Rezultatele CEC Bank

0
738

La 30 septembrie 2010, activul total al bancii a atins valoarea de 19.019 milioane lei, in crestere cu circa 20% (3.130 milioane lei) fata de 30 septembrie 2009, bazata in special pe majorarea depozitelor atrase de la clienti cu circa 16% (2.075 milioane lei). Trendul ascendent a fost continuat si in cazul creditelor acordate de banca clientilor sai, soldul total al creditelor acordate majorandu-se cu mai mult de 5% (486 milioane lei).

 

In primele noua luni ale anului 2010, in conditiile economice dificile ale acestui an, CEC Bank a inregistrat la depozitele atrase de la clienti, ritmuri superioare de crestere comparativ cu media sistemului bancar. Depozitele atrase de la clienti au crescut in septembrie 2010 cu mai mult de 10% (1.426 milioane lei) fata de sfarsitul anului 2009, ajungand la 15.200 milioane lei, ceea ce demonstreaza increderea clientilor bancii, populatia Romaniei in special, dar si agentii economici. Totodata, CEC Bank a reusit sa intensifice activitatea de creditare a persoanelor juridice (IMM-uri, Autoritati si Administratii Publice Locale – AAPL si mari Corporatii), inregistrand o crestere a soldului acestora de circa 11% fata de sfarsitul anului 2009.

Principala preocupare a bancii in primele trei trimestre ale anului 2010 a fost de a identifica acele proiecte ale IMM-urilor, operatorilor agricoli si autoritatilor si administratiilor publice locale, care puteau fi finantate. Astfel in aceasta perioada au fost acordate circa 9.500 credite noi cu o valoare de 1.360 milioane lei, ponderea detinand-o agricultura (8.770 credite noi in valoare de 610 milioane lei) si IMM-urile (730 credite noi in valoare de circa 730 milioane lei). Tot in aceeasi perioada, utilizarile de credit de catre clientii persoane juridice (in marea lor majoritate IMM-uri si operatori agricoli) au insumat circa 6.680 milioane lei, fata de un nivel al utilizarilor de 5.380 milioane lei in perioada similara a anului trecut.

Banca a finantat pana in prezent peste 5.042 proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene pentru care valoarea insumata a granturilor se ridica la peste 1.280 milioane lei. Activitatea de creditare a clientilor care acceseaza fonduri europene s-a intensificat dupa 1 iunie 2010, data incepand de la care in toate sucursalele judetene functioneaza “Biroul Fonduri Europene”. La creditele pentru cofinantarea proiectelor din Fonduri Europene, CEC Bank acorda dobanzi de baza reduse cu 0.5% la lei, respectiv 0.6% la valuta, fata de cele acordate in mod curent.

In anul 2010, CEC Bank a continuat luarea unor  masuri cu scopul de a-i ajuta pe clientii PF si PJ care au intampinat dificultati financiare in rambursarea ratelor la creditele contractate.  Astfel,  CEC Bank a restructurat pana la finele lunii septembrie 2010 un procent de 12.13% din total portofoliu de credite, din care circa 6.46% aferent creditelor PF (2.178 credite, 314.66 milioane lei) si  circa 18.07% aferent creditelor PJ (903 credite, 842.5 milioane lei).

Gradul de provizionare a portofoliului de credite a crescut in luna septembrie 2010 la 8,21% fata de 5,99%, cat era nivelul inregistrat la luna decembrie 2009. Totodata, ponderea soldului creditelor restante si indoielnice in total portofoliu de credite a crescut in luna septembrie 2010 la 6,23% fata de 3,55%, cat era inregistrat la luna decembrie 2009.

Indicatorul de solvabilitate calculat la sfarsitul lunii septembrie 2010 era de 17.82%, iar ponderea creditelor in total depozite la 30 septembrie 2010 este de 62,74%.

Profitul operational brut (exclusiv provizioanele de credite) a crescut in primele trei trimestre ale anului 2010 cu circa 10,19% fata de primele trei trimestre ale anului 2009, ca rezultat al cresterii veniturilor nete bancare si al unui control riguros al costurilor. Profitul brut cumulat la finele trimestrului III 2010, peste previziunile bugetare, se situa la 89 milioane lei, fata de 55 milioane lei profit brut cumulat inregistrat la finele trimestrului III 2009.

La 30 septembrie 2010, banca dispunea de 1.215 unitati prin care isi derulau operatiunile 3,2 milioane clienti. Reteaua de bancomate este de 896, iar numarul de carduri active a depasit 830.000.

CEC Bank continua campania de incurajare a creditarii adresata persoanelor fizice prin reducerea cu 1 p.p. a ratelor de dobanda la creditele de nevoi personale cu ipoteca, acordate in lei, cat si in euro.

Astfel, pentru „Creditele de nevoi personale EXTRA”, noile dobanzi practicate sunt:
– ROBOR 3M + 4.5 p.p. pentru „Creditele de nevoi personale EXTRA” in lei;
– EURIBOR 3M + 6.70 p.p. pentru „Creditele de nevoi personale EXTRA” in euro.
De aceasta reducere vor beneficia atat clientii noi ai bancii, cat si cei existenti.

„Creditul de nevoi personale extra” se acorda persoanelor fizice pe o perioada de maximum 30 ani, fara avans, fara giranti si fara a oferi justificari bancii. Clientii pot opta pentru o perioada maxima de gratie, in functie de durata de creditare, de pana la 360 zile. Valoarea maxima a creditului este de 1.200.000 lei, respectiv 300.000 euro. Pentru persoane fizice, CEC Bank accepta o gama variata de venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare, reprezentate de salarii, pensii, activitati agricole, activitati independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc., dovedite cu fisa fiscala sau alte documente legale.

Directia Marketing si Comunicare CEC Bank

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here