Romania si Bulgaria sunt cele mai expuse tari din Europa de Sud-Est la criza din Grecia

0
1024
buzunare

buzunareCriza din Grecia ar putea submina investitiile in Europa de Sud-Est, adaugand o noua piedica in calea redresarii economice, potrivit unei analize Reuters, care noteaza ca Romania si Bulgaria sunt cele mai expuse state din regiune, in conditiile in care bancile elene isi consolideaza finantele.

Grecia a fost un investitor major in regiune – se afla pe locul al doilea in Serbia – de la caderea comunismului in 1989, iar operatiunile bancilor elene in Europa de Sud-Est sunt concentrate in Romania si Bulgaria.

Problemele financiare ale statului elen au avut pana in prezent un impact limitat in statele din jur, iar amploarea posibilei influente negative este neclara.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a avertizat saptamana trecuta in privinta unui posibil impact asupra sectoarelor bancare si economiilor din regiune, iar analistii s-au exprimat intr-un mod asemanator.

Companiile elene nu vor investi masiv pe pietele lor tinta, iar simpla proximitate cu un stat aflat in criza ar putea reprezenta o problema pentru investitori.

„Riscul este foarte real. Nu vor avea loc, probabil, retrageri ale plasamentelor en-gros din Romania si Bulgaria, dar in mod sigur fluxurile de investitii nu vor creste”, a declarat Neil Shearing, analist la compania Capital Economics.

Bancile din Grecia au operatiuni de mai mica amploare in state emergente din nord-vestul regiunii, precum Polonia, Ungaria si Cehia.

Cresterea cu 50% a operatiunilor de creditare a ajutat la dublarea economiei romanesti in perioada 2004-2008 si un trend asemanator a stimulat si PIB-ul Bulgariei, dar ritmul de crestere a coborat aproape de zero in ambele tari, iar situatia nu se va imbunatati in curand, se arata in articol.

Pentru redresare, este nevoie de investitii straine, dar, de cand agentiile de rating au retrogradat calificativele Greciei, este improbabil ca bancile sa isi extinda portofoliile de credite in strainatate.

In Romania, doua dintre primele zece mari banci sunt din Grecia (nr Alpha Bank si EFG Bank prin Bancpost) si reprezinta 15% din activele bancare totala din tara, potrivit analizei.

In Bulgaria, patru institutii elene sunt in topul primelor zece institutii financiare si detin 30% din activele bancare totale, iar guvernatorul bancii centrale a intervenit pentru a tempera ingrijorarea Guvernului privind o posibila criza de lichiditati.

In Serbia, bancile elene detin peste 15% din activele totale, iar surse bancare au spus ca autoritatile urmaresc cu atentia situatia din Grecia.

Problemele din Grecia sunt prea recente pentru a se reflecta deja in datele statistice, iar unele banci austriece precum Erste au sugerat ca pot acoperi deficitul provocat de scaderea operatiunilor de imprumut ale institutiilor elene sau ale altor creditori afectati de criza.

Datele din 2009 arata insa ca incercarea Erste de a-si majora cota pe piata din Romania, unde este, prin BCR, cea mai mare institutie straina de credit din tara, a majorat numai marginal portofoliul de imprumuturi, la 11,2 miliarde euro, de la 10,9 miliarde euro in 2008.

Incertitudinile se reflecta in ratingurile analistilor acordate bancilor din Grecia.

Astfel, Goldman Sachs recomanda vanzarea actiunilor Bank of Piraeus si National Bank of Greece.

Alte banci elene cu operatiuni in Europa de Sud-est sunt Alpha Bank, EFG Eurobank si Emporiki.

Toate bancile mentionate au activitati in Romania.

O alta problema o reprezinta investitiile straine in general.

In Romania, investitiile straine au scazut aproape la jumatate in 2009, la 4,9 miliarde euro, de la 9,5 miliarde euro in anul precedent.

Grecia s-a plasat, la sfarsitul lui 2008, pe pozitia a sasea in privinta investitiilor straine directe in Romania, cu o pondere de 6,5%.

Investitiile Greciei in Bulgaria s-au contractat anul trecut la numai 48,5 milioane euro, respectiv circa 2% din totalul investitiilor straine directe in aceasta tara, de la circa 7% (400 milioane euro) in 2008.

In Serbia, investitiile straine directe s-au redus cu 60-70%, la 1,5 miliarde euro, dar cele provenite din Grecia au stagnat anul trecut la 46 milioane euro.

Pe langa problemele proprii ale regiunii, spre exemplu Romania si Ungaria au recurs la programe de finantare din partea FMI pentru a evita accentuarea recesiunii, se adauga simpla proximitate fata de Grecia.

„Problemele Greciei si situatia din Romania trimit semnale de ingrijorare. Acestea afecteaza interesul investitorilor si capacitatea de a atrage capital”, a declarat Kiril Avramov, analist la institutul Political Capital din Sofia.

Pentru Romania este anticipata o crestere economica de 1,3% in 2010, iar pentru Bulgaria de numai 0,2%-0,3%.

Capital Economics are prognoze mai pesimiste, estimand stagnarea PIB-ului in Romania si o contractie de 1,5% in Bulgaria, in acest an.

O astfel de evolutie ar putea determina investitorii sa isi orienteze plasamentele in tari mai stabile precum Polonia, singurul stat din UE care a evitat recesiunea in 2009, sau cele cu expunere limitata la Grecia, cum este Cehia.

Tarile din Europa Centrala sunt mai putin expuse la problemele Greciei, intrucat impactul este indirect, si, din acest punct de vedere, toate aceste state sunt mai sigure decat Romania si Bulgaria, considera Miroslav Plojhar, analist la JP Morgan. (Mediafax)

 Sursa foto: ArhivaFoto.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here