“Promovarea în mediul online este imperios necesară dezvoltatorilor” – afirmă Costina Petrescu, Sales Director @Titirez.ro –

0
3153

Anul 2017 este unul excepțional, atât din punct de vedere al numărului de proiecte rezidențiale noi apărute, cât şi din punct de vedere al interesului manifestat de către potenţialii clienţi de a investi într-o proprietate nouă.

O mare parte a dezvoltatorilor imobiliari din Bucureşti au migrat din punctele în care au construit în urmă cu ceva timp şi unde piaţa şi infrastructura au ajuns la un anumit grad de saturaţie şi s-au orientat către alte zone ale Capitalei, unde cererea a început să crească în mod considerabil.

Dacă, în urmă cu 2-3 ani, potenţialii cumpărători se îndreptau către Sudul şi Vestul Bucureştiului, unde s-a înregistrat un adevărat boom al construcţiilor, în 2017 piaţa s-a schimbat, iar cele mai căutate zone au devenit cele din Nordul şi Sud-Estul Capitalei.

Factorul decisiv în a cumpăra o proprietate nouă nu mai este preţul, cum era în anii trecuţi, ci calitatea construcţiei şi poziţionarea în zone cât mai accesibile din punct de vedere al mijloacelor de transport.

În 2017, concurenţa pe piaţa noilor proiecte rezidenţiale a crescut considerabil. Potenţialii clienţi apelează din ce în ce mai mult la portalurile imobiliare pentru a-şi găsi locuinţa mult visată. Deja tranziţia de la print la online s-a făcut într-o proporţie deosebit de mare, iar promovarea în mediul online este imperios necesară dezvoltatorilor.

Dacă, în ultimii trei ani, prezenţa pe online nu era una extraordinar de mare, iar dezvoltatorii imobiliari reuşeau să vândă în mare parte prin recomandări, anul acesta situaţia s-a schimbat simţitor. Am putut observa cum proiectele rezidenţiale mici-mijlocii au început destul de agresiv campaniile pe online, atât în portaluri, motoare de căutare şi reţele de socializare. Bugetele de promovare au crescut cel puţin cu 100%, fapt ce denotă concurenţa foarte mare din piaţă, dorinţa de a fi din ce în ce mai vizibili şi numărul limitat de potenţiali clienţi din piaţă care pot fi convertiţi.

Portalul imobilar pe care îl reprezint, Titirez.ro, oferă campanii integrate atât dezvoltatorilor rezidenţiali, cât şi agenţiilor imobiliare. Nu discutăm aici numai de partea de listare anunţuri. Construim de la 0 strategia de promovare a clienţilor noştri, le oferim consiliere pe tot parcursul colaborării noastre şi le garantăm, pe lângă campanii puternice de notorietate, rezultate foarte bune, la cel mai bun raport calitate-preţ.

Încercăm întotdeauna să oferim suport şi soluţii noi partenerilor noştri şi o vizibilitate cât mai mare în faţa potenţialilor clienţi. Utilizatorii au nevoie de un partener de încredere, care să îi ajute în găsirea viitoarei lor locuinţe. Cumpărarea unei case noi nu este un lucru simplu, nu îl faci de prea multe ori în viaţă, este un întreg proces de filtrare şi de alegere între cele mai potrivite oferte din piaţă. Gândindu-ne la acest aspect, am încercat să avem o platformă user friendly, o gamă largă de clienţi şi un număr cât mai mare de anunţuri noi în site. De asemenea, în platforma noastră se pot găsi de la cele mai accesibile oferte, până la cele din gama de lux.

Pe lângă partea de promovare, cu ajutorul CRM-ului nostru inovator – ImobManager, ajută foarte mult clienţii prin eficienţă. Se pot lista automat ofertele pe 15 site-uri din reţeaua Titirez.net şi pe oricare alt site de profil din România, se gestioneaza mult mai bine clienţii, iar vânzările se transformă într-un proces simplu şi eficient.

Având în vedere că Ziua Mondială a Acreditării se concentrează asupra modului în care acreditarea oferă încredere în Construcții și în domeniul Construcțiilor, sărbătorim alături de clienţii portalului nostru de Real Estate: agenţii imobiliare, ansambluri rezidenţiale, cât şi cu utilizatorii noştri activi, întrucât ne oferă certitudinea de care piaţa imobiliară din România avea mare nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here