Posibilități de contestare a sancțiunilor impuse de noua legislație a transportului alternativ

0
1756

Material de opinie de Mihnea Galgoţiu-Săraru, Senior Managing Associate, și Crina Constantin, Associate,  – departamentul de Litigii, Reff & Asociaţii

Șoferii și operatorii de transport alternativ (ridesharing) riscă sancțiuni în cazul în care nu s-au conformat la noile reglementări, adoptate de Guvern la începutul acestei veri, având în vedere că perioada de tranziție prevăzută de noua legislație a expirat la începutul lunii noiembrie. Cadru legal a fost modificat în Parlament, în sensul prelungirii perioadei de implementare până la 1 februarie 2020, însă aceste modificări nu au fost încă promulgate de Președintele României. În aceste condiții, începând cu data de 1 noiembrie, nu mai puțin de șase autorități diferite pot aplica sancțiuni în caz de neconformare cu noile reguli. Rezultă că șoferii și operatorii de transport alternativ trebuie să intre cât mai curând în legalitate, dar trebuie să fie pregătiți și să se apere în justiție împotriva sancțiunilor ce pot fi aplicate de autorități.

Activitățile de transport alternativ au fost reglementate pentru prima dată în România prin Ordonanța de urgență nr. 49/2019, emisă de Guvernul României în luna iunie. Având în vedere noutatea acestui cadru legal, s-a prevăzut o perioadă de tranziție, până la 1 noiembrie 2019, pe parcursul căreia operatorii platformelor digitale, operatorii de transport alternativ și conducătorii auto erau obligați să parcurgă procesul de autorizare, fără a risca sancțiuni din partea autorităților.

Modificările recente aduse de Parlament legislației transportului alternativ

În dezbaterile parlamentare, O.U.G. nr. 49/2019 a fost modificată în mai multe privințe.

Spre exemplu, a fost instituită obligația persoanelor juridice nerezidente care operează o platformă digitală să deruleze activitățile economice în România prin intermediul unei filiale, spre deosebire de textul ordonanței care stabilea doar obligația de înregistrare a unei sucursale.

Un alt amendament important adoptat de Parlament vizează prelungirea perioadei de tranziție până la data de 1 februarie 2020.

Însă, deși Parlamentul le-a aprobat, aceste modificări nu au fost încă promulgate de Președintele României și publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nu au intrat în vigoare. De aceea, în prezent există o incertitudine privind momentul de la care autoritățile vor începe să verifice respectarea noii legislații.

Amenzile stabilite prin legislația transportului alternativ

Operatorilor de platformă digitală le pot fi aplicate amenzi cuprinse între 5.000 lei și 30.000 lei pentru nerespectarea unor obligații precum admiterea pe platforma digitală a operatorilor de transport alternativ care nu îndeplinesc condițiile pentru prestarea unor astfel de activități sau a pasagerilor care nu și-au înregistrat în mod corespunzător pe platformă datele cu caracter personal.

De asemenea, pentru operatorii economici care intermediază transport alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic este prevăzută o amendă cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei.

În ceea ce privește operatorii de transport alternativ, aceștia sunt pasibili de amenzi cuprinse între 3.000 și 9.000 de lei dacă nu respectă condițiile sau obligațiile legale stabilite prin noul cadru legislativ. Efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic este sancționată cu amendă cuprinsă între 10.000 lei – 30.000 lei.

Nici conducătorii auto care prestează activități de transport alternativ nu se află la adăpost de sancțiuni. Aceștia se pot confrunta cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei pentru săvârșirea unor fapte precum efectuarea curselor fără a deține certificat de atestare profesională, fără a afișa ecusoanele pentru transport alternativ, fără a deține la bordul autoturismului copia conformă a autorizației pentru transport alternativ sau asigurările de răspundere civilă auto sau pentru persoane și bunuri, precum și efectuarea curselor cu un alt autoturism decât cel înscris pe platforma digitală.

Important de menționat este că persoanele sancționate cu aceste amenzi au posibilitatea de a achita, în termen de 15 zile de la data la care actul prin care a fost aplicată contravenția le-a fost comunicat, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta respectivă.

