Proiectul rezidenţial Cloud 9 din zona Aviaţiei vizează un grad de vânzare de 90% până la finalul anului

0
2183

 

Bucureşti, aprilie 2021: Proiectul rezidenţial Cloud 9 dezvoltat de Akcent Development în cartierul Aviaţiei din nordul Bucureştiului a atins un grad de vânzare al apartamentelor de 67%, fiind vândute 550 de unități dintr-un total de 820 de apartamente construite. Până în prezent, au fost vândute toate unitățile de 2 camere, iar până la sfârșitul anului 2021 dezvoltatorul își propune să atingă un grad de vânzare de 90%.

 

Începută în mai 2018, construcţia celor patru blocuri de apartamente a fost finalizată în întregime într-un interval de doi ani. Proiectul cuprinde apartamente în 18 configurații cu suprafețe variind între 48 și 144 de metri pătrați, precum și trei penthouse-uri exclusiviste cu piscină privată care au fost tranzacționate. Parcarea subterană dispune de 1.100 de locuri, fiind dotată și cu facilități pentru încărcarea mașinilor electrice. Spațiile comerciale amenajate la parterul blocului dinspre șoseaua Pipera sunt în curs de închiriere către un supermarket, un restaurant și o cafenea, zona comercială urmând a fi completată de servicii precum clinică medicală, notariat, sală de fitness și o curățătorie de haine.

 

Laurențiu Afrasine, CEO Akcent Development: „Proiectul Cloud 9, cel mai mare ansamblu rezidențial premium din București dezvoltat într-o singură etapă, beneficiază de apartamente cu o compartimentare inteligentă, o luminozitate ridicată oferită de spațiile vitrate mari și o poziție avantajoasă pentru cei care lucrează în zona de nord a Bucureștiului. În noul context, cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesaţi de unitățile de tip duplex cu grădini private la parter cu suprafețe cuprinse între 35 și 110 metri pătrați, un spațiu verde ideal pentru lucru și relaxare. Suntem convinși că sezonul cald și preconizata relaxare a restricțiilor vor impulsiona vânzările, astfel încât să ne atingem obiectivele stabilite.”

 

Cloud 9 beneficiază de materiale de construcţie și finisaje interioare premium atât în zonele comune, cât și în interiorul apartamentelor. Acestea includ fațada ventilată cu termosistem de vată minerală bazaltică Knauf de 10 cm și tâmplărie exterioară din aluminiu Schuco, care asigură o izolare fonică desăvârșită. Fiecare bloc dispune de o centrală termică Viessmann cu control individual și două lifturi Kone. La interior, apartamentele au ceramică porţelanată Saloni și parchet laminat Balterio, precum și aparate de aer condiționat Mitsubishi Electric. Proiectul beneficiază de sistem de concierge pentru rezidenți, acces facil la transportul public, numeroare linii de autobuz având stație în dreptul proiectului, în timp ce staţia de metrou Aurel Vlaicu se află la mai puțin de 10 minute de mers pe jos. Promenada Mall și Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), cel mai mare din București, completează peisajul zonei, una dintre cele mai ofertante în materie de facilități din București.

 

Grupul Akcent Development, unul dintre cei mai mari dezvoltatori pe segmentul rezidențial din București, cu 20 de ani de prezenţă pe piaţa imobiliară din Capitală şi aproximativ 7.500 de apartamente în portofoliu, deține proiectul rezidențial Cloud 9, clădirile de birouri Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower, și urmează să dezvolte alte două proiecte rezidenţiale în zona de nord a Bucureştiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here