București, 26 noiembrie 2018 – Reprezentanți ai Consiliului Concurenței și ai asociațiilor profesionale au dezbătut recent alături de avocați specializați pe teme antitrust, riscurile intrinseci activităților asociațiilor profesionale, măsurile de conformare cu legislația concurenței și procedurile cheie pe care membrii acestor asociații trebuie să le ia în calcul pentru a nu încălca politicile concurențiale din România.
Luiza Bedros, avocat specializat în legislația antitrust și Senior Associate in cadrul firmei Noerr, identifică astfel de activităţi specifice: „Vorbim în special despre schimbul de informații între membrii unei asociații, raportările și statisticile interne și activitatea de benchmarking, respectiv colectarea informațiilor despre concurenți și despre tendințele din piață. Schimbul de informaţii între concurenţi poate avea drept rezultat restricţionarea concurenţei (devenind așadar ilegal), dacă un astfel de schimb include informații strategice. Prin strategic se înţelege orice informație care reduce incertitudinea și competitivitatea de pe piață și se poate referi la prețuri, listele de clienți, costurile de producție sau capacități, planuri de marketing sau programe de cercetare și dezvoltare și rezultatele acestora.”
O activitate precum realizarea de statistici industriale va favoriza concurenţa, deoarece le permite jucătorilor din respectivul sector să facă alegeri informate, mai bune şi să-şi adapteze strategia la condiţiile de piaţă într-un mod mai eficient.
„Următoarele principii de bază și măsuri de control pot contribui la eliminarea riscurilor concurențiale mai ales atunci când se realizează studii comparative având ca sursă datele membrilor unei asociații”, adauga Luiza Bedros.
- Studiul de piață trebuie realizat de către un terț independent (de ex. o firmă de consultanță sau instituție de cercetare), care colectează, coroborează și distribuie apoi participanților rezultatul raportului;
- Datele colectate trebuie să fie anonimizate și agregate într-un mod care să nu permită individualizarea unei societăți anume sau sursa de informare. Participanții la studiu trebuie să fie într-un număr suficient de mare pentru a asigura caracterul confidențial al datelor. De regulă, sunt necesari cel puțin cinci participanți, iar datele niciunui participant nu trebuie să reprezinte mai mult de 25% din datele statistice;
- Studiul trebuie să vizeze date anterioare și nu prezente sau viitoare (de ex. prețuri, vânzări, capacități de producție). Nu există un prag predefinit în funcție de care datele să devină anterioare, respectiv suficient de vechi pentru a nu presupune riscuri, depinzând în mare parte de natura datelor, de gradul de cumulare, de frecvența schimbului de informații și de caracteristicile pieței relevante. În general, datele mai vechi de un an sunt considerate date istorice;
- Realizatorul studiului trebuie să asigure măsuri adecvate de securitate pentru ca participanții să nu aibă acces la datele celorlalți sau să decompileze sursele de informare;
- O atenție sporită trebuie acordată platformelor IT utilizate în comun de membrii unei asociații, mai ales asupra termenilor și condițiilor impuse utilizatorilor și eventualele restricții tehnice implementate.
Activitățile specifice asociațiilor profesionale pot facilita, aşadar, apariţia unor probleme de concurenţă. Ţinând cont de faptul că sancţiunile în domeniu sunt deosebit de grave și cu un impact semnificativ asupra asociației și membrilor săi, este recomandabil să cunoaştem riscurile şi să prevenim eventuale abateri de la regulile concurenţiale.
Despre Noerr
Noerr este o societate de avocatură internațională de prim rang, cu birouri în Germania, Londra, New York, Bruxelles, Alicante și Europa Centrală și de est, precum și în Rusia. Compania este prezentă în Polonia de aproape două decade și a asistat mari companii germane și internaționale în cadrul investițiilor strategice. Noerr înseamnă excelență și gândire antreprenorială. Echipele formate din profesioniști și caractere puternice oferă soluții celor mai complexe și sofisticate provocări juridice. Respectând același set de valori, cei peste 500 de avocați și consultanți din cadrul Noerr urmăresc un singur scop: succesul clienților lor. Fiind o societate de avocatură europeană de prim rang, Noerr este bine reprezentată și la nivel internațional, cu birouri proprii în 11 țări și o rețea de societăți de avocatură “best friends” în intreaga lume.