Peste 40.000 de sindicalisti Piata Victoriei: "Ne-ati ciuruit, va ciuruim", "Va dam 25% din salarii daca plecati"

0
740
proteste

protestePeste 40.000 de protestatari participa la mitingul din fata Guvernului, potrivit estimarilor liderilor sindicali, alte grupuri continuand sa intre in Piata Victoriei. Liderii sindicalistilor le spun participantilor la miting „tineti mana pe portofele, Guvernul e aproape si atenteaza la portofelul dumneavoastra”.

 Protestatarii au bannere pe care scrie „Ne-ati ciuruit, va ciuruim”, „Va informam: gradul de suportabilitate a atins apogeul”, „Romania, ultimul episod”, „Voua va dam 25% din salarii daca plecati”, „Voi traiti bine, noi nu, ne-ati ciuruit” si „Nu scapa unul”, pe acesta fiind si o poza cu Basescu care tine in maini o mitraliera si tinteste spre cativa oameni.

Sindicalistii huiduie si fluiera, strigand: „Sa transformam aceasta Piata in Campia Libertatii”, „Dati-va afara intai pe voi si clanurile voastre si apoi sa va atingeti de parintii nostri”, „Plecati, jos comunistii!”.

Mitingul de protest al celor cinci confederatii sindicale fata de masurile de austeritate anuntate de Guvern a inceput la ora 11.00 si este autorizat pana la ora 13.00.

Sindicalistii au amenajat in fata scenei din Piata Victoriei o masa pe care au impartit-o in doua – jumatate a saracilor si cealalta jumatate a bogatilor.

Meniul pentru bogati are, la felul felul 1 – acordarea la discretie de terenuri, vile, paduri, la felul 2 – contracte prin incredintare directa si neplata contributie la stat, la felul 3 – achizitii publice la preturi de zece ori mai mici si la desert – evaziuni fiscale fara numar.

Meniul pentru saraci cuprinde la felul 1 – venituri cu 25% mai mici, la felul 2 – micsorare de pensii cu 15%, asezonat cu diminuare de indemnizatii pentru copii, la felul 3 – pierderea drepturilor avute si anulare ajutoare de handicap si la desert – someri pe banda rulanta si interzicerea infiintarii locurilor de munca.

Peste 6.000 de sindicalisti din judetele Transilvaniei au plecat la miting

Peste 6.000 de sindicalisti din judetele Transilvaniei au plecat spre Capitala, pentru a participa la miting, protestatarii deplasandu-se cu autocare, microbuze, trenuri sau cu masinile personale.

Din Alba , aproximativ 200 de sindicalisti, angajati in sistemul de sanatate, invatamant, administratie, pensionari, din diverse societati cu capital de stat din judet vor participa la mitingul de la Bucuresti.

Din Arad , aproximativ 300 de salariati vor participa la mitingul de la Bucuresti, cei mai multi dintre acestia fiind profesori.

Din Bihor, prezenta este scazuta la mitingul din Capitala. Astfel, la protest au plecat zece angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta si noua cadre didactice din judet.

Din Brasov, aproape doua mii de sindicalisti, carora li s-au alaturat si cateva sute de pensionari, au plecat, miercuri, in jurul orei 06.30, catre Bucuresti.

Din Bistrita-Nasaud, la miting vor participa intre 250-300 de sindicalisti de la CNSLR Fratia, Cartel Alfa, CSDR si BNS, a declarat liderul judetean al Cartel Alfa, Doru Hodos.

Din Covasna, aproximativ 250 de sindicalisti au mers, cu cinci autocare, la Bucuresti iar din Cluj aproape 800 de sindicalisti vor participa la miting.

Din Harghita, aproximativ 600 de sindicalisti vor participa la mitingul de la Bucuresti.

Din Hunedoara, aproximativ patru sute de sindicalisti au mers la mitingul din Bucuresti. Dintre acestia, peste 150 sunt din invatamantul preuniversitar, ei plecand, cu trei autocare, marti seara, din Petrosani, din Hunedoara si Deva. Peste 120 de sindicalisti sunt de la Cartel Alfa Hunedoara, ei plecand cu autocare, din Deva si Hunedoara. Alti peste o suta de functionari publici au plecat cu doua autocare din Deva si Hunedoara.

Din Mures, aproximativ 500 de delegati de la toate confederatiile reprezentate in judet au mers la miting. Dintre acestia, peste 160 de persoane sunt de la CNSLR Fratia Mures, care au plecat cu patru autocare, alte trei ducand sindicalisti de la Cartel Alfa, doua de la BNS si unul de la CSDR.

Acestora li se adauga delegatii care au mers cu trenul sau masinile proprii, astfel ca, in total, la actiunea de la Bucuresti vor fi prezenti circa 500 de sindicalisti din tot judetul Mures.

Din Satu Mare, la protest au mers aproximativ 90 de persoane, angajati din invatamant, sanatate, de la Primaria Satu Mare, din teatru, penitenciar. Sindicalistii s-au deplasat la Bucuresti cu microbuze, trenuri si masini personale.

Din Sibiu, vor participa 600 de persoane la actiunea de protest din Capitala, iar din judetul Salaj au plecat la mitingul din Bucuresti aproximativ 80 de sindicalisti.

Din Timis, circa 600 de sindicalisti vor participa la actiunea de protest.

Cateva mii de bugetari din judetele Moldovei au plecat spre Bucuresti

Peste 4.500 de bugetari din educatie, sanatate sau administratie din judetele Neamt, Botosani, Suceava, Iasi, Vrancea, Vaslui si Galati au plecat, in noaptea de marti spre miercuri, spre Capitala.

