Politici privind stimularea natalităţii în România

0
1454

Deputatul PNL Dumitru Oprea a adresat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale o solicitare privind politicile de stimulare a natalităţii în România.


„În programul de guvernare al defunctului guvern Dăncilă era menţionat că «tinerii reprezintă viitorul României, resursa strategică a țării, pentru care statul român are datoria să asigure toate condițiile unei vieți decente și prospere, iar prin crearea de noi locuri de muncă, prin îmbunătățirea calității și a accesului la educație, prin susținerea familiei tinere, prin stimularea natalității le vor fi asigurate noilor generații un viitor aici, acasă, în România».

Însă, cifrele publicate recent de INS arată faptul că, în primele 8 luni ale anului 2019, s-au născut puțin peste 200.000 de copii, numărul nașterilor fiind cel mai mic din ultimii 6 ani. Principalele cauze ale acestui fenomen fiind atât scăderea naturală a populației, cât și creșterea migrației externe.

Mai mult, specialiștii INS avertizează că numărul populației s-ar putea reduce, în cel mai pesimist scenariu, cu până la 2,5 milioane de locuitori în 2060 față de anul 2015”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale informaţii despre măsurile pentru susţinerea familiilor tinere, modul în care va fi îmbunătăţită calitatea vieţii şi accesul la educaţie în următorii ani pentru aceştia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here