Platforma ROCA își diversifică soluțiile de business printr-un fond dedicat antreprenorilor cu idei smart la stadiu de prototip

0
1574

București 21 mai 2019 – ROCA, prima platformă de investiții și management dedicată companiilor românești, își continuă procesul accelerat de maturizare și dezvoltă produsul inițial, destinat companiilor aflate în impas, într-o gamă de soluții de business distincte. Diversificarea are la bază un studiu de piață realizat recent de ROCA pentru a identifica și înțelege în profunzime nevoile diferite pe care le au business-urile și antreprenorii.

Analiza de piață, efectuată asupra tuturor companiilor românești cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro, identifică trei categorii distincte de nevoi pentru afaceri: de creștere, consolidare și management. Așadar ROCA vede în această nouă structură oportunitatea unor soluții de finanțare dedicate și construiește o gamă de soluții smart care să se adreseze și să răspundă eficient nevoilor reale din piață. Proiectul inițial de a oferi o alternativă pentru companiile ineligibile pentru finanțare devine ROCA W și este completat în primă fază de ROCA X, instrument inteligent care susține ritmul accelerat de evoluție al ideilor inovatoare cu know-how și capital plasat strategic.

 „Cele 150 de întâlniri cu antreprenori locali avute de echipa ROCA în primul an de activitate adaugă la realizările financiare obținute în primul an detalii valoroase despre ecosistemul de business din România. Am înțeles că există o legătură fundamentală între nevoile companiilor și cele ale antreprenorilor din spatele lor. Mai mult, 73% din companiile românești sunt de tip antreprenorial. În aceste condiții, unica soluție este să fim atenți la aceste nevoi, să le înțelegem și să ne adresăm lor”, declară Rudi Vizental, CEO ROCA.

Votul de încredere al unui investitor vizionar, care are capacitatea să evalueze și să valideze o valoare altfel înghițită în peisajul aglomerat de afaceri emergente, înseamnă pentru proiectele aflate la stadiu de MVP sau prototip susținerea unei echipe de management cu experiență, care facilitează dezvoltarea viabilă a start-up-ului într-o companie eficientă. Până la acest moment, noul fond, ROCA X, a atras deja alături de asociații din CITR Group și o parte dintre investitorii platformei lansată anul trecut.

 „Actuala formulă ROCA păstrează misiunea de a consolida structura fragmentată a economiei românești, sub auspiciile prognozei pe termen mediu asupra climatului de afaceri românesc: în doar cinci ani de zile, unul din cinci antreprenori va fi în prag de pensionare. De aceea, ROCA X caută să aducă la suprafață ideile fresh din piață și sprijină ideile de start-up, cu un focus axat în prezent în special pe cele din zona tehnologiei. Suntem deja în negocieri avansate pentru câteva investiții și ne propunem ca în primul an de ROCA X să transformăm 10 idei inteligente românești în brand-uri cu potențial de dezvoltare ”, declară Andrei Cionca, președinte CITR Group.

Noua configurație ROCA răspunde la nevoile a trei generații distincte de antreprenori, conturate în evoluția mediului de afaceri românesc din ultimii 30 de ani: seniorii (peste 65 de ani), autodidacții (nascuți între 1960 și 1979) și milenialii. Celor trei tipologii de antreprenori le corespund cele trei nevoi relevate de analiză de piață, de creștere, consolidare și management, adresate plenar prin gama actualizată de soluții ROCA.

 

Despre ROCA

ROCA s-a lansat in 2018 ca primă platforma de investiții și management dedicată companiilor românești. După numai un an de activitate, ROCA a atins performanțe notabile: compania a obținut în primul an un randament spectaculos de 260% pentru sumele investite inițial și a ajuns la o valoare de €20M a companiei. Succesul ROCA dovedește existența a numeroase companii care, prin parteneriate strategice, au potențialul să devină povești autohtone de succes. În prezent, acționariatul ROCA numără nume importante din antreprenorialul local și internațional care au decis să se alăture misiunii acestui proiect începând cu anul trecut: Andrei Cionca, președinte CITR Group și asociații săi prin divizia de investiții CIT Resources, Astra Rail Management GMBH, frații Pavăl, prin PIF Industrial, Dan Șucu fondatorul Mobexert BT investments, compania de investiții a Băncii Transilvania, Theodora Popa, vice-președinta grupului Transavia și a Theodora Golf Club, Adolf Bâclea, fondatorul companiei Cosena, Cristian Ludovic Pop, fondatorul lanțului de magazine pet shop Animax, Next Capital Solutions S.R.L., companie de servicii financiare destinate IMM-urilor și membră a grupului EOS și Vetimex Capital S.R.L., companie deținută de familia Korponay, fondatorii distribuitorului de produse veterinare Maravet SA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here