Piata imobiliara isi revine treptat: Tot mai multi romani cumpara locuinte din stadiul de proiect

0
920

Potrivit RE/MAX Romania, lider mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, prima jumatate a acestui an a adus un suflu proaspat pe piata imobiliara din Romania, observandu-se o revenire a vanzarilor de imobile aflate inca in faza de proiect.

„Una dintre tendintele perioadei de boom imobiliar din 2006 – 2008 revine pe piata locala imobiliara. Chiar daca acum cumparatorii au alte criterii la achizitia unei locuinte, tot mai multi aleg sa achizitioneze un imobil inca din faza incipienta, cand acesta exista doar la nivel de planseta – acest comportament fiind caracteristic in special proiectelor foarte bine localizate”, a declarat Razvan Cuc, Director Regional RE/MAX Romania.

Astfel, in primele sase luni ale acestui an, piata imobiliara rezidentiala a crescut cu cca. 5%, fapt demonstrat si de numarul mare de proiecte rezidentiale finalizate sau aflate in curs de dezvoltare in toate centrele economice ale tarii.

„in acest prim semestru s-a simtit o efervescenta puternica in special in Bucuresti, dar si in alte orase importante ale tarii, precum Cluj-Napoca, Brasov sau Iasi. Sunt foarte multe proiecte in plin proces de constructie, precum si in etapa de proiectare, ceea ce inseamna ca urmatoarea perioada a anului se arata benefica pentru accelerarea numarului de unitati livrate”, a mai spus Razvan Cuc.

Nu in ultimul rand, reprezentantul companiei distinge o schimbare notabila in comportamentul vanzatorilor, care, in anii de criza pe piata de real-estate, au inteles ca succesul unei vanzari necesita concesii severe. Pe de alta parte, cumparatorii au devenit mult mai analitici si pretentiosi si isi adapteaza cererile dupa un rationament conservativ, in functie de bugetele disponibile.

„Speram ca in cazul revenirii unei perioade similare cu cea a boom-ului imobiliar, comportamentul de achizitie al romanilor sa ramana cel cumpatat de astazi si nu cel din anii 2000, cand s-au facut foarte multe greseli in tranzactiile imobiliare, greseli legate in primul rand de o supraindatorare excesiva”, a completat Razvan Cuc.

Acesta a subliniat ca, desi romanii au inceput din nou sa cumpere locuinte din faza de proiect, acestia analizeaza in primul rand nevoile pe care le au, raportate la buget, si nu mai investesc in proprietati prea mari sau prea costisitoare in ceea ce priveste intretinerea.

Acelasi comportament este regasit si in situatia constructiei de case individuale – beneficiarii isi analizeaza mai atent nevoile proiectand si realizand proiectul adaptat la bugetul de construire si la cel de intretinere in utilizare.
Crestere de peste 5% pana la finalul anului pentru piata imobiliara

Daca la inceputul anului se estima o crestere de maxim 5% a pietei imobiliare, atat din punct de vedere al preturilor, cat si din punct de vedere al numarului de tranzactii, evolutia pozitiva a pietei in prima parte a anului incurajeaza specialistii sa aprecieze o depasire a procentului initial, care se va regasi in preturile medii din orasele mari ale tarii.

„Probabil cel mai important factor care a condus la rezultatele pozitive din prima parte a anului a fost facilitarea accesului la finantare. Daca privim in detaliu, cresterea pietei imobiliare este corelata cu cresterea economica a tarii”, a mentionat reprezentantul companiei.

Dincolo de evolutia pozitiva pe segmentul rezidentiale, Razvan Cuc a mai subliniat ca avansul pietei s-a putut observa si pe segmentele de birouri, comercial sau logistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here