“Profesori fericiți pentru România”

0
1423

Fundația Transylvania College împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu Herlitz România lansează programul “Profesori fericiți pentru România” menit să reducă stresul în rândul profesorilor și să aducă o stare de bine în clasă

 

 

Joi, 23 ianuarie 2020, de la ora 11:00, la Hotel Privo din Târgu Mureș, se va lansa “Profesori fericiți pentru România”, program de training internațional inițiat de Fundația Transylvania College cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș și susținut de Herlitz România.

Inițiatorii acestui program propun o abordare simplă, concretă și directă a ceea ce înseamnă educația secolului XXI. Acesta este menit să introducă o serie de tehnici ușor de implementat, care să reducă stresul atât pentru profesori, cât și pentru elevi, aducând starea de bine emoțională și comportamentală în clasă. Prin aceasta se creează un nou context în care dascălul este ferit de riscul de extenuare fizică și emoțională, având  instrumentele necesare la îndemână pentru comunicarea bazată pe empatie, compasiune și respect.

Despre “Profesori fericiți pentru România”

 

“Profesori fericiți pentru România” este un  program  inovator bazat pe ultimele cercetări din domeniul neuroștiinței, destinat cadrelor didactice și directorilor de școli. Programul este conceput de Simona Baciu, Președinte și Fondator al Transylvania College, împreună cu Susan Shapiro, expert internațional în educație, și o echipă de specialiști și psihologi de la universități de prestigiu din S.U.A. Programul îmbină cercetarea științifică în domeniul Stării de Bine – Well-being și experința vastă în educație a echipei, pentru a atinge cele trei obiective cheie, ca profesorii să:

  • înțeleagă importanța stării de bine și a sănătății emoționale pentru ei și elevii lor.
  • dezvolte planuri de acțiune pentru menținerea entuziasmului și a motivației, reducând stresul și anxietatea.
  • contribuie la formarea unei culturi organizaționale concentrată pe formarea caracterului și a deprinderilor pentru o viață sănătoasă.

“Pedagogia secolului XXI impune o adaptare a abordării educației pentru a susține elevii să dezvolte deprinderile necesare pentru a învăța și trăi într-o lume într-o continuă schimbare. Profesorul este provocat să devină un lider cu o strategie bine definită, bazată pe compasiune, reziliență și motivație.”spune Simona Baciu, Președinte și Fondator Transylvania College, inițiatorul proiectului.

Scopul programului “Profesori fericiți pentru România” este să ofere participanților la training-uri informațiile și resursele necesare pentru a explora și a aprofunda înțelegerea modului în care tehnicile de reducere a stresului, reziliența și starea de bine pot duce la o predare eficientă, semnificativă, cu un impact imediat asupra procesului de învățare al elevilor și a performanțelor școlare ale acestora.

 

 

 

Cum se va desfășura proiectul?

 

Prin programul “Profesori fericiți pentru România”, organizatorii își propun să livreze o serie de traininguri și ateliere pentru 150 de profesori și 30 de directori de școli pe parcursul următoarelor 5 luni, până la finele anului școlar. Fiecare sesiune se va desfășura în două etape.

Programul va demara pe data de 23 ianuarie cu o sesiune de prezentare pentru directorii școlilor din județul Mureș. Aceștia sunt invitați să contribuie împreună cu profesorii la crearea și implementarea unei noi culturi educaționale bazată pe Starea de Bine cu un impact direct asupra modului în care elevii învață și performează.

Profesorii vor învăța și experimenta tehnici moderne și inovative care ajută atât la dezvoltarea lor individuală cât și cea a echipei. În urma training-ului, investind doar 5 minute pe zi pentru exerciții practice și facile, dascălii vor putea remarca schimbări pozitive în viața profesională și personală.

 

Despre Fundația Transylvania College

 

Fundaţia Transylvania College a fost înființată cu scopul de a susține educația de excelență, formală și non-formală, prin organizarea de cursuri, seminarii si programe de dezvoltare profesională. În cei 26 de ani de activitate, Fundația Transylvania College s-a implicat în comunitate prin multitudinea de proiecte pe care le derulează, organizând conferințe naționale și internaționale pe teme educaționale, cursuri și seminarii pentru profesori, programe de educație non-formală, de tip after school și  tabere de vară. Primul proiect al fundației a fost școala Transylvania College | The Cambridge International School in Cluj, care oferă azi o educație modernă, la cele mai înalte standarde internaționale celor peste 650 de elevi proveniți din 25 de țări, de pe 6 continente.

 

Proiectul “Profesori fericiți pentru România” este susținut de Herlitz România.

 

Despre Herlitz România

 

Herlitz România, parte a grupului Pelikan, este încă din 1990 unul dintre principalii jucători de pe piață în ceea ce privește instrumentele de scris și colorat, ghiozdane și rucsaci, caiete, produse pentru birou și instrumente de scris de lux. Sediul central al companiei este în Târgu Mureș și are în acest moment o echipă de 72 persoane care coordonează prezența brandurilor Herlitz și Pelikan în țară și în Republica Moldova. Compania se implică activ în diverse proiecte educaționale dar și umanitare, încercând să genereze schimbări în bine la nivelul comunității în care își desfășoară activitatea.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here