Prof. Univ. Dr.
Mircea Coşea
Ultimul an a transformat în vedetã a comunicatelor și analizelor economice Organizația Mondialã a Sãnãtãții (OMS ) care a monopolizat atenția unui mapamond înspãimântat de evoluția pandemiei covid 19.
Recent, atenția mapamondului a fost brusc atrasã și de activitatea unei alte organizații internaționale: Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agriculturã (FAO).
La data de 8.04.2021, FAO publicã documentul „AO Food Price Index” prin care anunțã cã acest index înregistreazã a 10-a creștere lunarã consecutivã.
Se aratã cã indicele prețurilor alimentelor a înregistrat o medie de 118,5 puncte în martie 2021, în creștere cu 2,4puncte, sau 2,1% fațã de februarie. Aceasta este a zecea creștere lunarã consecutivã a valorii indicelui, care a atins cel mai ridicat nivel din iunie 2014. Indicele prețurilor cerealelor a înregistrat o medie de 123,6 puncte în martie , încheind opt luni de tendințã ascendentã.
Datele sunt îngrijorãtoare dar reflectã o situație conjuncturalã sau sunt semnalul de alarmã al posibilitãții declanșãrii unei crize alimentare globale cu efecte atât de dramatice asupra sãrii generale a populației globului încât ar putea fi asimilatã unei pandemii , o pandemie alimentarã.?
Nu putem omite faptul cã odatã cu destabilizarea lanțurilor de aprovizionare, închiderea frontierelor și prãbușirea comerțului mondial ca urmare a crizei covid securitatea alimentarã la nivel global este amenințatã. Situația este atât de criticã încât miniștrii agriculturii din G20 au promis în octombrie 2020 sã “coopereze îndeaproape și sã ia mãsuri concrete pentru a proteja securitatea alimentarã și nutriția în întreaga lume”, luând notã de Raportul comun al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agriculturã (FAO) și al Programului Alimentar Mondial (PAM) care a avertizat cã aproximativ 135 de milioane de persoane din întreaga lume se aflã deja în pragul foametei ,fiind cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. ”Este probabil ca acest numãr sã explodeze în 2020-2021 ca urmare a pandemiei. Numãrul persoanelor grav înfometate s-ar putea dubla, ajungând la peste 250 de milioane pânã la sfârșitul anului 2020”, a avertizat raportul.
În timp ce foamea afecteazã deja milioane de oameni în fiecare an, coronavirusul a acționat ca un amplificator. Pandemia a lovit puternic populațiile deja vulnerabile și a acționat pe lângã crizele existente, vulnerabilizând multe țãri nesigure din punct de vedere alimentar și lovind puternic micii producãtori agricoli.
Peste 600 de milioane de persoane sunt expuse riscului de a cãdea în sãrãcie. Lipsiți de venituri, mulți nu își mai pot permite sã cumpere suficientã hranã. În 2020, Programul Alimentar Mondial (PAM) a estimat cã încã 121 de milioane de persoane au suferit de foame la un nivel critic ca urmare a impactului socioeconomic al pandemiei.
Evident, pandemia covid-19 are influența sa dramaticã asupra situației actuale a ofertei de alimente și asupra dinamicii crescãtoare a prețurilor dar, covid-19 nu a fãcut decât sã accentueze și sã scoatã brutal în evidențã o situație deja existentã de mult mai mult timp și care, fãrã îndoialã, are toate caracteristicile unei adevãrate crize alimentare la nivel global.
Problema se pune însã diferit din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economicã a unor zone sau țãri. Criza alimentarã a țãrilor dezvoltate nu genereazã foametea cronicã ci doar mari inegalitãți între diferite categorii ale populației în accesul la resursele alimentare de diferite calitãți nutriționale prin dinamica prețurilor și a distribuirii veniturilor.
țãrile aflate într-un real pericol de cronicizare a foametei au alte probleme, extrem de complicate .Deși creșterea veniturilor este necesarã, structura creșterii conteazã: o creștere mai echitabilã, în principiu, genereazã o mai bunã securitate alimentarã pentru cei mai sãraci.
Indiferent de problemele actuale extrem de preocupante ale pandemiei covid-19 decidenții politici la nivel național sau zonal trebuie sã acorde din ce în ce mai multã atenție provocãrilor la adresa securitãții alimentare globale și modului de abordare al acestora prin politici mai coerente și mai coordonate.
Cum se situeazã România în acest context al unei inevitabile crize alimentare ?
România este în pericol de a pierde cel mai mare avantaj competitiv pe care îl are acela a imensului potențial agricol. Ce înseamnã asta în cuvinte simple ? Înseamnã cã degeaba avem unul dintre mai fertile terenuri agricole din Europa, cã degeaba avem una dintre cele mai echilibrate structuri de relief, cã degeaba am putea hrãni de patru ori mai multã populație decât actuala populație a țãrii dacã nu reușim nici mãcar sã producem cât mâncãm. Acum, în secolul XXI, membri ai UE și NATO, noi românii suntem la mâna strãinãtãții, importând în jur de 70% din mâncarea noastrã zilnicã, de la pâine pânã la cartofi.
Avem o agriculturã care suferã de decapitalizare și de politica discriminatorie a subvențiilor europene, de barierele puse în cale intrãrii pe piațã a producãtorilor autohtoni, de dezinteresul politicilor guvernamentale, de concurența neloialã a marilor rețele comerciale, de lipsa unor programe naționale menite stopãrii efectelor secetei și deșertificãrii prin construcția unor rețele moderne de irigații, de lipsa unor legi de interes național în ceea ce privește posibilitatea vânzãrii pãmântului cãtre cetãțeni strãini.
