

Despre PepsiCo

Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 63 miliarde dolari venit net în 2016, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker și Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail anuale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here