Peste 20.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului pe eJobs.ro. Numărul aplicărilor ajunge la 1,2 milioane, iar piața se reapropie de nivelul dinaintea pandemiei

0
934

 

București, 28 ianuarie 2021: Angajatorii români au început anul în forță și au scos în piață peste 20.000 de noi locuri de muncă în doar trei săptămâni lucrătoare, numărul de joburi apropiindu-se de cel înregistrat în luna ianuarie a anului trecut. Cele mai multe oportunități au venit din partea angajatorilor din retail – peste 4.300 de locuri de muncă au fost postate în luna ianuarie. Prestări servicii a fost al doilea cel mai activ domeniu, din acest punct de vedere, fiind urmat de IT / Telecom, call-center / BPO, industria alimentară, producție și construcții.

 

”Vedem domenii care luni la rând au stat în așteptare și care acum recuperează, cum este cazul HoReCa, unde au reînceput să se caute oameni, odată cu decizia redeschiderii restaurantelor, chiar dacă încă suntem destul de departe de nivelul din 2020. În plus, dacă anul trecut vorbeam despre angajări masive doar în câteva industrii, care au crescut tocmai pe fondului contextului de criză, acum au reluat angajările și celelalte sectoare. Telecomul sau bankingul sunt două exemple în acest sens”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Peste jumătate din joburile noi se adresează candidaților din București și din Ilfov. Următoarele orașe, în ordinea numărului de opțiuni deschise în fața candidaților, sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Ploiești, Iași și Constanța. Angajatorii din străinătate continuă să caute candidați români, cu toate că interesul acestora față de ideea de a pleca din țară este în continuare scăzut. ”Din studiul de piață realizat recent în rândul candidaților, pare că acest lucru nu se va schimba prea curând. Pentru 2021 am văzut cele mai mici procente alocate intenției de a pleca la muncă în străinătate sau de a-și deschide propriul business”, adaugă Bogdan Badea.

 

În ceea ce privește comportamentul de aplicare al candidaților, în luna ianuarie, cel mai activ a fost segmentul entry level, urmat de mid-level (2-5 ani de experiență) și de senior level (peste 5 ani de experiență). Au fost aproape 127.000 de candidați în luna ianuarie care, cumulat, au avut peste 1,2 milioane de aplicări. Comparativ, pentru aceeași perioadă a anului trecut, au aplicat 106.000 de candidați pe eJobs.ro.

 

În acest moment, peste 21.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here