Petru Vaduva este noul director general al Transgaz

0
1056

Fostul directorul general al Tiriac Holdings Petru Vaduva a fost numit director general la Transgaz Medias (TGN), la doua luni dupa ce a fost ales in Consiliul de Administratie al transportatorului national de gaze naturale, iar fostul sef Ioan Rusu a fost revocat din functie.

„Prin hotarârea Consiliului de Administratie nr. 8/04.06.2013 a fost eliberat din functia de director general domnul Rusu Ioan si a fost numit in functia de director general (…)domnul Vaduva Petru Ion”, se arata intr-un comunicat transmis de Transgaz Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Intentia privind numirea lui Vaduva in functia de director general al Transgaz a fost anuntata inca de la finele lunii aprilie de ministrul delegat pentru energie Constantin Nita.

La inceputul lunii apriliei, CEO-ul tiriac Holdings, Petru Vaduva, avocatul Radu Cernov, un director din OPSPI, Mihaela Preda, si un actual membru al Consiliului de Administratie al Transgaz, Ion Sterian, au fost numiti in Consiliu de catre Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). Decizia a fost votata apoi pe 30 aprilie, in AGA, cand a fost ales membru al Consiliului de Administratie si fostul director general Ioan Rusu.

Ulterior, Fondul Proprietatea, actionar semnifiactiv la Transgaz, a solicitat companiei convocarea unei noi AGA in care sa fie desemnati noi administratori prin vot cumulativ, dupa ce intre cei cinci membri CA alesi nu s-a regasit niciun reprezentat al Fondului.

AGA urmeaza sa se deruleze pe 9/10 iulie.

Fondul Proprietatea detine aproape 15% din actiunile Transgaz, iar statul controleaza prin OPSPI un pachet reprezentand 58,5% din titluri.

Actiunile Transgaz au incheiat sedinta bursiera de marti in stagnare, la pretul de 205 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea transportatorului national al gazelor naturale este de 2,413 miliarde lei (548,4 milioane euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here