Policlinica Gastromond Constanța devine primul și singurul Centru de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din România

0
1277

București, 4 martie 2020. Policlinica Gastromond din Constanța, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA, a devenit prima și singura clinică din România din domeniul endoscopiei digestive care a primit acreditarea Surgical Review Corporation. Astfel, Centrul de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie Digestivă a primit certificarea de Centru de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din partea prestigioasei instituții din Statele Unite ale Americii.

 

Înființată în 2003, Surgical Review Corporation (SRC) este o organizație nonprofit independentă, care se dedică dezvoltării eficienței și eficacității chirurgiei la nivel mondial. Forumul a efectuat mii de evaluări până în prezent, certificând spitale și centre medicale faimoase precum Centrul Medical al Universității din Washington, Spitalul Lenox Hill din New York sau Clinica Tivoli-Dicos din Bordeaux.

 

Acreditarea SRC reprezintă o confirmare a celui mai înalt nivel de îngrijire și siguranță de care pacienții cu afecțiuni din sfera gastroenterologică beneficiază. Procesul de acreditare este unul extrem de riguros, în care se ține cont de următoarele criterii: structura personalului, gradul de pregătire medicală, nivelul competențelor profesionale, experiența profesională, complianța la ghidurile internaționale de endoscopie digestivă și modul în care comunică echipele de front desk și back office din cadrul policlinicii cu pacienții. De asemenea, din punct de vedere al securității pacientului, evaluarea a urmărit aparatura medicală, mediul steril, nivelul de cooperare dintre medic și asistent în timpul procedurilor și modul în care sunt monitorizați pacienții înainte și după intervenție, în acord cu procedurile specifice. În procesul de evaluare pentru acreditare au fost selectate 800 de cazuri de care s-a ocupat echipa medicală a policlinicii din Constanța, fiind important modul în care echipa medicală răspunde în situații de urgență. Pacienții Gastromond sunt obișnuiți să fie tratați conform ghidurilor internaționale, având în vedere toate posibilele riscuri și complicații asociate fiecărui tip de intervenție.

 

Odată cu certificarea Gastromond ca Centru de Excelență, a fost auditată și activitatea echipei medicale formate din 22 medici cu competență în endoscopia digestivă diagnosticată și terapeutică. Aceasta este condusă de Prof. Univ. Dr. Dumitru Eugen, medic primar Medicină internă și Gastroenterologie și Dr. Gherghina Viorel, medic primar ATI.

 

Suntem onorați de această înaltă distincție, cea de a fi singurul Centrul de Excelență în Endoscopie, la nivel național și ne bucură recunoașterea muncii întregii echipe de la Policlinica Gastromond. Acreditarea SRC confirmă un angajament ferm pe care ni l-am luat față de pacienții noștri și ne vom continua misiunea de a le oferi accesul la un act medical responsabil, rezultatele de până acum întărind promisiunea noastră de viitor.”, a declarat Prof. Univ. Dr. Dumitru Eugen, Coordonatorul Centrului de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din cadrul Policlinicii Gastromond Constanța, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

 

În continuare, activitatea echipei de medici și asistente medicale de la Policlinica Gastromond va fi monitorizată lunar de SRC în următorii 3 ani. Fiecare caz este introdus într-o bază de date centrală, putând fi evaluat periodic și comparat cu standardele de îngrijire ale forumului.

 

În cadrul Policlinicii Gastromond Constanta, pacienții au acces, pe lângă servicii complete de gastroenterologie, hepatologie și endoscopie digestivă, la specialități medicale și analize de laborator în contract cu CAS Constanța, investigații de specialitate din sfera gastroenterologică și spitalizare de zi.

 

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele opt acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

 

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 23 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 570.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 100 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

 

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor 290 de clinici partenere. Compania reunește peste 6.000 de angajați și colaboratori în cele 64 de locații proprii din Bucureşti şi din țară, locații prin intermediul cărora oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 3.5 milioane de pacienți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here