Placerea senzoriala si placerea imaginara

0
1391

Prin studiul persoanelor care afirma ca sunt fericite, s-a ajuns la concluzia ca starea de fericire este produsa fizic in cortexul prefrontal stang al creierului si este legata de neurotransmitatorii dopamina, oxitocina, endorfine, oxid nitric si serotonina.

Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), dopamina mediaza transferul emotiilor pozitive intre cortexul prefrontal stang si centrii emotionali din nucleus accumbens. Mai mult, dopamina este in stransa legatura cu sentimentul de fericire care apare la realizarea unui obiectiv, la reusita.

“De cealalta parte, oxitocina este produsa de hipotalamus si secretata de glanda pituitara si este in legatura cu fericirea care apare atunci cand suntem indragostiti sau cand ne alintam copilul, animalutul s.a. Endorfinele (morfina naturala) sunt stimulate de oxitocina si au legatura cu lipsa durerilor fizice si euforia simtita in urma exercitiilor fizice sau cand suntem entuziasmati de o persoana, idee, situatie. Oxidul nitric este produs prin intermediul valvei situate in faringele nazal, motiv pentru care meditatia si respiratia nazale sunt foarte importante. Oxidul nitric are un efect de calmare ce determina la nivel celular o reactie in lant, prin intermediul careia vasele de sange se relaxeaza si se dilata. Nu in ultimul rand, serotonina este stimulata tot de oxitocina si este responsabila de cresterea starii de spirit, cresterea increderii, determinarii si a unei mai mari doze de autoacceptare”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

Exista 2 aspecte ale starii de fericire, implicit ale starii de placere:

  1. Placerea senzoriala, adica placerea produsa de experienta propriu-zisa
  2. Placerea anticipativa sau imaginara care este legata de anticiparea unui eveniment viitor care este producator de placere sau pur si simplu imaginarea unui moment de placere, de exp. o relaxare pe plaja, o baie in mare, o imbratisare, o plimbare pe carari de munte, etc.

“Neurotransmitatorii se declanseaza la fel in ambele situatii. In momentele din viata in care zicem ca suntem stresati, de fapt se activeaza o alta parte a hipotalamusului, cea care se ocupa cu autoapararea. Glandele suprarenale elibereaza adrenalina (sau epinefrina) care declanseasa reactia de tipul “lupta sau fugi”. Sistemul nervos simpatic este cel responsabil pentru generarea raspunsului. Oxitocina diminueaza secretia de citocine, inhiba indirect secretia de ACTH (hormonul adrenocorticotrop) si inhiba amigdala de la care provine teama, nelinistea, grijile care declanseasa reactia de tipul “lupta sau fugi”. Efectul reactiilor de tipul “lupta sau fugi” este scaderea sistemului imunitar. Starile de fericire, multumire, impacare, iertare, acceptare, placere, bucurie, relaxare, intaresc sistemul imunitar”, considera psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce facem pentru a ne intari sistemul imunitar, pentru a ne aduce in fiinta si in viata noastra starea de sanatate si fericire?

Specialistul este de parere ca trebuie sa mergem pe cele 2 cai care produc placerea: activitati concrete si activitati anticipativ/imaginative.

  1. Din activitatile concrete fac parte: socializarea cu persoane pozitive si de la care ai ceva de invatat, timp petrecut in natura, miscare fizica, activitati recreative (film, teatru, citit, hobby-uri, excursii, concedii, etc.), o alimentatie echilibrata, timp de odihna echilibrat, relatii sanatoase, viata intima implinita, restructurarea modului de gandire si raportare la evenimentele vietii.
  2. Din activitatile anticipative/imaginative fac parte: tehnici de meditatie, accesarea unor transe de hipnoza si autohipnoza, tehnici de relaxare, tehnici de respiratie. Acest tip de activitatii au ca rol activarea frecventei alfa a creierului cand undele creierului incetinesc, ajungand la un ritm ce poate fi vazut pe EEG ca un model care arata ca o freza cu dintii regulati, cu frecventa de 8-12 Hz.

“In starea alfa se activeaza sistemul nervos parasimpatic, se reduce secretia de cortizol, se reduc pulsul cardiac, rata respiratiei si rata metabolica, se intensifica fluxul de sange catre creier, creste activitatea din creierul prefrontal stang (activ la persoanele fericite), este intarit sistemul imunitar. In concluzie, activarea starii alfa reduce durerea, anxietatea, depresia, favorieaza functia cognitiva, memoria, concentrarea, organizarea, reduce tensiunea sanguina, ajuta la mentinerea longevitatii si tineretii, diminueaza dependentele (inlocuind substantele din exterior – care produc de moment o stare de bine – cu substantele fizice, declansate natural), contribuie la o greutate adecvata, imbunatatesc calitatea vietii”, conchide Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), .

Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.

Psihologul Laura Maria Cojocaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here