PwC CEO Survey 2024

0
750

PwC CEO Survey 2024: De două ori mai mulți executivi se așteaptă la creștere economică. Însă crește și numărul celor care cred că afacerile lor nu vor mai fi viabile peste un deceniu

 

 

  • Procentul directorilor executivi optimiști cu privire la perspectivele de creștere a economiei globale se dublează, pe măsură ce scad îngrijorările legate de inflație și volatilitatea macroeconomică.
  • În România, încrederea în economia națională este în creștere față de 2023.
  • Cu toate acestea, încrederea este fragilă: aproape jumătate (45%) nu cred că afacerea lor va fi viabilă peste 10 ani fără reinventare – față de 39% în 2023.
  • Directorii executivi se așteaptă la o presiune mai mare în următorii trei ani din cauza tehnologiei, schimbărilor climatice și a altor câteva megatendințe.

 

București, 16 ianuarie 2024 – Procentul optimiștilor s-a dublat în 2024 față de 2023, 38% anticipând creștere economică comparativ cu 18% anul trecut, potrivit celei de-a 27-a ediții a sondajului global PwC CEO Survey 2024, lansat la Forumul economic de la Davos. Implicit, ponderea directorilor generali care se așteaptă la un declin al economiei globale s-a redus în acest an la 45%, de la nivelul record de 73%, înregistrat anul trecut.

 

”Pe măsură ce inflația se temperează în toate statele și volatilitatea macroeconomică nu mai este percepută ca un pericol iminent pentru afaceri, liderii de companii au devenit mai optimiști. Observăm că, acum, preocuparea principală este pentru viabilitatea afacerilor pe termen lung, mulți fiind neîncrezători că actualul model va mai fi relevant pentru piață peste un deceniu. Noile tehnologii, schimbările climatice și alți factori forțează reinventarea companiilor”, arată Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner.

 

Atât expunerea la riscurile induse de inflație, cât și de volatilitatea macroeconomică este percepută în scădere cu 16 puncte procentuale (la 24%) și, respectiv, cu 7 puncte procentuale (la 24%). Însă, aceasta rămâne cea mai mare preocupare a directorilor generali la nivel global. În ciuda conflictelor în curs, proporția directorilor executivi care consideră că acestea le vor afecta firma a scăzut cu 7 puncte procentuale, la 18%. Pentru România, situația este similară, inflația, volatilitatea macroeconomică și conflictele geopolitice rămânând și în acest an principalele preocupări ale directorilor generali.

 

”În România, percepția directorilor de companii privind economia națională s-a ameliorat comparativ cu anul trecut: 37% dintre aceștia prevăd creștere, față de  26% în 2023. Ca urmare, proporția celor care estimează un declin economic a scăzut de la 62% la 47%. Dealtfel, aceste previziuni sunt confirmate de estimările Comisiei Europene care arată că România va înregistra o creștere economică de 3,1% în acest an, de la 2,2% anul trecut. Cu toate că există o îmbunătățire a așteptărilor față de situația macroeconomică, liderii locali de companii sunt mai pesimiști în privința afacerilor pe care le conduc. Situația poate fi explicată dacă luăm în considerare noutățile aduse de politicile fiscal-bugetare în ultimul trimestru al anului trecut, multe cu impact negativ asupra companiilor, precum și asupra inflației și a climatului investițional în ansamblu”, explică Dinu Bumbăcea.

 

În România 30% dintre directorii generali de companii din România anticipează o scădere a afacerilor pe care le conduc, iar 37% prevăd creștere față de 52% în 2023.

 

Încrederea la nivel global în creșterea economiei este fragilă pe măsură ce megatendințele, generate de tehnologii – cum ar fi inteligența artificială generativă – și de schimbările climatice, au impact asupra afacerilor. Aproape jumătate (45%) dintre directorii executivi spun că nu cred că afacerea lor actuală va fi viabilă peste un deceniu dacă continuă în actuala direcție – în creștere de la 39% în 2023. România se înscrie în acest trend, procentul directorilor generali pesimiști în ceea ce privește viabilitatea business-ului pe care îl conduc peste 10 ani, crescând la 37% în acest an, de la 27% în ediția din 2023.

 

Mai pesimiști în ceea ce privește evoluția afacerilor, dar planifică angajări

 

Reflectând incertitudinea cu privire la modul în care vor gestiona megatendințele, directorii executivi sunt ceva mai puțin încrezători decât anul trecut în perspectivele de creștere a veniturilor propriei companii în următoarele 12 luni – în scădere de la 42% la 37% la nivel global. Totuși, studiul arată că este mai probabil ca directorii executivi să planifice creșterea decât scăderea numărului de angajați în următoarele 12 luni, 39% dintre ei declarând că se așteaptă să-și mărească numărul de angajați cu 5% sau mai mult.

 

Tehnologiile și schimbările climatice

 

Directorii executivi se așteaptă să crească presiunea în următorii trei ani din cauza tehnologiei, schimbărilor climatice și a altor câteva megatendințe.  Spre exemplu, aceștia văd, în mod covârșitor, inteligența artificială generativă ca pe un catalizator pentru reinventare, care va impulsiona eficiența, inovarea și schimbările transformaționale. Aproape trei sferturi (70%) cred că va schimba semnificativ modul în care compania lor creează, livrează și captează valoarea în următorii trei ani. Însă, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o creștere a riscurilor de securitate cibernetică (64%), dezinformare (52%) și responsabilități legale și riscuri reputaționale (46%).

De asemenea, aproape o treime dintre ei se așteaptă ca schimbările climatice să schimbe modul în care creează, livrează și captează valoarea în următorii trei ani – față de mai puțin de un sfert care au spus același lucru în ultimii 5 ani.

 

Viabilitatea și nevoie de reinventare

 

Sondajul arată că firmele mai mici sunt expuse unui risc mai mare: 56% dintre directorii executivi care conduc companii care generează venituri anuale mai mici de 100 de milioane de dolari consideră că afacerile lor vor fi viabile doar pentru 10 ani sau mai puțin dacă vor continua să funcționeze în același mod. Acest procent scade la 27% în cazul celor care realizează venituri anuale de 25 de miliarde de dolari sau mai mult.

 

CEO Survey 2024 explorează opiniile a peste 4.700 de directori din întreaga lume, inclusiv din România. Raportul integral al CEO Survey 2024 pentru România va fi public în perioada următoare. Rezultatele globale complete pot fi accesate pe pwc.com/ceosurvey, iar interviurile pot fi găsite la strategy-business.com/inside-the-mind-of-the-ceo.

 

Despre PwC

 

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 151 de țări cu mai mult de 364.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul consultanței pentru afaceri, auditului și consultanței fiscale. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here