Romanii isi schimba telefonul o data la 2 ani, insa in zona premium rata de schimb poate ajunge si la 6 luni

0
663

Potrivit QuickMobile, cel mai mare specialist in tehnologie din Romania, peste 90% dintre clientii interesati de telefoane mobile isi indreapta atentia catre smartphones, iar rata de schimb a telefonului variaza intre 6 luni, pentru dispozitivele premium, si pana la 2 ani pentru modelele cu pret mediu si scazut.

„Peste jumatate dintre telefoanele comercializate de QuickMobile sunt modele varf de gama, ceea ce demonstreaza apetitul romanilor pentru tot ce este nou in materie de tehnologie. Pentru a veni in intampinarea acestei nevoi, precum si a dorintei de a-si schimba cat mai des telefonul, le oferim in permanenta cele mai noi dispozitive mobile, in cel mai scurt timp de la lansarea pe pietele internationale sau chiar simultan cu aceasta”, a declarat Tudor Țiboc (foto), General Manager QuickMobile.

Potrivit acestuia, vanzarile pe segmentul smartphones au crescut cu 40% in ultimul an, iar pentru primul semestru din 2015 compania este in grafic cu estimarile. Evolutia pozitiva a vanzarilor se datoreaza in principal segmentului de clienti „early adopters”, care prefera sa achizitioneze in precomanda produsele cele mai recent lansate pe piata.

„Am observat ca exista tot mai multi clienti dornici sa aiba cele mai recente lansate telefoane si gadget-uri pe plan international, fiind chiar dispusi sa achizitioneze produsele in stadiul de precomanda, respectiv sa plateasca un produs si sa astepte cateva zile pana la livrarea propriu-zisa. Cea mai mare surpriza de la inceputul anului au fost precomenzile pentru Apple Watch, unde intr-un interval de doar doua saptmani sau achizitionat peste 300 de smartwatch-uri”, a adaugat Tudor Țiboc.

Datele QuickMobile mai arata ca 70% dintre clientii care achizitioneaza telefoane mobile sunt barbati, acestia preferand in mod special dispozitivele cu ecran mare. La randul lor, femeile pun accent pe design, indreptandu-se catre telefoanele cu carcase colorate, care pot fi accesorizate usor. Mai mult, 3 din 5 clienti care achizitioneza un smartphone cumpara si accesorii pentru protectia acestuia, cele mai vandute fiind husele si foliile de ecran.

De asemenea, romanii isi mentin interestul fata de dispozitivele dual-SIM, circa 20% dintre telefoanele achizitionate in ultimul an avand aceasta functie.

„Interesant este si faptul ca tot mai multi clienti sunt curiosi in legatura cu ce alte gadget-uri pot folosi cu ajutorul telefonului mobil, existand clar un interes pe zona dispozitivelor inteligente, care inglobeaza conceptul de Internet of Things”, a mai precizat Tudor Țiboc.

Printre cele mai achizitionate gadget-uri inteligente, in primele sase luni din acest an, se numara dispozitivele pentru controlul temperaturii in casa prin intermediul telefonului, camere video inteligente, cu senzori de miscare si sunet conectate direct de pe smartphone, precum si sisteme de monitorizare pentru animalele de companie, care arata pozitia lor exacta intr-un anumit perimetru sau daca au facut suficienta miscare. De asemenea, printre produsele cele mai cautate in aceasta perioada se mai numara si becurile inteligente, care permit controlul culorii si intensitatii luminii prin intermediul telefonului mobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here