Programul Bursele ANIS 2019 a strâns un fond de premiere de 60.000 euro. Cadrele didactice mai au 4 zile pentru a se înscrie

0
1235

 

București – Septembrie 2019 – ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță că a doua ediție a programului Bursele ANIS va premia 12 cadre didactice cu câte 5.000 de euro. „Data limită pentru înscrierea proiectelor este 15 septembrie 2019, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate AICI” Companiile care contribuie la aceste premii sunt: Adobe România, Atos IT Solutions and Services, Bitdefender, Cornerstone Technologie CST, DB Global Technology, Endava România, ENEA Services Romania, Qualitance și Wipro.

 

Programul Burse ANIS a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS şi a reprezentanţilor celor mai puternice centre universitare pentru a stimula eforturile cadrelor didactice şi a tehnicilor de predare inovative, precum şi introducerea în curricula universitară a celor mai noi evoluţii din industrie. Programul se va derula la nivel naţional, câştigătorii beneficiind de câte o bursă în valoare de 5.000 euro.

 

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de doctor și gradul didactic de lector sau asistent universitar iar vârsta nu trebuie să depășească 40 de ani. Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cybersecurity, Inteligență Artificială (AI), Fintech, Health Tech și, ca elemente de noutate pentru ediția de anul acesta, au fost adăugate tehnologiile Machine Learning (ML), Internet of Things (IoT), respectiv Tech for All (încurajarea domeniului STEM și în facultățile non-IT în vederea construirii de produse software).

 

„La prima ediție am avut 35 de proiecte înscrise și ne-a fost dificil să alegem numai zece, ideile și proiectele propuse de cadrele didactice au fost la un nivel foarte ridicat. Din acest motiv, anul acesta am decis să acordăm 12 burse tinerilor profesori. Succesul primei ediții a determinat o deschidere și mai mare din partea companiilor și ne bucurăm că am adunat un fond de 60.000 euro. Toate părțile implicate, , companiile, cadrele didactice, conducătorii universităților, au înțeles că numai printr-o colaborare strânsă între industrie și mediul academic putem genera performanță în sistemul de educație”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

 

De asemenea, la ediția Bursele ANIS 2019 se vor putea înscrie  în cursă și asistenții universitari care pot propune soluții  pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular, urmând ca premiul să se împartă în funcţie de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenţii universitari).

 

Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei şi a unui clip video în care vor prezenta succint elementele inovatore. Ulterior, finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare. Data limită pentru înscrierea proiectelor este 15 septembrie 2019, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate AICI.

 

Câștigătorii primei ediții a programului Bursele ANIS sunt conferențiari, șefi de lucrări și lectori în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România: universitățile Politehnica din București și Timișoara, ASE, Universitatea de Vest din Timișoara, universitățile “Al. I. Cuza” și „Gheorghe Asachi” din Iaşi, “Transilvania” din Brașov, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

 

Programul „Bursele ANIS” se va derula anual, având ca obiective pe termen lung stimularea cadrelor didactice şi aducerea celor mai noi competențe și abilități în sfera educaţională, precum şi a dialogului dintre industrie şi mediul academic.

 

 

###

 

 

Despre ANIS

 

20 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Peste 130 de membri. În cadrul ANIS sunt reunit atât cmpanii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.

Peste 38.000 de angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.

Peste 2,5 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plaseaza ANIS in zona actorilor cheie in ceea ce priveste amprenta economica in plan local.

Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here