Reducerile de taxe si derogarile din Parlament blocheaza punctul de pensie

0
856

Cresterea punctului de pensie nu este posibila in conditiile in care exista reduceri de taxe care genereaza venituri mai mici la buget dar si tot felul de derogari aprobate de Parlament care vizeaza pensii speciale, a declarat joi, ministrul Muncii, Dragos Pislaru, citat de Agerpres.

„Am explicat ca pe partea de crestere a punctului de pensie acest lucru nu este posibil. in momentul in care ai reducere de taxe si respectiv venituri mai mici la buget ca tu sa cresti beneficiile este o contradictie totala. Doi, ca nu poti sa ai o crestere a pensiilor in conditiile in care se creeaza in Parlament din luna in luna sau chiar mai des derogari prin pensii speciale care de fapt iti iau din baza de contributii si nu iti permit sa indestulezi pensiile pentru restul lumii. si trei, lucru foarte important, sugestia pe care le-am facut-o a fost ca in viitor, intotdeauna cand discuta in perioada alegerilor si asa mai departe, sa fie foarte atenti la promisiunile populiste pentru ca intr-adevar un lucru este sa fie ceva fezabil si alt lucru este sa se promita doar ca sa se creeze o masa de manevra”, a declarat joi Dragos Pislaru, la conferinta Think Education.

In ceea ce priveste afilierea Federatiei Nationale „Solidaritatea” a Pensionarilor din Romania – FNSPR la Consiliul National al Persoanelor Varstnice, ministrul a afirmat ca au fost unele probleme de instanta, ca trebuie sa le inteleaga bine si ca nu se pot „asuma decizii executive peste puterea legislativa”.

Referitor la solicitarea ca Legea 192/2015 care se refera la conditiile de munca I si II pentru care se primesc niste suplimente sa fie activata nu neaparat la limita termenului legal de doi ani care este creat prin legislatie ci mai devreme, ministrul a spus ca a vorbit cu Casa Nationala de Pensii despre inceperea procesarii dosarelor respective.

„Lucrurile nu sunt chiar asa de radicalizate, reprezentantii pensionarilor mi s-au parut extrem de rezonabili si deschiderea mea, cel putin cat sunt ministru, este totala pentru a vorbi cu absolut oricine are ceva de reprosat sau are vreo dezbatere”, a precizat Dragos Pislaru.

Aproximativ 20 de pensionari din Federatia Nationala „Solidaritatea” a Pensionarilor din Romania – FNSPR au inceput miercuri, la ora 10,00, actiunea de pichetare a sediului Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, urmata la ora 12,00 de un mars spre sediul Guvernului. Protestul se va derula si joi si vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here