Prezenta BNR limiteaza in continuare potentialul de depreciere a leului

0
849

Exporturile romanesti, sectorul cel mai dinamic al economiei, ar putea fi impulsionate de o scadere moderata a leului in fata Euro, daca BNR ar restrange operatiunile care limiteaza in prezent deprecierea.
In ciuda revenirii la nivelul regiunii, economia romaneasca se afla in continuare in dificultate, fiind estimata a se contracta in trimestrul III cu 2,1% in urma diminuarii consumului intern pe seama scaderii veniturilor si cresterii TVA.

 Exporturile sunt sectorul cel mai dinamic al economiei, cu o crestere de 25,2% in august fata de aceeasi luna a anului trecut. Pentru primele opt luni ale anului exporturile au inregistrat un avans mai sustinut decat importurile, acestea din urma pornind insa de la o baza mai mare, rezultand in final un deficit comercial in crestere cu 1,9% fata de aceeasi perioada din 2009.  « Exporturile sunt singurele care au mai atenuat o cadere si asa destul de dura, care s-ar fi resimtit in alte conditii de-a dreptul dramatic. Deprecierea leului la finalul lui 2008 si asezarea lui pe un alt palier a fost din acest punct de vedere cu siguranta benefica» a declarat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est.
Conform estimarilor unei banci, BNR a vandut incepand cu octombrie 2008 circa 11 miliarde de Euro pentru stabilizarea cursului. « Rezerva efectiv detinuta de Banca Nationala a coborat cu aproape 10 miliarde de Euro in ultimii doi ani, cresterea raportata bazandu-se pe imprumuturile de la FMI si UE. Dintr-un anumit punct de vedere, aceasta poate fi o vulnerabilitate.» BNR a respins criticile adresate politicii sale valutare, vorbind de o interventie menita sa stabilizeze, nu sa mentina cotatia la un nivel artificial. Conform guvernatorului Mugur Isarescu, « rata de schimb este aproape o obsesie pentru romani ».
Pentru moment, perspectiva unei continuari a prezentei stabilizatoare a BNR este cea mai probabila. « BNR ia in calcul, conform mandatului sau, mentinerea stabilitatii financiare, iar evolutia restantelor are intr-adevar o dinamica ingrijoratoare. Pe de alta parte cerintele prudentiale sunt pentru moment acoperitoare, iar economia reala ar putea beneficia prin canalul viabil al exporturilor de o depreciere moderata a cursului. In plus, tendinta periculoasa de reaprindere a interesului predominant pentru creditul in valuta ar fi astfel diminuata.» a declarat Victor Safta.

 

****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si ca formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport instrumente tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), monetare, de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 25 miliarde Euro (in marja).
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizatǎ de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 6000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii. Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja). 
Pentru mai multe informatii vǎ invitǎm sǎ vizitati www.xtb.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here