Protocol de colaborare incheiat intre Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE) si Asociatia Romana a Bancilor (ARB)

0
747
acord-parteneriat

Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE) si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) au incheiat astazi, 28 ianuarie 2015, un Protocol de Colaborare, obiectivul strategic fiind crearea unei platforme comune a mediului academic economic si a sistemului bancar romanesc, de promovare pentru publicul larg a informatiilor de natura financiar bancara care permit asumarea corespunzatoare a drepturilor, obligatiilor si riscurilor de natura financiara.

Specialisti din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si sistemului bancar romanesc vor initia o serie de evenimente comune dedicate promovarii unui comportament economico financiar adecvat in randul populatiei, dar si in randul viitorilor bancheri, actualmente studenti si masteranzi.

„Asistam la un pachet de reglementari europene care impun o mai mare transparenta in activitatea de creditare. Consideram ca reglementarea este insuficienta fara o informare corespunzatoare, astfel ca educatia financiara si, implicit, constientizarea ar trebui sa castige prioritate. Impactul pe termen lung al promovarii educaţiei financiare, alaturi de mediul academic, consta in reducerea numarului persoanelor excluse social, consumatori informati sistematic si protejati, cresterea surselor de creditare care vor contribui la dezvoltarea economica a Romaniei si la stabilitatea sistemului bancar. Recastigarea increderii nu poate veni fara intarirea disciplinei financiare”, a declarat dr. Radu Gratian Ghetea, presedintele Consiliului Director al Asociatiei Romane a Bancilor.

Semnarea Protocolului de Colaborare de catre prof. univ. dr. Pavel Nastase, rector ASE Bucuresti si dr. Radu Gratian Ghetea, presedinte Consiliul Director al ARB a avut loc in cadrul seminarului „Impactul educaţiei financiare in dezvoltarea economica a Romaniei” la care au participat reprezentanti de marca ai sistemului bancar si ai mediului academic.

in Romania, ponderea populatiei nebancarizate este de 52,3%, fata de 0,6% in Austria, 0,8% in Germania si 1,3% in Franta la nivelul anului 2013, potrivit datelor cuprinse in raportul „Consumer trends – 2014” publicat de Autoritatea Bancara Europeana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here