Provident Financial Romania are un nou director general

0
828

Grupul britanic International Personal Finance (IPF) anunta numirea lui Viktor Boczán in pozitia de director general al filialei Provident Financial Romania. Viktor Boczán, 37 de ani, devine astfel responsabil de continuarea dezvoltarii strategice si operationale a Provident pe plan local si consolidarea pozitiei pe piata creditelor de consum. Compania are in prezent peste 307.000 de clienti in Romania si are in vedere un portofoliu de 500.000 de clienti activi in urmatorii 5 ani.

Noul director general al Provident Financial Romania are o experienta de peste 13 ani in grupul IPF, ocupand diferite functii de management in departamentele de operatiuni, dezvoltarea afacerii si contact centre din cadrul filialei din Ungaria a grupului. in ultimii doi ani, Viktor Boczán a condus cu succes departamentul de operatiuni din Ungaria, compus din aproape 3.200 de angajati si agenti.

Viktor Boczán il inlocuieste pe Ivo Kalik, care a condus din iulie 2012 filiala din Romania si a coordonat extinderea operatiunilor in Bulgaria, unde IPF a demarat activitatea in toamna anului trecut folosind infrastructura si resursele de management din Romania. Mai departe, Ivo Kalik va coordona din pozitia de director general, alaturi de o echipa din care fac parte si trei romani, extinderea IPF in Spania, unde grupul se asteapta sa emita primele imprumuturi la inceputul lui 2015.

Pe langa Viktor Boczán, boardul Provident Financial Romania este compus din doi britanici si sase romani.

„Sunt incantat sa preiau conducerea Provident Romania, a doua tara europeana din cadrul IPF dupa numarul de clienti si potentialul de crestere, si sa ma alatur unei echipe puternice de profesionisti care, pe parcursul ultimilor opt ani, a facut din Provident unul dintre cele mai cunoscute branduri din Romania. Am convingerea ca, impreuna, vom continua sa ne dezvoltam intr-un mod responsabil si sa le oferim clientilor nostri solutii financiare simple si prietenoase, adaptate propriilor posibilitati si aspiratii”, a declarat Viktor Boczán, noul director general al Provident Financial Romania.

Provident a anuntat la inceputul acestui an ca unul dintre principalii piloni ai strategiei sale pentru dezvoltare il reprezinta extinderea portofoliului de produse pe care il ofera clientilor. Astfel, compania a introdus anul acesta imprumuturi de valori mai mari, pe perioade mai lungi si a anuntat ca testeaza programe de recompensare a clientilor fideli, prin conditii preferentiale si reduceri de costuri. De asemenea, Provident are in plan oferirea de imprumuturi cu rambursari lunare, ca o alternativa la modelul actual care presupune achitarea saptamanala a ratelor.

Valoarea imprumuturilor acordate de filialele IPF din Romania si Bulgaria s-a ridicat la 68,4 milioane de euro (55,9 milioane de lire sterline) in prima jumatate a acestui an, in crestere cu 26% comparativ cu aceeasi perioada din 2013, in timp ce veniturile celor doua companii au fost de 45,3 milioane de euro (37 de milioane de lire sterline).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here