Președintele CCIB: România și Turkmenistanul pot colabora în domeniul industrial

0
2687

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, și prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, secretar general, au avut o întrevedere cu Excelența Sa Annamammet Annayev, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Turkmenistanului în România. La întâlnire a participat, de asemenea, Leyla Jumagulyyva, secretar III în cadrul Ambasadei amintite.

În deschidere, dr. ing. Costică T. Mustață a realizat o prezentare succintă a Camerei bucureştene, a vorbit despre locul şi rolul acesteia în viaţa economico-socială a ţării noastre, despre strategia de relaţii extene a CCIB, axată pe dezvoltarea colaborării comercial-economice cu ţările din afara Uniunii Europene, inclusiv cu cele din Asia Centrală, și a punctat posibilităţile reale de colaborare între partenerii din cele două ţări.

În opinia președintelui Camerei bucureștene, ținând seama de gradul de complementaritate al celor două economii, industria constructoare de mașini, domeniul echipamentelor industriale si al sistemelor de irigații, industria petrochimică, inclusiv cea a îngrașămintelor chimice, dar și sectorul educațional oferă oportunități semnificative de cooperare pentru ambele părți. În ceea ce privește componenta educațională și academică, secretarul general al CCIB a subliniat deschiderea țării noastre nu numai pentru atragerea de studenți, ci și pentru cooperarea în proiecte de cercetare.

„România poate realiza proiecte la cheie, în sectoarele industriale amintite: proiectare, transfer de tehnologii, livrare de echipamente, construire de complexe industriale complexe. De asemenea, în țara noastră există interes, de exemplu, pentru importul de îngrășăminte chimice din Turkmenistan”, a punctat președintele CCIB.

Dr. ing. Costică T. Mustață a apreciat că organizarea unei Zile a Oportunităților de Afaceri dedicate Turkmenistanului, urmată de o misiune economică în această țară contribuie la o mai bună cunoaştere a mediului de afaceri și investițional din cele două ţări, dar şi la promovarea eficientă a ofertei de produse şi servicii a Turkemenistanului în România.

Cu acest prilej, Excelenţa Sa Annamammet Annayev a făcut o prezentare extinsă a mediului de afaceri din țara sa, punctând orientarea către încurajarea inițiativei private. Potrivit ambasadorului Turkmenistanului în România, strategia economică a țării sale vizează creștere ponderii produselor prelucrate la export, în detrimentul exportului de materii prime. În opinia Excelenţei Sale Annamammet Annayev, pe lângă domeniile evidențiate de președintele CCIB, există oportunități de cooperare bilaterală și în: construcții, agricultură și industria textilelor.

În cadrul întrevederii, ambasadorul Turkemnistanului a exprimat interesul ţării sale pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi de cooperare cu ţara noastră, întreaga deschidere pentru asigurarea unui schimb constant de informaţii de afaceri, în beneficiul celor două comunităţi. precum şi sprijnul pentru proiectele propuse de preşedintele CCIB.

La 31 august 2019, valoarea totală a schimburilor comerciale ale României cu Turkmenistanul a fost de 71,6 milioane USD, dintre care exportul a fost de 1,9 milioane USD, iar importul de 69,7 milioane USD (din care 97,3% țiței), soldul fiind de 67,9 milioane USD în favoarea Turkmenistanului.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here