Ponta: Daca, Doamne fereste, Basescu desfiinteaza judetele, o sa le facem la loc. Cum comentezi?

0
759
cub-culori-aranjare

cub-culori-aranjarePresedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminica, la Baile Figa, ca in situatia in care Traian Basescu va desfiinta judetele actuale, atunci cand va veni la putere USL le va face la loc. „Noi, peste tot, in toate judetele, speram ca in 17 iulie sa avem referendum si sa decida oamenii daca vor sa desfiinteze Bistrita-Nasaud sau alte judete.

Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, ca in rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de munca nu, criza, toate cele. stiti cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum sa mai desfiinteze si judetele. Sunt o multime de probleme pe care oamenii le au si sper ca pe 17 iulie sa vina si sa voteze la referendum, sa fie clar pentru toata lumea ca judetele trebuie sa ramana”, a declarat Ponta.

El a spus ca Legea referendumului prevede ca nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritoriala fara consultarea populatiei, iar cei de la putere nu respecta legea.

„E ciudat ca tocmai cei care sunt la putere nu respecta legea. Noi, ceilalti, vrem sa o respectam. E prevazut in Legea referendumului ca nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritoriala, nici macar comune, cu atat mai mult judete, daca nu se face referendum. Noi il facem si sunt convins ca semnalul pe care o sa-l dea oamenii o sa fie foarte clar. Nu o sa cedem decat daca cedeaza si ei la desfiintarea judetelor”, a spus el.

Intrebat ce se va intampla daca unii presedinti de consilii judetene membri PDL se vor opune organizarii referedumului, Ponta a spus ca acestia se vor face de ras „cu totul”.

„Puterea are ocazia sa se faca de ras cu totul. Ma gandeam la presedintele CJ din Bistrita-Nasaud (Liviu Rusu, PDL – n.r.). Dansul o vrea sa i se desfiinteze judetul al carui presedinte e? De ce-a mai candidat daca vrea sa i se desfiinteze judetul. De fapt, ei nu vor sa desfiinteze judetele, dar le e frica de Basescu sa nu le faca dosare, sa nu ii aresteze, sa nu le faca cine stie ce. E o ocazie sa se faca de ras. As vrea sa-l vad pe Liviu Rusu ca vrea sa i se desfiinteze judetul la care e el presedinte si satul, comuna, celelalte”, spus el.

Victor Ponta a spus ca nu stie si nici nu il intereseaza daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe legea de reorganizare teritoriala.

„Nu stiu ce face Guvernul si cred ca problema noastra e ce facem noi, si nu ma refer la USL, ci la toti ceilalti. Cred ca trebuie sa ne aparam si judetele, si viata de zi cu zi si dupa 2012 sa incepem sa ne intoarcem la o viata normala. Eu sper sa ne intoarcem la o viata in care sa nu ne mai certam atat si sa fim mai prieteni unii cu ceilalti. Cred ca ne-am saturat, de sapte ani, sa ne tot certam, sa ne acuzam de ceva si sa ne tot batem. Cred ca oamenii vor altceva si asta o sa incercam sa facem. Parerea mea este ca trebuie sa ne reconciliem cu totii si sa nu ne mai certam intre noi. Cred ca ajunge si ca trebuie sa vina o vreme mai buna”, a afirmat Ponta.

intrebat ce se va intampla daca Guvernul va schimba actuala organizare administrativ-teritoriala a tarii, Ponta a spus: „O sa o schimbam la loc”.

„Vedeti, e o chestie ciudata, in loc sa muncim sa mergem inainte, noi probabil ca un an, doi o sa reparam ce strica Guvernul actual. Asa e blestemul Romaniei. Unul strica si zece repara dupa aceea, dar o sa reparam si o sa refacem. Judete exista si in Franta, si in Spania si in Italia, cu denumirile lor, dar nimeni nu le-a desfiintat. Daca, Doamne fereste, le desfiinteaza domnul Basescu, o sa le facem la loc. Nu avem altceva de facut”, a spus Ponta.

De asemenea, el l-a criticat pe Traian Basescu ca refuza „intoarcerea la popor”: „Acum cativa ani, domnul Basescu zicea de fiecare data ca se intoarce la popor, acum vad ca fuge de popor ca dracul de tamaie. De cate ori aude de mers la popor, nu mai vrea. E o lectie pentru noi toti sa avem grija pe cine alegem data viitoare”.

Presedintele PSD a participat, duminica, la deschiderea noului sezon de la Baile Figa, o statiune aflata in administrarea Primariei Beclean, condusa de Nicolae Moldovan (PSD). El a fost insotit de Ioan Rus si de Constantin Nica, dar si de purtatorul de cuvant al PSD, Radu Moldovan.

Liderii USL au trimis adrese presedintilor PSD si PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativa, intrebarea propusa de Ponta si Antonescu fiind: „Sunteti de acord cu intentia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?”.

Premierul Emil Boc declara, marti seara, la TVR 1, ca organizarea unui referendum s-ar impune doar pentru modificari teritoriale in interiorul unui judet, dar nu si pentru un proces general de reorganizare administrativa, aplicat la nivel national.

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, preciza ca formula pe care actualii guvernanti o propun este trecerea de la 41 de judete la opt, ceea ce se inscrie in parametrii europeni si raspunde si cerintelor de absorbtie a fondurilor europene intr-un ritm mult mai ridicat si o valorificare mult mai eficienta a acestora. intrebat care vor fi capitalele acestor opt judete, Oltean a raspuns ca este vorba de Cluj-Napoca, Brasov, Timisoara, Craiova, Constanta, Iasi, Ploiesti si Bucuresti. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here