RetuRO inaugurează, în județul Dolj, al 6-lea centru regional pentru colectarea și procesarea ambalajelor SGR și creează 120 de noi locuri de muncă verzi

0
1149

 

 

București, 20 august 2024RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a deschis în comuna Almăj, din județul Dolj, cel de-al șaselea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR. Centrul din proximitatea orașului Craiova va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate de la comercianți și va deservi, în principal, zona de sud a țării.

Amplasat în incinta parcului industrial Global Vision, noul centru RetuRO integrează echipamente performante pentru asigurarea unui proces eficient de sortare și numărare pentru toate tipurile de ambalaje incluse în SGR. Cu o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, centrul din județul Dolj are o capacitate anuală de numărare de aproximativ 280 de milioane de ambalaje SGR și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de peste 820 de milioane de ambalaje SGR.

Suntem la mai bine de opt luni de la implementarea Sistemului de Garanție-Returnare în România, iar progresul înregistrat până acum este remarcabil. SGR se dovedește un instrument eficient pentru susținerea eforturilor de reciclare. Returnarea ambalajelor de băuturi a devenit o practică recurentă pentru consumatori, ceea ce reflectă o înțelegere tot mai bună a sistemului și o apreciere a beneficiilor pe care acesta le are asupra mediului. Extinderea continuă a infrastructurii noastre este esențială pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale sistemului și creșterea ratelor de reciclare. Până la sfârșitul acestui an planificăm deschiderea altor patru noi centre în Prahova, Suceava, Oradea și Constanța. Selecția zonelor în care operăm prin intermediul centrelor regionale vizează o acoperire strategică a întregii țări, precum și accesul la infrastructura esențială a SGR”, declară Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.

Deschiderea centrului RetuRO din Dolj va crea 120 de locuri de muncă verzi pe plan local.

În cele opt luni de la implementare, Sistemul de Garanție-Returnare s-a dezvoltat constant, înregistrând lunar cifre în evoluție. În luna iulie a.c., conform raportării preliminare, consumatorii au returnat 470 de milioane de ambalaje SGR, cu 35% mai mult comparativ cu luna iunie.

Per total, 3,5 miliarde de ambalaje SGR au fost puse pe piață de către producători în primele 8 luni de funcționare a programului, dintre care peste 1,3 de miliarde au fost returnate de consumatori. 75.000 tone de materiale, reprezentând aproximativ 83% din cantitatea de ambalaje colectată, au fost direcționate către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare.

RetuRO asigură întoarcerea materialelor în piață, precum și transparența parcursului acestor materiale pe întregul lanț, din momentul punerii pe piață, colectării, până la intrarea în stațiile de reciclare.

 

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here