Creștem de zece ori mai puțini porci decât am avea nevoie pentru acoperirea consumului actual de carne de porc. S-au redus dramatic numãrul și capacitatea combinatelor ceea ce ne obligã sã importãm masiv purcei și scroafe gestante în schimbul cãrora exportãm mari cantitãți de porumb boabe, ceea ce înseamnã o pierdere netã pentru economie și o presiune în plus pe deficitul comercial. Mai avem doar cca. 1% din ceea ce era suprafața de sere industriale ( a nu se confunda cu solariile artizanale) care furniza legume pentru perioadele reci, reducând considerabil dependența de import. Nu mai existã rețea de cercetare și dezvoltare a potențialului național de semințe și material genetic autohton ceea ce a condus la importul de soiuri strãine de legume și fructe, neadaptate condițiilor locale și vulnerabile la atacul dãunãtorilor. Se importã între zece și cincisprezece ori mai multe ouã decât putem produce pentru acoperirea consumului intern. Nu mai satisfacem nici consumul intern de cartofi, fasole boabe, varzã , tomate, ardei. Mai mult de 60% din consumul de unt și brânzeturi este acoperit din import și 80% din zahãr în stare finitã sau parțial prelucratã este, de asemenea importat.
Deși avem o producție importantã de floarea soarelui la nivel european, nu o prelucrãm în țarã, peste 50% fiind exportatã în Ungaria și Bulgaria de unde importãm uleiul.
Decidenții noștri politici nu ar trebui sã se lase înșelați de bogãția de produse și de sortimente pe care o pot vedea în supermarketuri. Este o imagine falsã a realitãții de parcã ar fi o hologramã. Peste 70% din bogãția de produse de pe rafturi este de import. Nu o produce agricultura noastrã ci a altora . Dacã, Doamne ferește, nu am mai importa, rafturile ar fi la fel de goale ca pe timpul comunismului. Ne-am întoarce la penuria ceaușistã. Pericolul este mare. Este de ajuns sã mai vinã o pandemie cu închiderea granițelor sau sã nu mai putem sã ne împrumutãm pentru a plãti importul și vom suferi de foame și de lipsa alimentelor de bazã. Iatã de ce trebuie înțeles cã problema agriculturii este o problemã de siguranțã naționalã , mai importantã chiar decât cumpãrarea de F-16 sau rachete Patriot.
Atenție ! Nu condițiile meteo sunt cauza acestei situații grave. Acestea nu au fãcut decât sã accentueze dificultãțile existente în agriculturã cãci probleme acesteia sunt de naturã sistemicã și structuralã .Sunt de naturã sistemicã deoarece de mai bine de treizeci de ani rolul agriculturii în sistemul economic românesc este neglijat și subestimat, sunt de naturã structuralã deoarece înafara marii culturii nici unei alte ramuri nu i s-a acordat atenția necesarã, în primul rând creșterii animalelor.
Mai mult, rolul și poziția micului producãtor agricol , a țãranului sau a fermierului român, nu a fãcut obiectul nici unui program de guvernare, indiferent de culoarea lor politicã.
Este acum țãranul român în pericol încât trebuie sã fie salvat ?
Categoric DA. Este în mare pericol ca el sã-și piardã locul și importanța în economia româneascã iar împreuna cu el, întreaga agriculturã româneascã.
țãranu român a devenit ” paria” economiei de piațã europene. Victima unor negocieri deloc demne și profund incorecte la aderarea în UE, mica agriculturã a fost supusã unei concurențe neloiale din partea importurilor masive de produse agroalimentare prin rețeaua de supermarketuri. Nu a mai dispus de posibilitatea accesului la piața tradiționalã prin falimentarea micilor magazine și prin exploatarea la care sunt supuși de rețeaua de intermediari susținutã de cãtre mafia piețelor. Primesc subvenții mult inferioare agricultorilor din alte țãri membre UE, nu dispun de o infrastructurã bancarã și de asigurãri specializatã pe agriculturã pentru a-și procura utilaje și pentru a-și asigura culturile. Nu beneficiazã de o politicã agrarã coerentã și sustenabilã menitã sã stimuleze valorificarea superioarã a producției prin procesare și export, nu sunt sprijiniți în acțiunea de combatere a secetei prin refacerea și dezvoltarea sistemului de irigații, nu este susținut învãțãmântul vocațional agricol.
Tot acest context al dezinteresului și lipsei de mãsuri politice cu caracter prioritar pentru sprijinirea țãranului/fermierului român în condițiile concurenței pieței europene cere nu numai acțiuni ferme și imediate pentru ” salvarea” lui ca actor central al interesului național și al asigurãrii siguranței alimentare dar și a salvãrii situației la nivel macro. Fãrã a interveni în aceastã direcție nu se va putea echilibra balanța comercialã, pericol iminent pentru destabilizarea pe termen lung la raporturilor macroeconomice cu efecte negative asupra stãrii economice a populație
Suferim de obsesia infrastructurii, decidenții politici întrecându-se în promisiuni mãsurate în kilometri de autostradã dar, deși necesarã, infrastructura nu mai este prioritatea zero a investițiilor.
Pãrerea mea este cã se impune o reevaluare a prioritãților în sensul în care efortul investițional sã fie mult mai mult orientat spre salvarea agriculturii cãci riscãm sã ne transformãm definitiv din producãtori în consumatori ai produselor de import, devenind o piațã de desfacere permanentã pentru pâinea congelatã austriacã , fasolea boabe egipteanã, carnea de porc spaniolã, ouã poloneze și mãlaiul italienesc.
