Raport Imoteca pe anul trecut: 630 de unități locative vândute în 2017

0
1290

Agenția imobiliară cu cea mai constantă creștere în ultimii 6 ani, Imoteca raportează pentru anul trecut 598 de apartamente vândute, cărora li se adaugă, spre finalul anului, tranzacții semnificative pe segmentul upper-quarter, cu valori intre 600.000 euro si 1.500.000 euro + TVA. Vârful de vânzări a fost de 50 de unități locative pe lună, poziționate în majoritate pe segmentul medium.

 

„ Piața imobiliară din România este într-o continuă ascendență din 2010, iar acesta a fost unul din factorii care ne-au ajutat, pentru că am avut cu ce să lucrăm. Însă ce merita menționat sunt numeroasele proiecte pe care le-am implementat în ultimul an și participarea activă la evenimente de Real Estate din toată lumea, precum și focusul pe client și nevoile lui, nu pe numărul de apartamente vândute. Un foarte bun exemplu este conceptul Fine&Country pe care l-am lansat în România la finalul lui 2017. În prezent, România a ajuns la 50 de proprietăți sub licența Fine&Country și estimăm dublarea numărului acestora până la sfârșitul anului 2018.” (Rafaela Nebreda, Imoteca)

 

Vânzări de peste 50 de milioane de euro și prietenii de miliarde

 

Cu o echipă tânără si perseverntă, cu muncă si responsabilitate multă, Imoteca a reușit să atingă in 2017 volume de vânzări de până la 50 de apartamente pe lună, tranzacții care depășesc 50 de milioane de euro. Dar cel mai important este că a reușit să depășească statutul de agenție imobiliară, intr-un parteneriat human to human pe termen lung, în care clienții au devenit prieteni, au cerut și au primit servicii conexe și au recomandat mai departe consultanții agenției.

 

 

Prima platformă de închirieri pe termen scurt

 

Platforma www.we-rent.ro este cel mai nou serviciu de închirieri pe care Imoteca îl lansează pe piața de Real Estate. Noutatea pe care acesta o aduce pe piață este posibilitatea de a închiria proprietăți medium-high si luxury atât pe termen lung, cât și pe termen scurt (pe zi).

 

„În ultimii ani Imoteca a făcut tot posibilul ca serviciile din segmentul imobiliar să fie cât mai facile atât pentru români, cât și pentru expați. De la această idee am pornit în prima parte a anului trecut, proiectul „Well-come, Expats” și am terminat anul cu „We-rent.ro”. Am studiat piața și am observat că nu există nicio platformă de închirieri în limba engleză, care să conțină proprietăți din segmentul medium-high și luxury ce pot fi închiriate pe termen scurt, adică prețul de închiriere să fie calculat pe zi. Așa am început proiectul „We-rent.ro” , pe care l-am construit astfel încât să fie accesibil oricărui tip de utilizator” (Rafaela Nebreda, Imoteca)

 

Imoteca are peste 15 ani de experiență pe piața românească, coordonând și adminstrând cel mai mare portofoliu de ansambluri rezidentiale noi din România. Compania pune accentul pe conceptul de „Human to Human”, oferind servicii cât mai apropiate de cerințele clienților și partenerilor, alături de care creează legaturi strânse și de lungă durată.  În prezent, Imoteca este agentul exlusiv de marketing și vânzări pentru unele dintre cele mai reprezentative proiecte rezidențiale din România și unica agenție românească care a reușit să obțină licența pentru brandul internațional Fine&Country.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here