Din Neamt, aproape 300 de angajati din institutii publice participa la protestul din fata Guvernului. Dintre acestea, 150 sunt cadre didactice nemultumite ca urmeaza sa li se reduca salariile.

Din judetul Botosani, aproximativ 500 de angajati din sistemul bugetar au plecat spre Bucuresti. Astfel, la actiune vor fi prezenti circa doua sute de membri ai sindicatelor botosanene afiliate Cartel Alfa, o suta din cadrul sindicatelor CNSRL Fratia, aproximativ 80 de la BNS Botosani si un numar de 50 de sindicalisti din cadrul CSDR.

De la Suceava, au plecat spre Capitala aproximativ 300 de bugetari, majoritatea fiind membri ai sindicatelor din invatamant, au anuntat liderii sindicali locali.

Din Vrancea, si-au anuntat participarea la mitingul din Capitala aproape 1.700 de sindicalisti din educatie, sanatate, de la Directia Generala pentru Protectia Copilului, dar si politisti si zece angajati ai Penitenciarului din Focsani, toti plecand spre Bucuresti, cu autobuze si microbuze, in jurul orei 6.00.

Din judetul Galati, aproximativ 600 de membri ai sindicatelor afiliate la Cartel Alfa au plecat, miercuri dimineata, spre Bucuresti.

Judetul Iasi va fi reprezentat la Bucuresti de aproximativ 1.000 de sindicalisti care au plecat, in noaptea de marti spre miercuri, la mitingul organizat de marile centrale sindicale, atat cu autocare, cat si cu microbuze sau autoturisme personale, cei mai multi fiind din educatie si sanatate.

Din judetul Vaslui, aproximativ 530 de salariati din sistemul bugetar participa la mitingul organizat la Bucuresti. imbarcati in opt autobuze, patru microbuze si opt autoturisme persoanele, sindicalistii din invatamant, sanatate, administratie, structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, precum si din cadrul unor societati comerciale au plecat spre Capitala inca de la ora 04.00. Cei mai multi participanti la miting, 140 de persoane, sunt din invatamant, reuniti pe cele trei municipii ale judetului. Altii 200 de sindicalisti, reprezentand 29 de unitati publice si private afiliate la Cartel „Alfa”, merg si ei spre Bucuresti, majoritatea, respectiv 92 de persoane, fiind politisti si politisti de frontiera.

Si din domeniul sanatatii vor participa 50 de sindicalisti, de la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, Spitalul de Urgenta Barlad si Spitalul de Copii Barlad. Alti 50 de salariati de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui s-au imbarcat in trei microbuze si s-au indreptat, miercuri dimineata, spre Bucuresti, pentru a participa la miting.

Aproximativ 2.000 de sindicalisti din Dolj si Gorj participa la miting

Aproximativ 1.000 de sindicalisti din educatie, administratie si politie comunitara din Dolj au plecat, miercuri dimineata, intre orele 5.00 si 5.30, spre Bucuresti, pentru a participa la miting, in timp ce din Gorj participa la protest alti aproape 1.000 de oameni, intre care peste o suta de mineri.

Din judetul Gorj, si-au anuntat participarea la mitingul din Capitala aproape 1.000 de sindicalisti de la Cartel Alfa, Confederatia Meridian si CNSLR Fratia, care au plecat, miercuri dimineata, spre Bucuresti, printre acestia aflandu-se si peste o suta de mineri, membri ai Federatiei Nationale a Muncii, condusa de Constantin Cretan.

De la Targu Jiu, au mai plecat, miercuri dimineata, cateva autocare in care au urcat cateva sute de membri ai CNSLR Fratia, dar si alti peste o suta de membri ai Cartel Alfa, numarul total al participantilor din Gorj la mitingul din Bucuresti fiind de aproximativ o mie de persoane.

Sindicatele au anuntat ca vor aduce, miercuri, in fata Guvernului peste 60.000 de oameni, carora sunt asteptati sa li se alature studenti, pensionari, someri sau simpli cetateni ai Capitalei, nemultumiti de ultimele masuri anuntate de guvernanti, privind reducerea salariilor si a pensiilor.

Politistii sindicalisti, primiti cu aplauze in Piata Victoriei

Peste o suta de politistii protestari au fost primiti in Piata Victoriei cu aplauze de catre restul manifestantilor la mitingul organizat de cele cinci confederatii sindicale. Politistii sindicalisti poarta scuturi din carton pe care scrie „Prolex in actiune” si au fluiere si trompete.

Pro Lex este sindicatul national al politistilor si vamesilor, membru al Consiliului European al Sindicatelor din Politie.

Mitingul este autorizat pana la ora 13.00.

Marile confederatii sindicale, care reprezinta acum mai putin de doua milioane de angajati, fata de peste patru milioane inainte de anul 2000, au promis ca miercuri Piata Victoriei va fi neincapatoare.

Presedintele Traian Basescu declara, in 6 mai, dupa negocierile cu FMI, ca pensiile si ajutoarele de somaj vor scadea cu 15%, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar cu 25% si vor fi reduse „masiv” subventiile, banii urmand sa fie alocati tintit „catre cei care au nevoie de sprijin financiar”.

In urma negocierilor cu FMI, autoritatile romane au propus aceste masuri, in loc de majorarea semnificativa a principalelor taxe, respectiv cota unica si TVA. (Mediafax)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here