RESTRUCTURARE LA ANAF

0
1703

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar urma să fie mai „ușoară” cu două direcții, în scopul eficientizării punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale la nivelul Agenției, reiese dintr-un proiect de ordin al președintelui instituției, Mirela Călugăreanu. Cu alte cuvinte, se va modifica o anexă a unui ordin din 2019.

Astfel, se propune:
Eliminarea Direcției Generale de Strategie și Relații Internaționale și preluarea atribuțiilor de către Direcția Generală de Informații Fiscale. Această modificare se impune în scopul simplificării procesului de monitorizare și eliminării disfuncțiilor generate de disiparea responsabilităților.
Eliminarea Direcției Generale Planificare, Monitorizare și Sinteză și preluarea atribuțiilor de raportare a măsurilor dispuse prin ordinele de blocare a fondurilor și resurselor economice de către Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale.

În prezent, conform OPANAF 1984/2019, Direcția Generală Planificare, Monitorizare și Sinteză primește raportările trimestriale ale Direcției Generale Executări Silite Cazuri Speciale și le transmite către Direcția Generală de Informații Fiscale.
Având în vedere că organele de executare nu mai au competențe în blocarea fondurilor și resurselor economice și nici posibilitatea monitorizării măsurilor dispuse prin ordinele de blocare, modificarea propusă este destinată eficientizării activității și eliminării unor activități fără valoare adăugată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here