Piața muncii în dezbatere la conferința națională ”Asigurăm viitorul pe piața muncii”

0
639

 

București, 12 martie 2023 – Viitorul pieței muncii din industria asigurărilor a fost adus în dezbatere la conferința națională ”Asigurăm viitorul pe piața muncii”, care a avut loc pe 12 octombrie, la Senatul României. Evenimentul a fost organizat de Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), cu sprijinul Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR), Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR), și Institutul de Studii Financiare (ISF).

La discuții au luat parte reprezentanți ai autorităților, asociațiilor profesionale, organizațiilor și consiliilor partenere, dar și reprezentanți ai mediului academic și ai studenților, care au dezbătut împreună cele mai bune soluții pentru a transforma o problematică din ce în ce mai presantă pentru viitorul țării noastre, într-o oportunitate de dezvoltare durabilă, cu acțiuni concrete și de impact.

Conform celor mai recente date disponibile*, România are o populație activă de 8,1 milioane de locuitori, dintre care 7,6 milioane sunt persoane ocupate, iar 437.000 șomeri. Aceste date se traduc într-o rată a șomajului de 5,4%, nivelul cel mai ridicat al ratei șomajului fiind în continuare în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 ani, respectiv 21,2%. Industria de asigurări numără aproximativ 30.000 de angajați și colaboratori, piața putând oferi anual peste 10.000 de locuri de muncă noi, absorbind astfel o parte din forța de muncă neocupată.

Industria asigurărilor joacă un rol foarte important atât pe plan economic, cât și ca angajator, tocmai de aceea ne asumăm cu multă responsabilitate rolul de a contribui la generarea de soluții pentru diminuarea deficitului forței de muncă, încurajând inserția profesională a tinerilor și reconversia profesională. Industria noastră oferă multe oportunități de dezvoltare a unei cariere stabile, într-un mediu de lucru flexibil si dinamic și am convingerea că alături de partenerii noștri de dialog social vom reuși să punem în aplicare toate soluțiile identificate împreună, pentru un viitor sustenabil. Având mai mulți angajați și colaboratori, putem contribui la obiectivul de a avea o Românie mai asigurată”, a declarat Judith Kis, Președinte al PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România.

”O Românie mai asigurată înseamnă și noi angajați sau parteneri în industria de asigurări, fie că vorbim de zona de vânzări, de cea a operațiunilor back-office, IT, operațiuni suport, dar și instrumentare și lichidare daune. Sper că această inițiativă, cu ideile și dezbaterile create, reprezintă un prim pas pentru un program coerent și susținut de către autorități, pentru atragerea în domeniu a noi angajați”, a declarat Ștefan Prigoneanu, Președinte PRBAR – Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare si Reasigurare.

” «Plăcerea muncii aduce perfecțiunea acesteia», spunea Aristotel. Dezideratul nostru ca organizație sindicală este acela de a veni în întâmpinarea oricărei inițiative care să ofere lucrătorilor un standard de calificare cât mai ridicat și un nivel de salarizare pe măsura capacității lor profesionale”, a declarat Paraschiv Constantin, Președinte FSABFederația Sindicatelor din Asigurări și Bănci.

De la înființarea sa, în 2020, PIAR a reușit, alături de partenerii săi de dialog social, semnarea unui acord important, unic la nivel european, la nivelul sectorului de asigurări, prin care s-au reglementat principiile desfășurării muncii de la distanță pentru companiile semnatare, dar și a unor declarații de principii pe temele sustenabilității, diversității, non-discriminării, incluziunii și egalității de șanse la locul de muncă.

 

Despre PIAR Patronatul Industriei Asigurărilor din România:

Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR: Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR este o organizație patronală reprezentativă la nivel sectorial, constituită în anul 2020, în baza Legii 62/2011 a dialogului social. Patronatul a fost înființat la inițiativa Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de viață și PAID, iar în prezent numără 5 membri, prin alăturarea ulterioară a BRD Asigurări de Viață, reprezentând un număr de peste 2.500 de angajați. Principalele obiective ale PIAR sunt reprezentarea industriei de asigurări în dialogul public, inițierea de soluții privind îmbunătățirea legislației în vigoare pe piața muncii din România, precum și promovarea de bune practici în domeniu.

Contact: Oana Bica / 0752 067 295

Despre FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci:

Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB)  este o organizație sindicală reprezentativă, înființată în anul 2002, cu scopul de a realiza o reprezentativitate reală a sindicatelor la nivelul sectoarelor ASIGURĂRI și BĂNCI din România, privind promovarea intereselor profesionale economice și sociale ale membrilor de sindicat. Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate financiare, bancare și de asigurări-reasigurări, însumând peste 7.000 de angajați. 

Despre PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare:

PRBAR este o persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă care este înființată în temeiul Legii nr. 62/2011 privind dialogul social. Principalul obiectiv al acesteia constă în organizarea, promovarea, susținerea și apărarea intereselor membrilor săi în relațiile cu orice alte entități, autorități, instituții publice, în raport cu obiectul și scopul ei de activitate și în acord cu prevederile legale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here