Românii se deplasează smart: Hoverboard-urile, trotinetele, bicicletele și skateboard-urile electrice, în topul celor mai utilizate

0
1818

Fie că își doresc să se deplaseze mai ușor la locul de muncă, fie că le utilizează în scop de divertisment, tot mai mulți români optează pentru vehiculele electrice. Potrivit informaţiilor Quickmobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, hoverboard-urile, trotinetele, bicicletele și skateboard-urile electrice sunt, în această perioadă, cele mai vândute produse de acest tip din ofertă, iar bugetul mediu alocat de clienți pentru achiziționarea lor este de 1.400 de lei.

Conform datelor Quickmobile, cel mai bine vândut vehicul electric este hoverboard-ul Nilox Doc 2, cu difuzor bluetooth incorporat. Astfel, utilizatorul poate asculta muzică în timp ce se plimbă cu hoverboard-ul. Produsul este disponibil în mai multe variante de culori, iar prețul de pornire este de 1.200 de lei. Următoarea poziție în clasament este ocupată de trotineta electrică pliabilă Newbits, disponibilă la un preț de pornire de 1.000 de lei.

De asemenea, bicicletele electrice Newbits ocupă poziția a treia în top, urmate de skateboard-urile şi drift trike-urile Newbits, care devin din ce în ce mai căutate în rândul clienților, datorită funcțiilor complexe, care le permit atât celor mici cât și celor mari să facă drifturi în deplină siguranță.

Încă de la lansarea lor în oferta Quickmobile, vehiculele electrice au devenit extrem de populare în rândul clienților, iar trendul se menține pe o traiectorie ascendentă. Fie că își comandă un astfel de gadget pentru uz propriu, fie că le comandă pentru cei mici, românii devin tot mai activi și profită de temperaturile favorabile din această perioadă, alegând să se deplaseze smart”, declară Tudor Țiboc, General Manager al Quickmobile.

Potrivit reprezentantului Quickmobile, este important de subliniat şi modul de utilizare al acestor dispozitive. În cazul trotinetelor, bicicletelor şi skateboard-urilor, funcţiile clasice se îmbină perfect cu cele smart, iar utilizatorii îşi pot întreţinere în continuare nevoia de mişcare, necesară unui stil de viaţă sănătos, apelând la funcţiile electrice pentru mai multă agilitate şi echilibrarea efortului.

Conform datelor companiei, aproximativ 75% din comenzile pentru vehicule electrice înregistrate de retailer sunt generate de bărbați. În timp ce aceștia preferă hoverboard-urile Nilox, reprezentantele sexului frumos și-au arătat interesul față de trotinetele electrice Newbits.

În ceea ce privește bugetul mediu alocat de către români pentru achiziționarea unui vehicul electric, acesta este de circa 1.400 de lei, însă sunt și clienți care au optat pentru produse mai scumpe, cu funcții complexe. Astfel, pentru un transportator electric Moto Big Wheel, produs de Newbits, aceștia au plătit 8.000 de lei.

Din totalul clienților care comandă vehicule electrice de pe Quickmobile, cei mai mulți provin din Capitală, respectiv Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Baia-Mare.

Despre Quickmobile

După 11 ani de la înființare, Quickmobile a devenit cel mai mare specialist în smart tech din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

Quickmobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here