Sancțiunile pot merge până la interzicerea desfășurării oricăror activități economice în România prin intermediul aplicațiilor software

Noua legislație aplicabilă transportului alternativ stabilește, pentru anumite situații particulare, sancțiuni suplimentare față de amenzi, precum: suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni (prin ridicarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare), retragerea autorizației de transport alternativ, retragerea / suspendarea copiilor conforme ale autorizației de transport alternativ sau chiar interzicerea desfășurării de activități economice de orice fel pe teritoriul României prin intermediul unor programe software de sine stătătoare, pe o perioadă de 2 ani de la data aplicării sancțiunii.

Dintre aceste sancțiuni complementare, legislația prevede că suspendarea dreptului de a utiliza un autoturism încetează în termen de 30 de zile de la încheierea procesului-verbal de reținere, dacă se face dovada achitării amenzii aplicate.

Aplicarea sancțiunilor

Constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite în legătură cu activitățile de transport alternativ poate fi realizată, în conformitate cu competențele speciale prevăzute prin noua legislaţie, de nu mai puţin de șase autorităţi diferite: Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și inspectoratele teritoriale de muncă.

Noua legislație aplicabilă transportului alternativ nu reglementează însă în mod particular nici actele prin care se aplica sancțiunile, nici modalitățile de contestare, ci doar se face trimitere la regulile vizând aplicarea și contestarea contravențiilor.

Rezultă, astfel, că sancțiunile prevăzute în legislația transportului alternativ vor fi dispuse, de autoritățile relevante, prin proces-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor.

Contestarea sancțiunilor

Amenzile, precum și celelalte sancțiuni aplicate prin proces – verbal de constatare a contravențiilor dispuse în temeiul legislației transportului alternativ se pot ataca direct în instanță în termen de 15 zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal, iar inițierea unui astfel de proces va suspenda automat executarea sancțiunilor. Plângerea contravențională se va judeca de judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, iar apelul față de soluția primei instanțe va fi de competența tribunalului, formularea căii de atac suspendând executarea hotărârii.

Există însă o serie de sancțiuni care nu vor urma regulile favorabile aplicabile plângerilor contravenționale. Spre exemplu, sancțiunile constând în retragerea autorizației de transport alternativ sau retragerea / suspendarea copiilor conforme ale autorizației de transport alternativ vor trebui atacate conform regulilor generale aplicabile contenciosului administrativ.

Față de această din urmă categorie de sancțiuni, acțiunea în instanța va putea fi inițiată doar după parcurgerea fazei obligatorii a plângerii prealabile, ce trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data la care actul vătămător i-a fost comunicat persoanei sancționate.

În cazul primirii unui răspuns nefavorabil la plângerea prealabilă sau în lipsa oricărui răspuns, decizia de retragere a autorizației de transport alternativ (sau de retragere / suspendare a copiei conforme) poate fi contestată printr-o acțiune în contencios administrativ în fața Tribunalului din raza căruia își are domiciliul / sediul persoana sancționată. Acțiunea trebuie formulată în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă sau, în cazul lipsei unui răspuns, de la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea plângerii prealabile.

Formularea acțiunii în contencios-administrativ nu suspendă însă automat efectele deciziei contestate, astfel că beneficiarul autorizației de transport retrase sau al copiei conforme retrase / suspendate va risca să nu mai poată presta activități de transport alternativ până la obținerea unei hotărâri definitive de anulare sau până la obținerea unei noi autorizații / copii conforme.

Cu toate acestea, persoanele care inițiază o acțiune în anularea deciziei prin care se dispune retragerea autorizației de transport alternativ sau retragerea / suspendarea copiei conforme vor putea solicita ca instanța să suspende efectele deciziei vătămătoare până la soluționarea acțiunii în anulare. O astfel de suspendare nu se acordă automat, ci doar dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: existența unui caz bine justificat (vădita nelegalitate a actului administrativ contestat) și a unei pagube iminente (prejudiciul cauzat contestatorului de actul administrativ atacat).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here