Prima transa a subventiilor APIA este acordata fermierilor din sectorul vegetal

0
760

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a inceput vineri efectuarea platilor finale catre fermieri pentru cererile de plata din Campania 2015, suma totala ridicandu-se la 300 milioane euro, anunta Mediafax.

Din totalul de 536.160 de cereri unice, APIA va achita vineri prima transa, de 13,6 milioane euro, catre fermierii care au solicitat plata pentru schemele din sectorul vegetal, a anuntat vineri institutia.

Schemele care se autorizeaza la plata sunt schema de plata unica pe suprafata in cuantum de 79,73 euro/ha, plata redistributiva, plata pentru tinerii fermieri in cuantum de 19,93 euro/ha, plata pentru micii fermieri care au pana la 7 ha in cuantum de maxim 1250 euro si ANT 1 (Schema de ajutoare nationale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplata de productie) in cuantum de 19,19 euro/ha.

Platile se efectueaza in lei, la cursul de schimb stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2015 respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

Pe masura ce dezvoltarea sistemului informatic va permite, APIA va autoriza si plata celorlalte scheme de plati directe, ajutoare nationale tranzitorii si masuri de dezvoltare rurala.

”In ceea ce priveste Campania 2015, APIA a efectuat platile in avans pe suprafata autorizand la plata suma de 255,4 milioane euro pentru un numar de 602.159 fermieri. Diferenta de plata de 1,34 mld euro aferenta platilor directe pe suprafata, pana la plafonul financiar alocat Romaniei in Campania 2015 care este in valoare de 1.59 mld euro, se va efectua in conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, pana la data de 30 iunie 2016”, se arata in comunicat.

Schemele/masurile de sprijin pe suprafata sunt finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si din Bugetul National (BN), prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here